joi, 27 decembrie 2012

Visatoarea

Se indreptase catre lac. Rochia vaporoasa de matase alba ii contura fiecare parte a trupului firav, dezvelindu-i discret pieptul, bratele si spatele, iar vantul te facea sa crezi ca o va ridica de la pamant. Par lung, reflexii roscate, piele alba - anemica, maini subtiri, iar unghiile-i vopsite cu rosu pareau insangerate, iar buzele.. evident si ele rosu - violet. Plimbandu-se atat de lent pe langa acel lac, de la departare ai fi putut sa crezi ca era o nimfa. Ea privea din cand in cand lacul cu nuferi galbeni - adora acel peisaj, iar apa parca o ademenea si o cuprinse pe moment o stare de reverie. Se imagina plutind pe bratele nuferilor, iar in urechi auzea sunetul linistii imbinat cu clinchetul apei, purtand-o intr-o calatorie lunga fara sa stie unde va ajunge, unde va fi capatul ei. Dar se trezise brusc, revenise la starea normala si hotarase sa se departeze de lac, intrand, la fel de usor, in iarba inalta. Era desculta, iar fiecare pas ii era atat de lent incat nu sifonase nici un fir de iarba.
Printre firele de iarba se numarau si flori colorate in nuante pale, iar parfumul lor ii patrundea adanc in plamani. Dar supriza - mirosul lor o introdu-se din nou in starea de reverie. Inchise ochii, isi indoi genunchii, se aseza pe pamantul verde si pret de cateva minute si-l imagina pe El venind catre Ea, cu un buchet de flori de camp. Mai apoi, ii lua suvitele imprastiate de vant, i le adunase dupa ureche si ii prinse flori in par, ii cuprinse umerii si o aseza incet pe iarba moale. Ea ii privea chipul peste care se asezasera umbre de fire de iarba, isi intinsese mai apoi mana ca sa il mangaie pe frunte, pe sprancene, obraji, barbie, gat, in timp ce El ii admira zambetul si pielea fina. Isi impreunasera corpurile printr-o imbratisare, iar inimile lor palpitau mai tare ca niciodata...

miercuri, 26 decembrie 2012

Pentru Tine

Sunt momente din zi sau din noapte in care imi apari sub forma unui gand puternic si pentru o clipa as putea sa jur ca te vad, ca te simt. E totul atat de bine, atat de frumos si atat de liniste. Valuri de sentimente ma inunda si ma simt ca si cum as fi inghitit un univers. Greu de descris..
Sa stii ca esti mereu cu mine, oriunde pasii ma poarta. Fotografiile tale sunt mereu cu mine, scrisorile tale catre mine sunt si ele. Si oricum, sa fii sigur de asta – vei locui pentru totdeauna in sufletul si mintea mea.
A trecut ceva timp si realizez ca nu m-am inselat. Pot fi insasi eu cu tine. Tu stii cum sunt eu si nu pot decat sa ma bucur ca simtim la fel. Avem aceleasi dorinte, vise, sperante si as vrea sa nu renuntam la ele - sunt atat de frumoase. Ma bucur de asemenea ca ne intelegem si ne suntem alaturi pana cand “maine” nu mai vine, ne aducem zambete pe chip si in inima si cred eu, ca astfel reusim sa ne mai omoram din singuratate.
Tu ai facut posibil ca din mine sa rasara sentimente speciale. Tu ai facut posibil ca acea persoana pe care o tineam inchisa in mine sa iasa la suprafata. Am inceput sa fiu asa cum imi doream si asta ma face fericita. Ma bucur nespus ca te-am cunoscut, de fapt.. ca ne-am cunoscut. Ma bucur pentru ca existi si pentru mine insemni foarte mult, pentru mine nu esti un om oarecare si as vrea sa ramai ceea ce esti. Este astfel evident ca te accept asa cum esti.
Usa s-a deschis deja..  Imi doresc sa nu ne pierdem!

miercuri, 19 decembrie 2012

Praf de suflet

Credea ca cineva va aparea candva si o va intelege, spera asta la nesfarsit, insa se dovedise ca nimeni nu avea habar de ceea ce simte, nimeni nu o intelesese cu adevarat. In zadar aratase celor din jur ca era altfel, ca vede lumea cu alti ochi, ca e diferita - asta nu ii adusese vreun beneficiu. Ba mai rau, era respinsa si asta era dureros de rece pentru ea, iar in fata ei stateau de multe ori usi inchise...
Uneori, oamenii se prefaceau ca o accepta de parca i-ar fi facut un bine, dar ea stia ca majoritatea purtau mastile cele mai sclipitoare, iar sub ele se ascundeau cele mai inspaimantatoare chipuri si cele mai hidoase suflete, dovedindu-i-se de atatea ori. Oamenii se comportau frumos un timp cu ea si de obicei aveau un anumit scop. Ea mereu ii ajuta, nu le spusese niciodata nu. Cu toate ca oferea ajutor, nu primea nici macar un simplu multumesc. Ea nu insemna ceva, iar oamenii o uitase si intelesese intr-un tarziu ca oamenii erau reci si nu stiu sa asculte, nu stiu sa aprecieze.. oamenii nu stiu multe.
La prima vedere se putea spune ca arata ca oricare om, dar din momentul in care cineva incerca sa discute cu ea, se observa clar ca gandea altfel, iar raspunsurile ei erau de cele mai multe ori altele decat s-ar fi asteptat ceilalti. Nu prea se regasea in ceea ce faceau altii si considera anumite idei sau actiuni total deplasate, nu erau demne de urmat. Nu intelesese cum puteau unii sa traiasca astfel, probabil asa le placea. Vazand asta, se inchise in ea si de multe ori, prefera sa taca. Cuvintele ei oricum ar fi fost de prisos. Dar asta era si nu putea fi altfel. Avea totusi un refugiu - scrisul si cantatul. Scrisul o deconecta de la realitatea cruda pe care o traia si cu ajutorul lui isi putea forma o lume doar a ei, mai calda, mai buna, iar cantatul era metoda prin care isi elibera sufletul de amar.
Ea avea un altfel de suflet, unul bun, viu colorat si isi dorea sa il imparta cu un alt suflet la fel ca al ei. Ar fi fost cea mai fericita. A dat sanse oamenilor, a asteptat o schimbare, credea ca timpul va mai echilibra situatia, dar timpul nu putea decat sa ii de-a un raspuns clar la ceea ce se intampla. Astfel, simti ca nu putea fi ea insasi cu nimeni. Ea calatorea intr-un abis, era singura si rece. Ar fi dorit ca lucrurile sa fie macar pe sfert mai frumoase, insa rare erau momentele in care putea zambi..
Avea multe dorinte, vise neasemuit de frumoase, dar incepuse sa le urasca pe zi ce trecea tot mai mult. Erau visele ei cele mai speciale si i-ar fi placut sa le imparta cu cineva, dar acel cineva nu mai aparea. Ce vechi erau acele vise.. toate erau acoperite de un strat gros de mucegai, incepuse sa le creada exagerari ale mintii si hotarase sa le ingroape undeva in cel mai adanc colt de suflet si daca se putea, chiar isi dorea sa si le stearga pentru totdeauna din minte si suflet.
A cedat de multe ori, s-a si ridicat, pana cand intr-o zi nu a mai putut, nu avea nici un umar pe care sa se sprijine si ajunse cu sufletul macinat de durere. Simtea cum sufletul sau se imprastiase in bataia vantului precum cenusa. Se  prabusise. Avea chipul lasat, colturile buzelor si ele erau cazute si inca i se mai observa urmele lacrimilor - erau uscate. Asculta linistea, se afundase intr-un somn adanc sperand sa uite totul, sperand ca a doua zi sa fie mai bine. In acea liniste profunda, pe un fundal surd, aparuse ca de nicaieri vocea interioara si ii spuse sa nu renunte si sa se ridice. Astfel, vechea ea murise..

marți, 18 decembrie 2012

Moment iernatic


La colt de strada,
Un caine zgribulit dadea din coada.
Colindam strazile pustii
Nimeni nu mai statea ca mine-n frig.

Parca eram un om hoinar, fiind atat de solitar
Mergand la brat cu-n felinar,
Iar frigul ma patrundea incet, amar..

Un frig crancen ma patrundea taios
Si-ar vrea sa-mi ucida fiecare os
Si-ar vrea sa-mi patrunda adanc in inima
De parca as fi avut vreo vina.

Ningea intruna viscolit
Fulgii nu m-au ocolit
M-asez langa semafor
De parca m-ar fi ferit de vifor.

Vantul puternic imi fura caciula
- De ce mi-ai facut asta? – spun eu,
Aveam doar una.
Si-alerg alert,
Insa m-a’mpiedic lent.

- E frig, iubito !
Buzele ti-au invinetit,
Mainile ti-au amortit,
Suvitele iti sunt imprastiate de vant
Iar eu iti spun doar un cuvant..
- Vino !

Imi intinsese mana calda
M-agat de ea in graba
Si imi aseaza caciula alba.
Si pornim la brat - noi fiind amorezati
Prin nametii infiorati.

marți, 27 noiembrie 2012

Nimicire

Te pierzi prin multime ca intr-un labirint. Desi orasul pare viu, tu ai murit.
Esti o moarta vie. Privesti indelung la trecatori - de parca ai cauta pe cineva, dar oricum nu-i prea vezi bine, pentru ca ti se pune o ceata in fata ochilor. Ti-au disparut sentimentele frumoase, te simti secatuita de puteri.. Oamenii nu te observa, pentru ca nu se obosesc sa citeasca chipuri. Si de ce i-ar interesa asta?! Prea insignifiant, nu?! Nimanui nu-i pasa, nu te poate ajuta! Nimeni nu este interesat de privirea ta. Poate ca totusi e mai bine asa... dar daca cineva ar fi interesat, ar vedea privirea unui om incomplet, ar observa niste ochi ce nu mai clipesc si care privesc doar intr-un loc.. un chip umbrit. Nici machiajul te mai ajuta, expresia fetei te tradeaza. Te chinui din cand in cand sa mai schitezi un zambet, dar si acela este, evident fals.
Te simti singura printre acei oameni. Altii se bucura de ii aude o strada intreaga, altii se imbratiseaza, altii converseaza si pare ca le place si ii binedispune si ai impresia ca toata lumea e fericita, numai tu nu -  tu nu ai pe nimeni in jurul tau. Tu esti pe punctul de a te evapora, te dezintegrezi in mii de molecule. Cu greu gasesti un motiv care sa te faca sa mai zambesti. Si atunci cand gasesti acel motiv, imediat efectul sau dispare. E prea de scurta durata.. Iti aduci aminte de prezent si de ceea ce se intampla in interiorul tau. Prea fragila esti. Candva, ai fost o vindecatoare de suflete, acum nu mai poti fi. Oare pe tine te poate vindeca cineva sau crezi ca te poti vindeca de una singura?! Te temi ca nu..
Cumva existi.. dar pentru cine existi sau trebuie neaparat sa existi pentru cineva?!

duminică, 18 noiembrie 2012

Calator in Noiembrie


E rece.. din ce in ce mai rece, desi imaginea lui Noiembrie pare spectaculoasa. Frunzele calatoresc prin gradini, pe asfaltul rece si umed de atata bruma. Copacii inca se chinuie sa mai pastreze pe crengile lor agitate ultimile frunze verzi. Cele galbene se tin ca intr-un fir de ata, iar la urmatoarea suflare de vant vor fi luate ca intr-un dans la un loc cu celelalte frunze.
Sub pasii apasati ai trecatorilor, frunzele erau sfasiate. Cele mai multe vor muri si se vor descompune... altele sunt mai norocoase. Vor fi culese de mainile gingase ale copiilor si vor fi transformate in mici opere de arta, iar altele vor fi doar imortalizate in fotografii.
Desi stiu ca raceala imi va cuprinde intregul trup, indraznesc sa calatoresc prin Noiembrie. Calatorind, observam chipuri si chipuri, dar ceva le lipsea. Ceata groasa parca ascundea oamenii intr-un loc misterios.. ii ducea intr-o lume gri si fara de suflet.. nu aveau un drum tinta. Chipurile lor erau sterse si nu schitau nici un zambet, parca erau amortiti, iar sufletele lor nu mai aveau culoarea de altadata. Atat de gri mi se parea Noiembrie, atat de rece si umed. Nici soare nu mai era.. Unde ai disparut, soare?!  Trist. Si de parca nu era de ajuns atmosfera aceea incarcata, totul a devenit si mai trist atunci cand a inceput ca de nicaieri o ploaie. Tocmai asta ii mai lipsea lui Noiembrie! Acum era perfect! Asa arata un Noiembrie perfect! Un tablou haotic, dezolant, desprind parca din gheena. Insa eu nu doream sa-mi dispara soarele de pe chip si din suflet. Oare eram singurul om cu caldura in suflet pe asa o vreme?!
Dar din pacate, timpul trece greu, toamna e prea melancolica si se indreapta cu pasi marunti, dar siguri catre frigul iernii de nestapanit. Eu stau in dreptul unei carari - cararea pe care altadata imi placea sa ma plimb si imi imaginam primavara si mangaierile aerului cald care se plimbau pe chipul meu. Dar totul era doar o iluzie, iar Noiembrie se distreaza grozav! Acum pe chipul meu se plimbau siroaie de ploaie si imi apasa pielea amenintator..
E inca Noiembrie.

joi, 15 noiembrie 2012

Despre viata

Inca de cand eram foarte mica, imi adresam tot felul de intrebari despre viata. Cred ca de atunci am inceput sa ma gandesc serios daca nu cumva sunt ciudata si ma intrebam daca oare si ceilalti copii de varsta mea se gandeau la ceea ce ma gandeam eu - asta probabil din nevoia de a ma linisti, sa aflu daca cumva gandeam.. sa zicem normal, ca toti ceilalti si ca nimic nu ar fi iesit din comun.
De fapt, toate acele intrebari nu venisera chiar de nicaieri, ci veneau rand pe rand, cu fiecare lucru pe care il descopeream si cu cat aveam sa cunosc mai multe, cu atat ma afundam intr-o multime de neintelesuri, iar in momentul acela am constietizat ca nu prea inteleg viata. De ce m-am nascut?! Chiar trebuia ca eu sa exist?! Care este menirea mea?! De ce murim si ce simtim atunci (daca mai putem simti ceva)?!  Cum sa ne facem o viata mai frumoasa?! si tot felul de intrebari existentiale.
Bineinteles, adresandu-mi acele intrebari, imi doream sa gasesc si raspunsurile, insa nici acum nu le-am gasit, poate doar la unele, dar nu stiu daca sunt si raspunsurile corecte si ma gandesc ca nu cumva ele sa nu fie decat ceea ce vreau si imi place sa cred ca ar fi adevarat. A pretinde ca eu am dreptate, ca eu cunosc adevarul absolut ar fi gresit din partea mea. Insa, de-a lungul timpului, mi-am format niste idei despre viata asa cum isi formeaza toata lumea. Atunci, am descoperit o alta ''problema''.. mi-am dat seama ca nu prea se potrivesc principiile mele de viata cu ale majoritatii. Pana la urma nu suntem trasi la indigo, dar iar a rasarit o intrebare in mintea mea. De ce sa fiu ca ceilalti daca constiinta imi spune ca nu sunt astfel si nu m-as simti bine?! Asta ar insemna sa ma ascund de propriul Eu si sa traiesc dupa acel mod considerat normal. De foarte multe ori, observ ca ne mai ucidem constiinta si ne lasam manipulati. Poate fi o scuza, aceea ca trebuie sa ne conformam regulilor societatii actuale, ca trebuie sa gandim ca ceilalti, altfel n-am mai supravietui.. Nu stiu insa daca acest lucru e bun sau rau, sau e undeva intre bine si rau.. sau un fel de rau necesar?!
Dupa lungi filosofari, mi-am dat seama ca odata ce am primit o viata trebuie sa stiu cum sa o modelez astfel incat sa fiu multumita, sa fiu fericita. Candva, ma gandeam prea mult la viitor, cum oare va fi pentru mine, asa ori asa, dar am inteles intr-un final, ca viitorul nu poate fi altfel decat exact asa cum actionam in prezent, asadar trebuie sa avem grija de prezent.
Nu cred in destin. Nu cred ca am fost cumva programati din start de o entitate divina (nu sunt sigura de existenta ei) sau forta supranaturala, pentru a fi de exemplu, cantareti, pictori, matematicieni, etc. Noi alegem ce vrem sa fim, in functie de abilitatile, cunostintele pe care le acumulam. Daca unui om i se intampla ceva rau, toti dam vina pe soarta, dar nu e asa. Atunci de ce nu dam vine pe soarta si atunci cand i se intampla ceva bun?! Deci, asta nu este o scuza! Orice efect are si o cauza.. daca am cauta mai in detaliu, vom gasi raspunsuri.
Care este sensul vietii?! Viata nu inseamna doar sa ai o familie, servici si sa te cufunzi in treburile casnice. Desigur, sunt si lucruri indispensabile vietii, dar personal, cred ca m-as plictisi daca as face doar asta. Viata nu inseamna doar sa te nasti, sa traiesti si sa mori. Consider ca trebuie sa incercam sa fim mai buni, sa mai eliminam din ceea ce nu este folositor vietii, sa ne constientizam defectele si sa incercam sa le corectam pe cat posibil, sa invatam mai multe din jurul nostru sau din carti, sa stim sa apreciem ceea ce intr-adevar este de apreciat, sa evoluam ca fiinta umana.. Insa, desi eu gandesc in acest mod, nu stiu daca va fi si cu folos. La ce imi vor fi de folos toate cunostintele acumulate,  daca in final cu totii murim?! Nimeni nu imi garanteaza ca am sa le i-au cu mine mai departe.
Probabil lumea din viitor va trai mai bine de pe urma noastra?! Probabil vom cladi o lume mai buna?! Dar e de ajuns sa vrem doar asta de la viata?! Catre ce tindem?! Si imi revin intrebarile existentiale: De ce ne-am nascut si incotro apucam?!  Stiu insa ca totul sta in mainile noastre. Viata va ramane mereu pentru toti un mister.. ori poate o complicam noi oamenii?!

luni, 12 noiembrie 2012

O toamna speciala

Inceputul toamnei i-a adus un nou inceput, iar fiecare zi ii era din ce in ce mai frumoasa. Parca nu ii venea sa creada! Ea era invadata de o multime de zambete pictate in culori calde, iar inima ii dansa, se bucura asa cum nu s-a mai bucurat niciodata!
Zambesc, iar acesta este un semn evident al bucuriei care s-a asternut de ceva timp peste mine, iar tu stii deja asta, numai tu stii! Am mai intalnit eu fericirea si credeam atunci ca nu poate fi mai mult decat o cunoscusem si nu mi-a ramas decat sa o accept asa cum era, iar visele pe care le aveam despre fericire mi le omoram incet, incet, pe zi ce trecea, crezandu-le doar exagerari ale mintii si mi-am spus atunci ca ele nu se vor indeplini oricum niciodata, ca visele raman doar vise. Realitatea cam era in contradictie cu visele mele, cu ceea ce imi doream. Un lucru mereu stiam.. aveam locuri lipsa! Pana cand, ceva s-a intamplat intr-o zi, iar de atunci imi tot demonstrez ca m-am inselat, iar fericirea la care visam nu era ceva ireal si imposibil de atins si astfel mi-am aprins din nou visele! Totul, numai din cauza ta! Sorbim din aceeasi cupa de fericire si este atat de frumos sa simtim la fel! Imi completezi locurile lipsa!
E absolut minunat sa zambesti din toata inima si sa ajungi sa spui ca zambetul pe care il afisezi pe chip nu e de ajuns cat sa poata exprima ceea ce simti cu adevarat. Nu credeam sa simt, sa spun asta vreodata! Nu credeam ca tu existi, undeva in lumea asta! Si oricum, cui i-ar pasa de ceea ce simt?! Doar tu imi cunosti sentimentele si doar tu le poti intelege cu adevarat, iar eu nu pot fi decat.. fericita! Stii cum e.. daca o singura persoana ajunge sa te inteleaga, atunci chiar esti multumit. Din clipa aceea, te simti un om implinit, nu te mai simti singur, simti ca existi, ca nu esti degeaba pe acest pamant, ca nu esti vreo ciudatenie, o eroare a naturii!
Acum da, e toamna tarzie, dar vor veni si ierni si primaveri si veri, vor trece anotimpuri peste anotimpuri, iar noi tot imbratisati vom fi, tot impreuna vom fi! Afla ca si tu ai loc in inima mea, in sufletul meu, si in ganduri, in priviri.. si in zambete! :)

vineri, 2 noiembrie 2012

Fragmente fara nume #2

               ... se asteptase unul pe celalalt anotimp dupa anotimp,
ani dupa ani. Acum, in sfarsit s-au gasit... 

Soare. Soare de toamna. Pe sub razele lui indraznete, se ivea o silueta masculina aflata pe un drum plin de o parte si de alta de copacii aramii. Si silueta statea nemiscata pe mijlocul acelui drum. La celalalt capat de drum, se ivea o alta silueta. Feminina. Facea pasi marunti, avea un mers diafan.

Imbracata intr-o rochie vaporoasa, vantul ce adia usor, ii trimitea mirosul de trandafir al pielii catifelate, siluetei de sub soare. Mirosul tare ii mangaia simturile. Feminismul ei ii parea divin. Cu cat se apropia mai mult de el, cu atat mai mult credea ca este desprinsa din cer, din luna si stele. Stia ca Ea era! Cea pe care o asteptase atat timp..

In momentul cand cei doi erau foarte aproape unul de celalalt, frunzele se revarsau peste ei ca niste petale de flori multicolore, in nuantele cele mai speciale ale toamnei. In sfarsit s-au gasit. Au ramas nemiscati cateva clipe, dupa care s-au imbratisat cu mult dor. Cuvinte pareau ca nu aveau. Si au cautat raspuns prin intermediul ochilor, al gesturilor. Si au gasit, dar cuvintele acelea erau scrise in suflet si nu puteau fi rostite, ci doar simtite, pentru ca nu existau cuvintele potrivite care sa le exprime starea si oricum nu ar fi putut fi cu adevarat intelesi de nimeni.. numai ei stiau ce simt. Si-au impreunat mai apoi mainile si au pornit in continuarea acelui drum. Era drumul lor pe care-l vor parcurge si vor scrie amintiri impreuna..

Fragmente fara nume #1

Poposite erau pe genele lui lungi, dragi lacrimi mari si mici de o stralucire ca de cristal. Nu erau lacrimi triste. Nu! In nici un caz! Chipul il dadea de gol. Expresia fetei lui era una calda, senina, era neasemuit de fericita! Lacrimile lui dadeau raspunsuri clare chiar daca erau tacute. In jur nu putea vedea nimic altceva decat pe ea. Chipul ei curat asemeni zapezii proaspat asezate il fascina de fiecare data cand il privea. Era fericit ca o avea pe ea! Se simtea doar al ei pentru totdeauna! Totul capata sens pentru el, totul era clar, viata sa avea sa fie de acum inainte speciala doar cu ea!
Ea reprezenta fericirea lui suprema! Ceva mai presus decat ea nu exista si nici nu va exista vreodata!
Un cantec lent venit de undeva departe parca le soptea urechilor versurile potrivite cu sunetele potrivite. Totul parea atat de cunoscut! Era cantecul lor demult stiut. El il recita suav in timp ce ea dansa asemeni unei balerine prin iarba proapata. Atat de gingasa, atat de plapanda..
Apropiindu-se de ea, lacrimile lui se pierdeau incet pe obrajii ei albi.  Se priveau amandoi in ochi si ramasesera neclintiti o vreme, adormind pe acea patura de iarba. Si visau, visau amandoi la infinitul lor.. la nesfarsit.

joi, 1 noiembrie 2012

Despre relatii

Ce vor fetele de la baieti sau ce vor baietii de la fete.
Despre relatiile dintre acestia
Nu stiu cat de bine voi analiza acest caz, pentru ca am deja propriile opinii peste care nu voi trece si s-ar putea sa nu fie toata lumea de acord cu mine. Incerc in randurile ce urmeaza sa detaliez aceasta ``enigma``.
Pornesc de la ideea ca prin natura noastra, noi oamenii suntem diferiti. Ce vor fetele de la baieti sau ce vor baietii de la fete nu cred ca pot spune cu exactitate. Fiecare isi doreste ceea ce considera ca il face mai fericit. Generalizand, fetele isi doresc un baiat care sa le inteleaga, sa le aprecieze, iubeasca, dar si in cazul baietilor este la fel. Totusi.. nu este destul. Atat intr-o tabara cat si in cealalta, ratiunea le dicteaza, depinde de la caz la caz in ce masura. Totul se diferentiaza prin prisma sentimentelor, al caracterelor, al educatiei.
Sunt baieti ce cred ca daca au situatie materiala, mai exact si masina si vila si tot tacamul, pot cuceri orice fata. Gresit! Nu toate fetele sunt in cautarea acestui gen de baiat. Cel putin, daca acesta nu se bazeaza pe o relatie adevarata de iubire, cu existenta sentimentelor, chiar nu isi are rost starea lui materiala. Mai cred despre acesti baieti ca detinand ``puterea`` pot astfel sa isi transforme partenera intr-o sclava de orice fel doresc, chiar daca la inceput nu isi vor arata adevarata fata. Personal, nu sunt de acord cu o astfel de ``relatie``. Daca aceasta va merge la inceput, cu timpul se vor evidentia toate defectele ei. Si cine ar avea nevoie de un asemenea om langa el?! Cine doreste sa fie sclav?!
De asemeni sunt fete care se cred interesante imbracandu-se in tinute cat mai ajustate posibil, mulate si decoltate. De cele mai multe ori acestea arata penibil, dar din pacate nu isi dau seama de aspectul lor. Ele considera ca vor atrage mai usor baietii. Pentru ce?! Se pare ca instinctul de reproducere inca se manifesta obsesiv la unii oameni, exact ca la animale. Nici o diferenta! Cine se aseamana se aduna si vor atrage de partea lor exact ceea ce sunt.
Un alt caz ar fi cel al relatiile impuse. Asa se proceda pe timpuri si cu siguranta si in ziua de azi, iar de cele mai multe ori aceste relatii sunt bazate pe situatia financiara, avere si nu pe sentimente.
Frumusetea ar trebui sa fie cea interioara, a ceea ce gandesti, a ceea ce esti, iar in ceea ce priveste imbracamintea, putem fi foarte frumosi, eleganti, chiar si cu haine mai simple, dar cu bun gust. Nu trebuie sa ne straduim sa aratam intr-un anume fel, pentru a atrage atentia. Nu trebuie sa ne straduim sa fim pe placul cuiva. Cine ne place, ne place exact asa cum suntem. Si cine are ochi, sa vada!
Astfel, se pare ca unii prefera frumusetea exterioara, cu atractie de natura sexuala, iar pentru acestia doar asta conteaza. Altii, prefera ca persoana de langa acestia sa fie pe langa frumusetea exterioara si inteligenta, cu coloana vertebrala, sa nutreasca sentimente si sa fie cat se poate de maturi in ceea ce priveste relatia lor.
Care ar fi cauza acestor deosebiri?! Asa cum am mai spus, totul tine de educatia fiecaruia. Cred ca fiecare om ar trebuie sa discearna ce poate fi demn de urmat si ce nu. Din pacate, poporul se lasa manipulat si prefera sa i-a totul de bun din media sau de la cei din jur. Sunt oameni care nu stiu sau nu doresc sa intrebe, sa se informeze si accepta doar ce li se ofera. Au uitat ca au dreptul la replica?! Au uitat sa mai gandeasca?! Se pare ca unii oameni nu doresc sa gandeasca mai departe, vor sa stagneze. Probabil asa se simt mai bine.. nu pot sa imi explic. Dar este evident, exista discrepante intre oameni...

luni, 29 octombrie 2012

Opusele nu se atrag!

                    Cu toate ca aratam ca structura fizica la fel si toti ne numim oameni, nu gandim toti la fel. Asadar, nu toata lumea se va intelege cu toata lumea, ci doar cu acele persoane care sunt cat mai apropiate de caracterul fiecaruia in parte. Astfel, in spatele fiecaruia stau acele diferente dintre oameni.
                   Se spune ca opusele se atrag si chiar se completeaza una pe cealalta. In fizica,  polii opusi ai magnetilor se atrag. Ok, dar functioneaza la fel si in cazul oamenilor?! Din punctul meu de vedere este fals! Ce sanse ar avea aceste opuse sa se atraga?! Mai degraba, cine se aseamana se aduna, iar totul va merge struna!
                    Nu putem comunica cu o persoana care nu este pe aceeasi lungime de unda cu noi. Si chiar daca dorim sa realizam conversatii cu aceasta, ea nu va mai intelege la un moment dat. Rezultatul: vorbiti limbi straine. De multe ori, oamenii te considera in astfel de cazuri, ca fiind timid sau ingamfat. Dar gresesc! Pur si simplu nu se poate purta o discutie, pentru ca nu poate exista in nici un fel si devine chiar neplacuta pe parcurs.
                   Cand nu exista aceleasi interese, acele asemanari, o discutie nu poate fi tinuta. Cand acestea exista, cu siguranta discutia merge minunat si ne face sa ne simtim bine conversand cu acei oameni care ne inteleg. Toate acestea depind de educatia aleasa si propriile principii. Desigur, nu vom gasi un om 100%  perfect ca noi, dar cu siguranta atunci cand exista acele asemanari si cu cat vor fi mai multe cu atat acea relatie, indiferent de care va fi.. prietenie, iubire, va fi una reusita.
              Cum recunoastem daca o persoana este pe aceasi lungime de unda cu noi?! As putea spune chiar de la prima discutie!

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Slowdive











Autocritica

Credeam ca autocritica ar trebui sa ne faca sa vrem mai mult de la noi insine. Credeam ca daca ne autocriticam, inseamna ca avem puterea de a vedea ce trebuie schimbat sau imbunatatit fara a avea nevoie de parerea celorlalti, pentru ca ne putem descurca si singuri. Credeam ca autocritica  ne face sa avem mai multa incredere in noi, ca suntem capabili sa realizam lucruri fara ajutorul nimanui.
Dar stim oare daca reusim sa ne judecam corect, obiectiv? Stim oare cand ar trebui sa ne oprim din autocriticat?! Sa nu uitam ca orice lucru dus la extrem nu poate aduce tot timpul lucruri benefice.
Prea multa autocritica ne va pune in situatia in care sa nu mai putem fi stapani pe noi, s-ar putea sa cadem in gol si sa avem numai pareri proaste despre propria persoana, sa observam doar defectele, sa credem ca nu suntem buni de nimic, sa vedem doar imperfectiunile. Autocritica ne poate demoraliza, ne degradeaza, ba chiar ne face sa ajungem la ura de sine. Autocritica  pot spune ca ne face sa tindem spre perfectiune, dar lucrul acesta este mai greu de obtinut sau daca nu chiar imposibil de obtinut. Ideal ar fi ca lucrurile sa fie echilibrate, sa nu cadem in extreme, dar putem noi oamenii  atunci cand ne autocriticam sa nu ne indreptam din start catre un esec?!

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Azi nu e toamna, e vara!

             O zi de vara. Cu soare, cu iarba, cu cantec de pasari.
E dimineata devreme si astazi ma simt inspirata. Imi asez trepiedul in dreptul ferestrei de la mansarda, imi pregatesc culorile, pensula si incep sa pictez. Soarele e minunat azi. Imi incalzea corpul inca amortit.
La un moment dat, mi-am intors privirea catre tine. Doream sa te vad inca odata cat de frumos dormi, doream sa vad cum razele soarelui iti mangaiau  parul, ochii si barbia frumos conturata..  dar constat ca nu mai dormeai. Stateai la marginea patului si ma priveai cu ochii tai atat de calzi, fara sa mai clipesti. Nu stiu de cat timp stateai asa, dar ti-am zambit usor fara sa iti spun vre-un cuvant.. si ma  intorsesem timid din nou la pictat.

Peste un timp, iti simteam pasii pe podea. Atunci m-am oprit din pictat si nici nu mai indrazneam sa ma misc. Mainile tale imi cuprinsera usor umerii. M-ai intrebat ce pictez.. si ti-am raspuns ca exprimam ceea ce simt. Totul era colorat in galben, rosu si verde crud. Te-ai asezat apoi langa mine, ca un copil mic, asteptand sa termin de pictat.. Iti apreciam rabdarea si recunosc ca te  priveam pe furis.. sa-ti mai admir ochii.
Dupa ce mi-am finalizat pictura, m-am hotarat sa stau in gradina. Acolo, mi-am asezat o patura, am inchis ochii si incercam sa visez. Ai aparut si tu langa mine, insa nu indrazneam sa deschid ochii. Simteam cum respirai, simteam chiar si cum ma priveai, pana cand la un moment dat, te simteam atat de aproape, foarte aproape. M-ai sarutat si te-am sarutat. M-ai imbratisat si te-am imbratisat. Mi-ai spus cuvinte foarte frumoase.. si vor ramane secret, stiute doar de noi. Era intr-adevar o zi splendida de vara si vor mai fi multe astfel de zile..

Cat :)

joi, 18 octombrie 2012

Despre lene



Noi oamenii, cu toate ca viata noastra este ocupata in mare parte de scoala, servici, familie, nu putem fi tot timpul in priza, ca niste roboti. Mereu suntem ocupati, dar avem nevoie si de acel timp liber, pentru a ne revitaliza, pentru a da rezultatele scontate de la o zi la alta. Acel timp liber cel mai bine este sa il folosim tot prin a face ceva dar sa implicam cate un pic si din miscarea fizica si nu doar a sta o zi intreaga in pat la tv sau pc. De exemplu, a practica un sport, a scrie, a citi o carte, a gati, a te plimba, etc. Dar, noi oamenii in timpul liber preferam doar sa dormim, adica sa lenevim.
Lenea se instaleaza de cele mai multe ori dupa o perioada in care am renuntat la anumite activitati zilnice. Am spune ca de fapt nu este lene, ca de fapt ne relaxam, dar aceasta relaxare mai are doar un pas pana la a vedeni lene. Sunt de acord, ne mai si odihnim, dar nu pana a deveni dependenti de perna si pat. De ce spun asta, deoarece cu greu ne mai dezvatam si ma tem ca nu duce la ceva bun daca exageram cu odihna.
Despre lene mai putem vorbi ca poate duce chiar la o viata sedentara. Nu mai facem miscare, ne ingrasam, deci o cale sigura spre a ne imbolnavi. Dorim sa faca altii treburile in locul nostru, dorim sa ne simplicam din ce in ce mai mult viata, dar asta nu e o metoda prea buna de fiecare data. Stiti proverbul.. ``Lenea e cucoana mare care cere de mancare!`` si se potriveste de minune.
          Asadar, nu confundati relaxarea cu lenea!

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Existent

              Ceva exista.. clar exista! Este prea evident! Totul este real, nu ma indoiesc nici o clipa! Incarcata de mii si mii de sentimente ce roiesc in jurul meu cu atata putere, cum as putea oare sa le evit?! Sunt prea frumoase, cele mai frumoase trairi! Si le accept! Vreau sa cred ca timpul acesta nu va fi fara rost! Nu are cum! Nu ii dau voie!
              Mi-ai spus ca daca viata intreaga ar fi o ciocolata, mi-ai da o firimitura in plus care sa imi ramana in coltul buzelor! Mi-ai spus ca fiecare zambet de-al meu te face fericit si ca straluceste mai puternic decat o raza de soare.. mi-ai spus atatea si sper ca vor mai fi multe cuvinte rostite special pentru mine! Si daa.. chiar am zambit din inima auzindu-le! M-am bucurat enorm la auzul acelor cuvinte.. le simt.. le traiesc.. le aud si noaptea in vis.. le inteleg! Si odata rostite acele cuvinte, cu siguranta ele reprezinta ceva.. ceva puternic, o legatura ce s-a creat deja, trebuie doar din ce in ce mai intarita!
             Am o infinitate de ganduri.. toate deosebite, potrivite cu ale tale, ce nu merita pierdute. Cand te-as privi, te-as privi mai intai in ochi sa vad ce se va  intampla in secundele urmatoare. Apare rosul macului in obraji, la vederea ochilor mei?! Nu ti-as mai da drumul la mana.. e prea blanda si vreau sa simti cum ard, sa simti cum se topeste gheata. Vreau sa privesc cerul plin de stele reflectat prin ochii tai.. vreau sa ascult sunetul inimii tale in tacerea noptii.. vreau sa iti ascult la orice ora din zi sau noapte cuvintele pe care mi le rostesti cu atat drag si vreau sa iti soptesc si eu la randul meu cuvinte dulci si iubarete. Vreau sa ne bucuram de noi chiar daca afara ploua ori ninge.. nu ne va pasa.. voi simti caldura soarelui de vara prin sarutul, mangaierea si imbratisarea ta. Vreau sa impartim si ciocolata si cana de ceai fierbinte. :)
            Inceput existent si va ramane in continuare prezent! Tocmai ai descoperit calea si sunt sigura ca va fi plina de lucruri minunate! Sunt acolo, in acea cale.. te astept!

marți, 9 octombrie 2012

Ultima luptă..

...continuare de aici.
                Şi aşteptase mult timp. Treceau ore, zile şi luni.. şi cu toate că timpul pus sub aşteptare îi părea veşnic, a îndurat, a avut o răbdare de fier. Lupta încă se desfăşura în sufletul lui şi îşi dorea să o încheie odată pentru totdeauna. Merita o viaţă mai frumoasă, plină de zâmbetele ei gingaşe care să-i aline şi chiar săi şteargă urmele trecutului demonic. Cu gândul numai la Ea, se încuraja de fiecare dată tot mai mult. Nu dorea să renunţe la ideea de a o vedea vreodată cu toate că distanţa le cam spulberaseră visele.
             Deşi totul era extrem de incert şi fără viitor, într-o zi au hotărât că este timpul să încheie lupta. Astăzi... verdictul final.
              Toamnă. Octombrie. Ora 14:00 şi o gară plină, gălăgioasă, agitată. Cu o mie de gânduri, călătorii parcă începeau să fiarbă de nerăbdare sub paşii ce îi conduceau către prieteni, familie.
               Trenul poposise şi de-abia după 5 minute El şi făcuse curaj să coboare. Căută cu privirea pe cea care o aşteptase atât amar de timp.  Un chip diferit faţă de ceilalţi i se păruse cunoscut şi îi atrase atenţia. Era Ea, aşteptând îngândurată şi pierdută pe El. El, cu paşi mici şi timizi, pornise către cea care i-a fost atât de departe şi care a aşteptat-o, chiar dacă ziua de azi avea să îi aducă sfârşitul, adică să o piardă.
            Deodată, El se oprise la câţiva metri de Ea privind-o încă odată, până când Ea, la fel de pierdută îl zărise în sfârşit. Privirea pierdută se ştersese ca prin minune şi chipul său schiţase un zâmbet atât de plăcut şi pur sub efectul razelor soarelui tomnatic. El, o privea fix şi îndrăznise cu aceeaşi timiditate să-şi deschidă braţele larg spunându-i indirect că o aşteaptă! Emoţionată, Ea îl îmbrăţişase cu mult dor, iar clipele acelea parcă duraseră enorm de mult, timpul se oprise şi totul în jurul lor se blocase.. tot ce conta erau Ei.
           Aceea a fost ziua care i-a marcat existenţa, aceea a fost ziua când a putut în sfârşit să distrugă bariera peste care nu mai putea trece. Ea îi dezgheţase sufletul amorţit. Da,  a câştigat lupta! A câştigat-o pe Ea.. pentru eternitate!

luni, 8 octombrie 2012

Viziune Fotografică

              "Viziune Fotografică" este cel de-al doilea blog la care lucrez... un blog fotografic. M-am gândit să adun aici tot ce fotografiez. Temele pe care le voi expune vor fi natura, societatea, dar şi lucruri mai abstracte...


Click -> aici

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Ultima luptă...



        El, o persoană trecută prin multe probleme şi răutăţi pe care nu le mai putea opri şi începu-se să creadă că asta îi va fi soarta şi că nimic bun nu va mai exista pentru el. A mai păstrat totuşi, cu mari eforturi, la graniţele sufletului său, acel strop de iubire care îi mai rămăsese, era ultimul strop, pentru a il oferi persoanei pe care din păcate încă o mai aşteptă. Avea momente în care credea că trebuie să se obişnuiască cu ideea renunţării la speranţă, pentru că de cele mai multe ori îi făcea foarte mult rău, dar totuşi, astăzi, acum, s-a hotărât că încă nu doreşte să se lase învins de demonii ce îi măcinau sufletul. Acum, credea mai mult ca oricând că mai trebuie să lupte, dar îşi promisese că va fi ultima luptă, iar dacă nu o va caştiga, va accepta să rămână prizonierul propriei vieţi.
        Astăzi încă o aşteaptă pe Ea, cu toate că într-o zi credea că a găsit-o. Păreau că se înţeleg de minune. Şi de atunci au rămas prieteni buni. Cu toate acestea, lui îi era greu să se poată îndrăgosti.. Era o fată plăcută, inteligentă.. nimic de reproşat, însă îi era teamă de un nou eşec si nu dorea nici să strice relaţia de prietenie cu Ea, dar totuşi încă nu lăsă garda jos. Continuă să alerge ca un nebun către acel ceva care să îi amelioreze starea cruntă ce pusese stăpânire pe El de atât amar de timp. Diminuarea suferinţei nu se putea realiza decât cu ajutorul ei. Doar Ea putea să îi arate calea, doar Ea avea cheia şi astfel în mâinile ei stătea rezolvarea tuturor problemelor.. doar Ea putea deschide uşa ruginită şi blocată de ani de zile.
        Deşi aşteptarea continuă, El  era mai hotărât ca oricând să nu renunţe... nu dorea să o piardă...
- va urma-


luni, 1 octombrie 2012

Singurătate

       
        Cu toţii ne ferim de singurătate. Suntem într-o continuă căutare de acel/acei cineva cu care să ne petrecem timpul liber sau de ce nu, întreaga viaţă. Dorim să ne fie alături persoanele dragi, dorim ca mereu să vorbim cu cineva, căci parcă e straniu să fii doar tu şi cu tine, iar o viaţă de convorbire doar cu tine, probabil te-ar plictisi sau deprima la un moment dat.
          Dorim să comunicăm, pentru a ne îmbunătăţi cunoştinţele, dorim să ne informăm unul de la celălalt, dorim să aflăm cum ne putem înbunătăţi nivelul de trai, dorim familie.. dorim acel ceva care să ne facă să spunem că nu suntem singuri.
          Desigur, putem trăi singuri, doar dacă ne mutăm departe de lumea urbană, în pustietate, iar asta ar înseamna să renunţăm la multe obiceiuri, dar mă gândesc că nu ştiu cât de mult am rezista fără ele. Pustietatea poate că este totuşi un loc minunat, asta doar dacă vrem să o considerăm o metodă de relaxare pentru un timp scurt.. însă alţii sunt împăcaţi cu gândul că de acum înainte aşa îşi doresc să trăiască. Mai sunt şi persoane care îşi doresc pentru o anumită perioadă să fie singure, adică să se izoleze de cei de lângă ei, să spunem dintr-o cauză sentimentală sau orice altă problemă pe care nu o poate depăşi atât de uşor. Deci, avem de-a face cu o nevoie de singurătate provizorie. Dar, singurătatea se mai poate instala chiar definitiv din cauza pierderii persoanei de lângă noi, întâlnind-o mai frecvent la persoanele în vârstă, fiind chiar o adevărată suferinţă..
             Dar lumea evoluează, cunoaştem din ce în ce mai multă tehnologie, nivelul intelectual deci a crescut, suntem în continuă schimbare. Într-o lume ca cea de astăzi, singurătatea o văd aproape imposibilă, dar stau şi mă întreb.. oare mai putem simţi singurătatea atât de profund în prezent, ori încet, încet va dispărea de tot şi nu vom mai şti ce înseamnă singurătate?!

miercuri, 26 septembrie 2012

The Notebook


            Aşa este.. fac referire la filmul '' The Notebook''. Sunt aproape sigură că toată lumea l-a văzut sau cel puţin a auzit de el. Eu auzisem cu foarte mulţi ani în urmă, însă nu am fost interesată să-l vizionez, considerându-l doar încă un alt film de dragoste, dar se pare că mă înşelasem! Încă de la primele minute de vizionare mi-a fost atras interesul.. chiar peste aşteptări, ceea ce rar mi se întâmplă.
         Ceea ce mi-a plăcut per ansamblu, a fost povestea de dragoste dintre cei doi îndrăgostiţi Allie Hamilton (Rachel McAdams) şi Noah Calhoun (Ryan Gosling). Pentru mine contează foarte mult cum este structurată povestea, să fie originală, să aibă acel ''ceva'', iar la acest capitol.. nota 10+. Actori pe măsură, prestaţii excelente ce transmit din plin emoţii privitorului şi o acţiune foarte complexă cu răsturnări de situaţie. Pentru cei mai sensibili, s-ar putea să impresioneze până la lacrimi.
          De asemeni, mi-a plăcut că acţiunea s-a petrecut în anii '40 în mare parte, iar eu fiind o fană old age, din nou am rămas plăcut impresionată.
        Cu toate că nu îmi place să revizionez filmele, acest film este o excepţie pentru mine şi chiar dacă se ''învecheşte'', merită după ani şi ani revizionat. Este poate unul dintre puţinele filme care nu poate plictisi mai ales pe cei romantici. Cu siguranţă va rămâne una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din istoria cinematografică.

vineri, 21 septembrie 2012

Autumnal


      Toamnă şi plouă. Glasurile maşinilor sunt accentuate sub efectul ploii.     Lumea care încotro cu umbrelele deasupra capetelor, compun punctele agitate de pe fundalul gri. Un câine morocănos se aşeză sub o copertină, privind cu speranţă la fiecare trecător după ceva de mâncare. Copacii, se legănau dintr-o parte în alta, asemănându-se cu nişte himere ce parcă încearcau să răpească cu crengile lor, trecătorii.
            Printre acei trecători mă număram şi eu.. un om cu multe gânduri care i se accentuaseră parcă şi mai mult sub sunetul şi imaginea ploii. Călcam asfaltul ud cu multă grijă. Îl consideram un pericol pentru picioarele mele. Îmi ţineam umbrela strâns şi îmi continuam drumul către casă.
          Privirile ploii nu m-au părăsit nici când am ajuns în casă şi parcă îmi zâmbeau ironic de dincolo de fereastră şoptindu-mi că încă nu m-a putut uda destul. Am zâmbit. M-am aşezat la măsuţa mea şi am început să îmi iau foile şi să scriu.. lucru pe care îl realizez destul de frecvent. Astăzi m-am gândit să scriu despre lume. Da, da, de vină este ploaia care mă încarcase cu o stare de nevroză.
         Oamenii dintotdeauna au fost o problemă pentru mine. Majoritatea mă nemulţumesc de parcă aş fi inadaptată si singurul om de pe pământ care nu îşi înţelege ''semenii''.. de fapt, aşa cum am mai spus-o cândva, nu eu mă simt cea inadaptată ci cei din jurul meu probabil sunt inadaptaţi; în nici un caz nu mă pot adapta la condiţiile actuale de viaţă, cel puţin nu la toate. O parte, nu sunt parte din mine, deci uşoară incompatibilitate. Trăiesc cu normalitatea mea şi nu voi avea de gând vreodată să mă schimb. Dar e bine.. e bine aşa! Pe zi ce trece tot mai mulţi sunt aşa ca mine ''inadaptaţi'' ai societăţii.
           Ploaie ce mi-ai făcut?! Te privesc şi nu pot să te mint că nu ai fi interesantă, dar eşti doar o frumuseţe rece. Ploile răcoritoare de vară sunt o a doua mângâierea a soarelui, dar tu, toamnă, aduci numai suflare rece şi tristă cu a ta ploaie care se izbeşte cu putere şi fără milă peste tot şi încarcă inimile oamenilor în gri.

miercuri, 19 septembrie 2012

Ganduri...

         In ultimul timp cam tind sa fiu pesimista. Desigur, nu este aceasta starea care ma caraterizeaza. De obicei vreau sa raman optimista chiar si atunci cand descopar probleme grave in jurul meu si imi doresc sa gasesc rezolvarea a tuturor chiar daca uneori stiu foarte bine ca ma apuc de o munca titanica si fara prea multe rezultate, dar totusi ma incumet sa pornesc cu dreptul, pentru ca dupa parerea mea, daca stam si batem pasul pe loc si ne plangem de la orice problema nu rezolvam nimic, deci..
         Momentan, sunt cam pesimista! Nu imi doresc asta, pentru ca asa cum am spus nu asta sunt eu si nu ma caracterizeaza. Stiu ca nu va dura foarte mult timp aceasta stare si voi reveni cu picioarele pe pamant, dar momentan, nu am o stare prea pozitiva si demna de urmat. Problema actuala care a inceput IAR sa ma framante este viitorul. Nu sunt genul de persoana care sta cu minta tot timpul la viitor, pentru ca nici nu as mai putea trai prezentul daca as face asta, dar uneori este inevitabil si intalnind zilnic atatea probleme de natura sociala nu as putea sa trec peste ele atat de usor cum poate o fac altii si nu imi doresc sa ma amagesc spunandu-mi ca totul va fi bine si frumos si roz si ca tara in care traiesc ma multumeste. As fi ipocrita!
         Ma gandesc uneori cu groaza ca daca viitorul meu, practic viata mea nu va fi asa cum mi-o doresc si ca vor fi anumite bariere peste care nu voi mai putea trece ca sa imi indeplinesc obiectivele, nu stiu.. oare voi mai fi eu cea de acum?! Va reusi sa ma schimbe lumea in care traim?! Nu vreau sa cred ca intr-o buna zi voi deveni cine stie ce persoana diabolica si lipsita de scrupule.

joi, 13 septembrie 2012

Sinucidere mentală

     Pornisem de la subiectul ''Despre cât de falşi suntem'' şi în urma unor comentarii din cadrul acelui articol, mi-am dat seama că ar exista şi o formă de falsitate forţată, pe care o simţim ca fiind peste peste puterea noastră de gândire şi dacă am accepta-o ne-am dărâma sistemul de valori în care credem. Această formă de falsitate forţată, clar este împotriva voinţei noastre. După părerea mea, dar în acelaşi timp şi din păcate, eu consider că doar anumiţi oameni o percep. Vreau să pun accentul pe faptul că acestă formă de falsitate nu dorim să o adoptăm pentru că aşa ne place, ci condiţiile în care suntem puşi ne fac să o adoptăm de cele mai multe ori.
         Să iau un anumit caz...
    Punem în centru, condiţiile de muncă la care este supus angajatul; aceste condiţii sunt general valabile pentru orice angajat şi trebuie să observăm cărui tip de om i se potrivesc şi cărui nu.
      În viziunea majorităţii sau să zicem (aici) al unui angajator, ar lua exemplul următor..
Luăm A ca fiind un angajat de clasa de jos = om înzestrat cu puţină gândire
Luăm B ca fiind un angajat de clasă superioară = om înzestrat cu gândire superioară
       Însă eu, vin cu un exemplu puţin mai schimbat, acela că nu am să ţin cont  neapărat că A are doar studii medii şi că B are studii superioare, pentru că eu nu cosider acest lucru ca fiind un punct de delimitare a celor două categorii de  persoane, ci mă refer în special la faptul cum aceştia gândesc. Consider că acesta este punctul cheie.
       Unii dintre angajaţi, din păcate adoptă această formă de falsitate mentală inconştient, adaptându-se condiţiilor la care este supus locului de muncă, considerând că trebuie să facă aşa cum se cere, fără să stea prea mult să judece situaţia în care este pus. Da, poate că mă veţi contrazice şi că într-adevăr, aşa este, trebuie să ne adaptăm la locul de muncă, să fim competenţi, dar ce te faci când condiţiile acelea nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu tine, oricât de mult ţi-ar fi plăcut să lucrezi în acea meserie.
        Ce te faci când eşti un om cu principii peste care nu îndrăzneşti să treci, să le distrugi, pentru faptul că puterea ta de gândire nu este ca a majorităţii. La prima vedere veţi spune că acest motiv este cât unul se poate de prost şi că nu există aşa ceva, însă eu vă garantez că există şi este unul chiar foarte grav. De exemplu, ai colegi care sunt necomunicativi, pe deasupra mai sunt şi îngâmfaţi şi mai ai şi un şef care se crede Dumnezeu pe pământ şi niciodată nu îşi încurajează angajaţii şi repet.. toate acestea ţi se întâmplă cu toate că tu chiar ţi-ai dorit să lucrezi cu drag la acel loc de muncă.
        Ei bine, te simţi cum altfel decât foarte încorsetat de acele ''condiţii de muncă'', iar primul gând este de respingere, de a elimina toţi factorii perturbatori din jurul tău pentru că, mai metaforic vorbind ţi-ar exploda creierii. Ar fi o sinucidere mentală, ar fi peste puterea ta de gândire, te-ai autodistruge, iar eu consider că nimeni nu îşi doreşte asta, pentru că nu am mai fi NOI. Nu ne putem coborâ la nivelul pe care nu îl dorim, pentru că practic nu funcţionăm după acel sistem, nu putem fi compatibili cu acesta. Aşadar ce faci?! Ceilalţi colegi cel mai probabil nu se vor schimba, deci nu îţi rămâne decât să te schimbi tu (să adopţi principiile lor, dar care ţie nu îţi sunt compatibile, nu fac parte din tine), fie pleci şi bineînţeles îţi vei continua viaţa după regulile tale raţionale.

    Aşadar, ca să mă întorc la exemplul pe care l-am folosit, eu consider că indiferent din ce clasă socială ai face parte, nimeni nu îţi poate compromite deciziile şi propria ta gândire, iar această condiţie este valabilă peste tot în viaţă.

luni, 10 septembrie 2012

Despre cât de falşi suntem

De ce preferăm să fim ceea ce nu suntem ?!  Plăcere machiavelică?!
       Unii oamenii vor să pretindă că sunt ceea ce nu sunt. Unora le place falsitatea chiar şi atunci când sunt faţă în faţă cu persoane pe care le întâlnesc poate pentru prima dată şi poate chiar în momentele cele mai importante din viaţă. Ne place să punem o mască numai pentru a ne menţine într-un anume top, a câştiga popularitate, respect sau.. ?! Este adevărat.. mereu a existat o adevărată competiţie, dar competiţia câştig-o pe drept, nu printr-o imagine falsă şi prin tot felul de mijloace incorecte.
          Încă nu înţeleg de unde această plăcere a omului de a juca fals, a câştiga pe nedrept.. să fie de vină banul?! În cele mai multe situaţii, cred că da! Dar nu este oare mai bine să fim autentici, să fim pur şi simplu NOI?! Dacă acest lucru ţi-ar fi adus mai multe beneficii?! Ştiu, din păcate societatea ne-a modelat astfel, ne dezintegrăm tot mai mult pe zi ce trece şi nu mai ştim de fapt ceea ce suntem şi tindem să credem că procedăm corect! Omule, eşti în toate facultăţile mentale?!
         Ne luptăm, dăm din coate, poate, poate, ajungem în locul mult dorit! Dacă îţi merge bine la început, deşi e puţin probabil (trebuie să fii un actor destul de bun), în curând nu va mai fi aşa. Rezultatul “efortului” tău atât de.. fals, va da roade.. în minus. Vei pierde destul de mult şi mai ales te vei pierde pe tine (conştient sau inconştient), iar de aici totul se duce la vale din toate părţile în care te-ai integrat. În concluzie, ţi-ai pus beţe în roate! Tu, cu mâna ta!
        Nu trebuie să fim ca ceilalţi, mai ales dacă nu sunt oameni demni de urmat! Caută să urmezi ceea ce este moral şi uman. Suntem diferiţi, gândim diferit (cel puţin aşa ar trebui)!
       Fără nici o urmă de îndoială procedeul este foarte greşit dacă ne alegem o imagine falsă despre propria persoană, practic ne încălcăm propriile legi şi scade stima de sine! Cine te place, te place pentru ceea ce eşti! Mai bine schimbă-te acum! Să nu uităm.. MAI BINE MAI TÂRZIU DECÂT NICIODATĂ! Tot ce trebuie să facem este să avem respect în primul rând faţă de noi. Este atât de greu să fii TU ?!

vineri, 7 septembrie 2012

Concept Liber - un blog liber

            Concept Liber - un titlu care m-a atras de la prima vizualizare ducându-mă cu gândul către o persoană care îşi expune propria perspectivă, are propriile principii, iar eu apreciez acest gen de persoane care spun lucrurilor pe nume şi care sunt sigure pe ceea ce fac. Persoana din spatele acestui blog, se numeşte Adela. Realizează o treabă minunată, demnă de urmat, aduce astfel şi altora din ceea ce a învăţaţ şi o felicit pentru asta! Noi două avem în comun gustul pentru psihologie! :)
          Aşa cum bine a precizat pe blogul ei, am hotărât să ne promovăm reciproc blogurile, pentru că ''prea multe bloguri de calitate și prea puțin cunoscute; prea multe bloguri ce promovează rahaturi și exagerat de populare, având în vedere prestația lor de zi cu zi.''  De ce facem asta?! Noi considerăm înainte de toate, folositoare aceste articole şi credem că astfel de subiecte ar trebui mai intens promovate.
       Iată şi câteva articole ale Adelei foarte interesante şi de care sunt convinsă că vă vor place. Sunt însoţite de o mică descriere şi de către un link pentru articolele integrale..
      In primul rand, un individ ipocrit, inselator, se recunoaste destul de usor: vorbeste mult despre el si despre toate cate le poate face, tine sa evidentieze inca de la bun inceput cat de mult apreciaza asta si cealalta, plus de asta, orice subiect ati aborda, mereu se ajunge la capitolul despre el, mai subtil sau mai pe fata. 

        E atat de trist sa vezi un om cat de tare se chinuie sa se prefaca in fata lumii fericit, implinit, usurat, realizat. Inconjurat mereu de multi ochi, este cineva dependent de lumea exterioara, dar “un catelus speriat de tunete, ascuns sub pat” in fata singuratatii ce se asterne cand luminile se sting, cand ramane doar el cu propria persoana, fara ca nimeni sa-l sustina.

       De ce tindem sa facem altora, ceea ce altii ne-au facut noua? E o satisfactie ascunsa adanc in subconstient, aceea de a observa in chinuri o fiinta umana, aceleasi chinuri pe care le-am trait noi, avand vaga impresie ca ne vom simti mai bine, in schimb, tot ceea ce vom reusi sa facem e sa inversam rolurile si tot acolo se va ajunge, la acelasi sfarsit. Credem ca daca incercam sa fim mai buni decat ei, adica exact cum eram inainte, vom cadea din nou in plasa. Dar oare asta e miscarea corecta? Asta doar va duce la un lant interminabil, in care ne vom razbuna la nesfarsit pe oricine ne iese in cale. “Razbunarea e arma prostului.“, se spune.

       Din ce m-am documentat pana acum, mai precis din Motivatie si Personalitate, de A. H. Maslow,dar si din experienta proprie, exista doua categorii mari si late de comportamente, comportamentul de confruntare cu situatiile, motivat, si cel expresiv, nemotivat. Cel de confruntare cu situatiile este invatat si presupune existenta unui scop, in mare parte actionam in mod constient si ne putem controla actiunile, in schimb cel expresiv este spontan, incontrolabil si lipsit de scop.

marți, 31 iulie 2012

Leapsă PC

Leapşă primită de la Andreea.
1. Postează o poză cu desktop-ul tău.
2. Spune de ce ai ales imaginea pe care o ai pe desktop.
3. Ce reprezintă documentele pe care le ai pe desktop ? Dacă ai.
4. În ce măsură e PC-ul o oglindă a personalităţii tale ?
5.Ce tip de documente predomină în PC-ul tău ? De ce ?

1. 
2. Am ales imaginea pentru că îmi place mult Courtney şi mai nou vreau să-mi fac şi un tricou imprimat cu acestă forografie.
3. Nu prea am documente importante pe desktop. Sunt pur şi simplu diverse lucruşoare care de obicei îmi trebuiesc în acea perioadă pentru a ajunge mai repede la ele. Mai ţin să precizez că împart pc-ul cu sora mea. Nu eu joc CS..
4. Mmmh.. cred că 70% , pentru că aşa cum am mai spus îl împart cu sora. Dacă găsesc dezordine pe desktop făcută de ea, sau alte documente de-ale ei, clar nu mă mai poate reprezenta 100% pe mine. În general este ok.
5. Documente Word, Power Point şi o groază de fotografii. Câteva filme şi câteva albume cu muzică.

... dacă mai doreşte cineva, serviti vă rog!

duminică, 22 iulie 2012

Despre prostie

           În cei aproape 21 de ani de viaţă, cred că am întâlnit aproape toate modurile de  manifestare a prostiei umane. Prostia, prostie, dar am vazut prostia chiar şi în modul ei cel mai josnic, ca să spun aşa. Cel mai trist este faptul că unii dintre noi nici măcar nu îşi dau seama de câtă prostie emană în jur şi mai au pe deasupra o bolnavă impresie că sunt cool şi se mândresc cu asta.
            Eu înţeleg, sunt oameni care din păcate aşa au fost crescuţi, convieţuind alături de familii care sunt prost educate şi din păcate după aceeaşi ''reţetă'' trăiesc şi ei la rândul lor. Aceşti oameni foarte greu pot ieşi din acest mediu şi ştim că de cele mai multe ori nu se poate ieşi, pentru că aceştia aşa percep normalul, viaţa lor în asta constă, iar cu toate acestea, s-ar putea ca pe ei să nu-i afecteze. Spun asta pentru că aşa cum am relatat mai sus, aşa au fost crescuţi şi nu îşi dau seama dacă se află într-o dilemă. Pe lângă toate acestea, sunt sigură că se şi simt foarte bine în pielea lor. Unde nu-i gândire prea multă, nici nu au cum să-şi bată capul cu ceva. Pur şi simplu acest lucru nu face parte din ''reţetă''.
            Însă sunt oameni care au avut parte de educaţie, practic tot ce le trebuia, dar acest lucru nu prea se observă. Ce să însemne asta, oare ?! Părerea mea este că familia în care a trăit nu şi-a prea dat interesul şi acesta fusese de mic dădăcit, spunându-i mai mereu că este încă mic şi va avea tot timpul din lume pentru a învăţa sau familia cu toate că a avut acces tot timpul la informaţii, educaţie, dar din păcate nu au investit în acest lucru şi iată că nu doar familiile sărace au aceste probleme, ci şi cele cu situaţie financiară crescută. De unde toate acestea?! .. din prostie! Nu înseamnă astfel, că toţi care au bani sunt mai culţi.
Consider că prostia este urmarea proastei educaţii.

marți, 10 iulie 2012

Trandafiri #2

Nu am aruncat trandafirii ofiliţi. Personal, mi-se par la fel de frumoşi chiar dacă s-au trecut şi îi mai păstrez aşa pentru câteva zile. Îi prezint mai jos sub un '' look vintage ''.


WILTED     ROSES





duminică, 8 iulie 2012

Elis

   


     Elis (ghotic metal).. o trupă pe care o ascultam astă - vară foarte mult - abia atunci am descoperito, eu căutând la momentul acela trupe care cântă în limba germană (Ich liebe Deutsch) şi mi-am dat seama că îmi plac toate melodiile lor, lucru pe care îl spun destul de rar despre o trupă. Originali şi cu versuri adevărate, cu mesaj!


      Cel mai mult îmi plac albumele  în care cântă Sabine Dünser (27 June 1977 – 8 July 2006), care din păcate nu mai este. Are o voce incredibil de frumoasă, după părerea mea.



    Acum, iar mi-am amintit de ei şi postez cu această ocazie doar câteva melodii, pentru că absolut toate îmi plac..





















sâmbătă, 7 iulie 2012

Conexiuni

      Deşi, de cele mai multe ori nu ne dăm seama, ori nu ne interesează, vrem sau nu vrem, realizăm o multitudine de conexiuni cu tot ce ne înconjoară. Realizăm diferite legături care de fapt, ne definesc pe noi ca fiinţă, fapt datorat acţiunilor noastre de zi cu zi.
      Datorită conexiunilor putem înţelege mai profund ce înseamnă viaţa, Universul şi nu în ultimul rând, care este sensul nostru.

Trandafiri #1






joi, 5 iulie 2012

Despre frică

Tendinţa de a ne fi frică îşi are originea încă de la începutul existenţei vieţii.

     Cu toţii am experimentat frica în diferite moduri sau în diferitele ei grade. De-a lungul timpului, oamenii au început să se folosească de frică, bineînţeles cu diverse scopuri, fiind o excelentă armă în tehnica manipulării. Frica ne este tovarăş malefic nelipsit în viaţa de zi cu zi, ce ajunge să se instaleze în noi din aproape orice. Ne este frică pe stradă, ne este frică să nu greşim cu ceva la locul de muncă ...ne este frică de Dumnezeu...
Şi totuşi, de ce ne este frică?
        De-a lungul milioanelor de ani, Natura a recurs la diferite mijloace pentru protejarea vieţii care au avut ca finalitate perpetuarea acesteia sub diferite forme, plante, animale, om. Aceste sisteme de protecţie sunt parte componentă a tuturor formelor de viaţă, fac parte din "pachetul de bază" cu care acestea iau fiinţă.
         În cazul omului, acesta vine înzestrat cu o sumedenie de sisteme care să-i faciliteze accesul la hrană, să-i protejeze trupul împotriva accidentelor şi împotriva potenţialilor atacatori. Închiderea inconştientă a ochilor la lumina puternică, retragerea involuntară a membrelor atunci când sunt prinse într-o capcană, secreţia de adrenalină în momente de primejdie, toate sunt instrumente pe care omul le moşteneşte, graţie evoluţiei, din regnul animal.
    Dintre toate mijloacele de supravieţuire, frica se deosebeste de toate celelalte prin faptul că uneori funcţioneaza defectuos şi nu este necesară. Acest fapt se datorează unei schimbări radicale a mediului în care acest sentiment a fost dezvoltat.
      Un exemplu tipic în care sentimentul de frică nu acţionează corespunzător este cel al unui pilot care încearcă să controleze un avion cu defecţiuni tehnice, individ care, deşi foarte bine antrenat, în loc să acţioneze în interesul salvării vieţii, din cauza fricii instalate în corpul său, începe să tremure, creierul funcţionându-i altfel decât a fost antrenat, producându-se acea senzaţie "asta nu mi-se poate întampla mie". Pur şi simplu, sentimentul de frică nu are ce căuta într-o asemenea situaţie din simplul motiv că nu a luat naştere în carlinga unui avion ci într-un cu totul alt loc, în cu totul alte condiţii.
   Aşadar, există situaţii în care instinctele trebuiesc riguros controlate, analizate obiectiv. Dacă în sălbăticie anumite instincte ne salvează viaţa, în societatea actuală ne-o pot pune în primejdie, acţionând exact invers de cum ar trebui acestea să acţioneze.

duminică, 24 iunie 2012

Vis imaginar

      


       Era târziu în noapte. Umbre tăcute se mişcau nebune pe la fereastră. Lumina nu era plasată decât într-un colţ ascuns de cameră. Nu aveam somn.  Mă uitam pe tavan, deşi nu vedeam nimic. Mintea mea era cu totul în altă parte. Şi încet, încet adormisem. Visele sunt preferatele mele*.


*În vis pot să fac ce vreau (uneori), pot să ajung dintr-un loc în altul. Visul e mereu unic, e la fel de colorat şi totuşi ceva îl diferenţiază de viaţa reală. În vis pot avea pe cine vreau eu (sau poate că nu).  Pot să simt la fel de bine orice sentiment.*


      Visez! Visez tot felul de lucruri interesante. În călătoria din timpul nopţii mă găsesc pe tărâmuri şi cunoscute si necunoscute, alteori chiar stranii de cunoscute. Dar ce îmi mai plaac!  E un feeling plăcut ce nu poate fi descris prea uşor. Acestea sunt visele!


     Visul meu de data acesta era la fel de unic, dar nu ca celelalte! Avea culori diferite - nuanţe necunoscute de oameni, avea un peisaj aparte, unul cu o câmpie de verde crud, un verde care rămâne aşa mereu, nu se schimbă niciodată.  Mă trezisem singură în mijlocul unei naturi încântătoare, o natura îmbrăcată în nuanţe stridente, dar plăcute ochiului. Mă plimbam. Încercam să privesc cât mai mult acest peisaj mirific, să mă familiarizez. Simţeam că totul din jurul meu mi-era prieten. Eram sigură că nu mă înşel. Mă aşezasem în iarba atât de catifelata. Nu-mi venea să cred cât era de prietenos locul acela. Îmi aşezasem întregul corp în iarbă, vroiam sa dorm în propriul vis, dar nici bine nu apucasem să fac vreo mişcare căci auzeam paşi fini în iarbă. Deodată simt cum cineva mă cuprinde cu blândeţe. Nu m-am uitat să văd cine e, nu imi era frică să privesc, pur şi simplu nu am vrut să privesc în spate.. însă feelingul era minunat. La un moment dat aud o voce care îmi spune să închid ochii. M-am lăsat ca vrăjită şi i-am închis, iar în acelaşi timp mă gândeam cine ar putea fi. Mă gândeam, dar deodată îmi spune să deschid ochii. Nu-mi venea sa cred că şi în visul acesta poate apărea aceeaşi persoana din majoritatea viselor mele, persoana care o ştiu de atâta timp. Era el, băiatul care joacă un rol important în viata mea, avea rolul de a mă iubi veşnic. Îmi spune că nu mă voi mai trezi din acest vis si că de fapt acest aşa numit vis e adevărata realitate.


    ... mă ia de mâna rece, mă ridic încet şi plecăm departe, iar fiecare pas făcut ne depărta şi mai tare de locul unde mă aflasem acum câteva secunde - locul care îmi era atât de drag. Noi eram doar noi, călători singuratici într-o lume mai mult decât minunată, însă.. necunoscută de nimeni.

marți, 12 iunie 2012

Dezinformare

Motto : O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr - Goebbels




     Iată dovada că oamenii sunt tentaţi să creadă cam orice informaţie şi mai ales dacă o aud de peste tot, repetată şi tot repetată. Cel mai trist e că nu se străduiesc să facă nimic în sensul de a o proba.. mai în detaliu.


   Să vin aşadar şi cu un exemplu - deşi am mai multe în minte şi am să încerc să mă rezum doar la o singură problemă foarte des întâlnită în societatea noastră.


      Ceea ce pe mine m-a făcut să scriu despre asta este faptul că în ultimul timp, dar nu doar în ultimul timp, ci dacă observaţi mai bine, chiar de la un an la altul se mai scoate câte o epidemie. Ce mă deranjează este faptul că prea se pune presiune pe anumite cazuri iar oamenii cred foarte uşor, pentru că majoritatea sunt absolut siguri că informaţiile care le aud de peste tot (tv, radio, vecini) le oferă adevărul. Urmarea? Intră toată lumea în panică şi încearcă să acţioneze ca nişte lăcuste  spre binele sănătăţii lor.


      Oameni buni, în primul rând - suntem diferiţi! În al doilea rând, da, este bine să ne informăm, dar de ce nu doriţi să vă informaţi singuri şi din alte surse, mult mai sigure, cum ar fi să luaţi o carte de specialitate în mână şi să aflaţi cum se capătă acea boală, cine este mai predispus la acea boală, care este simptomatologia şi ce este de făcut. E mai de preferat să căscăm gura la tv ore în şir şi să ne speriem la fiecare ştire în parte ?! Aşadar, uite că nu întotdeauna calea cea mai simplă de informare este într-adevăr şi cea mai sigură! Din păcate, nu este aceasta singura problemă din lume, sunt mult mai multe ce trebuiesc schimbate însă totul rămâne la latitudinea voastră!



Cum am mai spus... învăţaţi să raţionaţi!

luni, 11 iunie 2012

Day 3. Vintage

       Nu ştiu cât de reuşite sunt fotografiile - ele fiind editate, însă mie îmi place foarte mult stilul acesta. Şi pentru că nu ştiam care este ''mai cu moţ'' am ales să postez toate fotografiile. :)


Vintage Flowers