joi, 17 mai 2012

PhotoScape

      Datorită Liviei am descoperit Photoscape-ul (program de editare fotografii). Mi-se pare un program minunat şi nu ai nevoie decât de ceva imaginaţie şi garantat vor ieşi fotografii reuşite.


Pentru că acest program ma cucerit, mi-am permis să mă ''joc'' pe îndelete.


Iată REZULTATUL meu de începător.



Palatul Culturii, Iaşi - 2011



Hotel Traian, Piaţa Unirii, Iaşi - 2012



Porumbeii din Piaţa Unirii, Iaşi - 2012




Gerberă ofilită



8 comentarii:

  1. Ţi-au ieşit minunat!Bravo :D Prima îmi place în mod deosebit, dar şi a doua şi a treia, de fapt toate ce să mai :) Şi dacă ai timp şi mai eşti dispusă să accepţi câteva sfaturi aş vrea să te îndrum puţin în Lightroom astfel încât să poţi scăpa de toate cablurile alea de înaltă tensiune din peisajele urbane.Sunt inestetice şi în plus sunt simplu de scos (în cele mai multe cazuri).Dă-mi de ştire dacă eşti de acord :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ooo! Mulţumesc frumos, nu mă aşteptam să-ţi placă atât de mult.
    Da, înţeleg ce spui - cablurile chiar sunt inestetice. Chiar nu ştiam că pot fi scoase :) Păi da, dacă doreşti să-mi explici cum e şi cu tehnica aceea, spune-mi te rog, însă azi nu mă mai ocup de treaba asta - o las pentru zilele următoare.

    RăspundețiȘtergere
  3. :) Ai "ochi", mai trebuie să acumulezi câteva cunoştinţe tehnice şi o să faci adevărate minuni :D Aş vrea să-ţi explic pas cu pas ce trebuie să faci iar aici nu e locul potrivit.Dacă vrei aş putea să-ţi explic pe mess :) Dacă eşti de acord lasă-mi id-ul tău într-un comentariu şi îl şterg imediat cum îl citesc :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Imi place foarte mult cum ti-au iesit fotografiile si poate pe viitor ma inveti si pe mine sa editez :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Multumesc, multumesc! :)
    Cu siguranta am sa te invat, dupa ce am sa mai studiez si alte tehnici!

    RăspundețiȘtergere
  6. Și eu mă folosesc de PhotoScape atunci cînd vreau să editez, chiar îmi place și în schimb este foarte ușor.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, într-adevăr! Este foarte uşor de folosit! :)

    RăspundețiȘtergere

Te ascult! :)