miercuri, 26 septembrie 2012

The Notebook


            Aşa este.. fac referire la filmul '' The Notebook''. Sunt aproape sigură că toată lumea l-a văzut sau cel puţin a auzit de el. Eu auzisem cu foarte mulţi ani în urmă, însă nu am fost interesată să-l vizionez, considerându-l doar încă un alt film de dragoste, dar se pare că mă înşelasem! Încă de la primele minute de vizionare mi-a fost atras interesul.. chiar peste aşteptări, ceea ce rar mi se întâmplă.
         Ceea ce mi-a plăcut per ansamblu, a fost povestea de dragoste dintre cei doi îndrăgostiţi Allie Hamilton (Rachel McAdams) şi Noah Calhoun (Ryan Gosling). Pentru mine contează foarte mult cum este structurată povestea, să fie originală, să aibă acel ''ceva'', iar la acest capitol.. nota 10+. Actori pe măsură, prestaţii excelente ce transmit din plin emoţii privitorului şi o acţiune foarte complexă cu răsturnări de situaţie. Pentru cei mai sensibili, s-ar putea să impresioneze până la lacrimi.
          De asemeni, mi-a plăcut că acţiunea s-a petrecut în anii '40 în mare parte, iar eu fiind o fană old age, din nou am rămas plăcut impresionată.
        Cu toate că nu îmi place să revizionez filmele, acest film este o excepţie pentru mine şi chiar dacă se ''învecheşte'', merită după ani şi ani revizionat. Este poate unul dintre puţinele filme care nu poate plictisi mai ales pe cei romantici. Cu siguranţă va rămâne una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste din istoria cinematografică.

7 comentarii:

  1. ...emotie... Impresionant filmul ! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. mi-a plăcut cartea mai mult decât filmul, dar foarte bune amândouă ! :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa e...e foarte frumoasa povestea de dragoste si dragostea in general!

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa este! Scene foarte emotionante! :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Cartea nu am citito, dar nici nu ma indoiesc ca ar fi mai prejos decat filmul!

    RăspundețiȘtergere
  6. .. dar din pacate, dragostea este frumoasa doar pentru cei ce simt dragostea adevarata!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu stiu altii, dar eu ma indragostesc in fiecare zi...de soare, de oameni, de lucruri, de verdeata, de orice este frumos si ma face sa zambesc! Asa ca...va sfatuiesc pe toti sa incepeti sa va indragostiti...de orice! :)

    RăspundețiȘtergere

Te ascult! :)