luni, 29 octombrie 2012

Opusele nu se atrag!

                    Cu toate ca aratam ca structura fizica la fel si toti ne numim oameni, nu gandim toti la fel. Asadar, nu toata lumea se va intelege cu toata lumea, ci doar cu acele persoane care sunt cat mai apropiate de caracterul fiecaruia in parte. Astfel, in spatele fiecaruia stau acele diferente dintre oameni.
                   Se spune ca opusele se atrag si chiar se completeaza una pe cealalta. In fizica,  polii opusi ai magnetilor se atrag. Ok, dar functioneaza la fel si in cazul oamenilor?! Din punctul meu de vedere este fals! Ce sanse ar avea aceste opuse sa se atraga?! Mai degraba, cine se aseamana se aduna, iar totul va merge struna!
                    Nu putem comunica cu o persoana care nu este pe aceeasi lungime de unda cu noi. Si chiar daca dorim sa realizam conversatii cu aceasta, ea nu va mai intelege la un moment dat. Rezultatul: vorbiti limbi straine. De multe ori, oamenii te considera in astfel de cazuri, ca fiind timid sau ingamfat. Dar gresesc! Pur si simplu nu se poate purta o discutie, pentru ca nu poate exista in nici un fel si devine chiar neplacuta pe parcurs.
                   Cand nu exista aceleasi interese, acele asemanari, o discutie nu poate fi tinuta. Cand acestea exista, cu siguranta discutia merge minunat si ne face sa ne simtim bine conversand cu acei oameni care ne inteleg. Toate acestea depind de educatia aleasa si propriile principii. Desigur, nu vom gasi un om 100%  perfect ca noi, dar cu siguranta atunci cand exista acele asemanari si cu cat vor fi mai multe cu atat acea relatie, indiferent de care va fi.. prietenie, iubire, va fi una reusita.
              Cum recunoastem daca o persoana este pe aceasi lungime de unda cu noi?! As putea spune chiar de la prima discutie!

sâmbătă, 27 octombrie 2012

Slowdive











Autocritica

Credeam ca autocritica ar trebui sa ne faca sa vrem mai mult de la noi insine. Credeam ca daca ne autocriticam, inseamna ca avem puterea de a vedea ce trebuie schimbat sau imbunatatit fara a avea nevoie de parerea celorlalti, pentru ca ne putem descurca si singuri. Credeam ca autocritica  ne face sa avem mai multa incredere in noi, ca suntem capabili sa realizam lucruri fara ajutorul nimanui.
Dar stim oare daca reusim sa ne judecam corect, obiectiv? Stim oare cand ar trebui sa ne oprim din autocriticat?! Sa nu uitam ca orice lucru dus la extrem nu poate aduce tot timpul lucruri benefice.
Prea multa autocritica ne va pune in situatia in care sa nu mai putem fi stapani pe noi, s-ar putea sa cadem in gol si sa avem numai pareri proaste despre propria persoana, sa observam doar defectele, sa credem ca nu suntem buni de nimic, sa vedem doar imperfectiunile. Autocritica ne poate demoraliza, ne degradeaza, ba chiar ne face sa ajungem la ura de sine. Autocritica  pot spune ca ne face sa tindem spre perfectiune, dar lucrul acesta este mai greu de obtinut sau daca nu chiar imposibil de obtinut. Ideal ar fi ca lucrurile sa fie echilibrate, sa nu cadem in extreme, dar putem noi oamenii  atunci cand ne autocriticam sa nu ne indreptam din start catre un esec?!

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Azi nu e toamna, e vara!

             O zi de vara. Cu soare, cu iarba, cu cantec de pasari.
E dimineata devreme si astazi ma simt inspirata. Imi asez trepiedul in dreptul ferestrei de la mansarda, imi pregatesc culorile, pensula si incep sa pictez. Soarele e minunat azi. Imi incalzea corpul inca amortit.
La un moment dat, mi-am intors privirea catre tine. Doream sa te vad inca odata cat de frumos dormi, doream sa vad cum razele soarelui iti mangaiau  parul, ochii si barbia frumos conturata..  dar constat ca nu mai dormeai. Stateai la marginea patului si ma priveai cu ochii tai atat de calzi, fara sa mai clipesti. Nu stiu de cat timp stateai asa, dar ti-am zambit usor fara sa iti spun vre-un cuvant.. si ma  intorsesem timid din nou la pictat.

Peste un timp, iti simteam pasii pe podea. Atunci m-am oprit din pictat si nici nu mai indrazneam sa ma misc. Mainile tale imi cuprinsera usor umerii. M-ai intrebat ce pictez.. si ti-am raspuns ca exprimam ceea ce simt. Totul era colorat in galben, rosu si verde crud. Te-ai asezat apoi langa mine, ca un copil mic, asteptand sa termin de pictat.. Iti apreciam rabdarea si recunosc ca te  priveam pe furis.. sa-ti mai admir ochii.
Dupa ce mi-am finalizat pictura, m-am hotarat sa stau in gradina. Acolo, mi-am asezat o patura, am inchis ochii si incercam sa visez. Ai aparut si tu langa mine, insa nu indrazneam sa deschid ochii. Simteam cum respirai, simteam chiar si cum ma priveai, pana cand la un moment dat, te simteam atat de aproape, foarte aproape. M-ai sarutat si te-am sarutat. M-ai imbratisat si te-am imbratisat. Mi-ai spus cuvinte foarte frumoase.. si vor ramane secret, stiute doar de noi. Era intr-adevar o zi splendida de vara si vor mai fi multe astfel de zile..

Cat :)

joi, 18 octombrie 2012

Despre lene



Noi oamenii, cu toate ca viata noastra este ocupata in mare parte de scoala, servici, familie, nu putem fi tot timpul in priza, ca niste roboti. Mereu suntem ocupati, dar avem nevoie si de acel timp liber, pentru a ne revitaliza, pentru a da rezultatele scontate de la o zi la alta. Acel timp liber cel mai bine este sa il folosim tot prin a face ceva dar sa implicam cate un pic si din miscarea fizica si nu doar a sta o zi intreaga in pat la tv sau pc. De exemplu, a practica un sport, a scrie, a citi o carte, a gati, a te plimba, etc. Dar, noi oamenii in timpul liber preferam doar sa dormim, adica sa lenevim.
Lenea se instaleaza de cele mai multe ori dupa o perioada in care am renuntat la anumite activitati zilnice. Am spune ca de fapt nu este lene, ca de fapt ne relaxam, dar aceasta relaxare mai are doar un pas pana la a vedeni lene. Sunt de acord, ne mai si odihnim, dar nu pana a deveni dependenti de perna si pat. De ce spun asta, deoarece cu greu ne mai dezvatam si ma tem ca nu duce la ceva bun daca exageram cu odihna.
Despre lene mai putem vorbi ca poate duce chiar la o viata sedentara. Nu mai facem miscare, ne ingrasam, deci o cale sigura spre a ne imbolnavi. Dorim sa faca altii treburile in locul nostru, dorim sa ne simplicam din ce in ce mai mult viata, dar asta nu e o metoda prea buna de fiecare data. Stiti proverbul.. ``Lenea e cucoana mare care cere de mancare!`` si se potriveste de minune.
          Asadar, nu confundati relaxarea cu lenea!

sâmbătă, 13 octombrie 2012

Existent

              Ceva exista.. clar exista! Este prea evident! Totul este real, nu ma indoiesc nici o clipa! Incarcata de mii si mii de sentimente ce roiesc in jurul meu cu atata putere, cum as putea oare sa le evit?! Sunt prea frumoase, cele mai frumoase trairi! Si le accept! Vreau sa cred ca timpul acesta nu va fi fara rost! Nu are cum! Nu ii dau voie!
              Mi-ai spus ca daca viata intreaga ar fi o ciocolata, mi-ai da o firimitura in plus care sa imi ramana in coltul buzelor! Mi-ai spus ca fiecare zambet de-al meu te face fericit si ca straluceste mai puternic decat o raza de soare.. mi-ai spus atatea si sper ca vor mai fi multe cuvinte rostite special pentru mine! Si daa.. chiar am zambit din inima auzindu-le! M-am bucurat enorm la auzul acelor cuvinte.. le simt.. le traiesc.. le aud si noaptea in vis.. le inteleg! Si odata rostite acele cuvinte, cu siguranta ele reprezinta ceva.. ceva puternic, o legatura ce s-a creat deja, trebuie doar din ce in ce mai intarita!
             Am o infinitate de ganduri.. toate deosebite, potrivite cu ale tale, ce nu merita pierdute. Cand te-as privi, te-as privi mai intai in ochi sa vad ce se va  intampla in secundele urmatoare. Apare rosul macului in obraji, la vederea ochilor mei?! Nu ti-as mai da drumul la mana.. e prea blanda si vreau sa simti cum ard, sa simti cum se topeste gheata. Vreau sa privesc cerul plin de stele reflectat prin ochii tai.. vreau sa ascult sunetul inimii tale in tacerea noptii.. vreau sa iti ascult la orice ora din zi sau noapte cuvintele pe care mi le rostesti cu atat drag si vreau sa iti soptesc si eu la randul meu cuvinte dulci si iubarete. Vreau sa ne bucuram de noi chiar daca afara ploua ori ninge.. nu ne va pasa.. voi simti caldura soarelui de vara prin sarutul, mangaierea si imbratisarea ta. Vreau sa impartim si ciocolata si cana de ceai fierbinte. :)
            Inceput existent si va ramane in continuare prezent! Tocmai ai descoperit calea si sunt sigura ca va fi plina de lucruri minunate! Sunt acolo, in acea cale.. te astept!

marți, 9 octombrie 2012

Ultima luptă..

...continuare de aici.
                Şi aşteptase mult timp. Treceau ore, zile şi luni.. şi cu toate că timpul pus sub aşteptare îi părea veşnic, a îndurat, a avut o răbdare de fier. Lupta încă se desfăşura în sufletul lui şi îşi dorea să o încheie odată pentru totdeauna. Merita o viaţă mai frumoasă, plină de zâmbetele ei gingaşe care să-i aline şi chiar săi şteargă urmele trecutului demonic. Cu gândul numai la Ea, se încuraja de fiecare dată tot mai mult. Nu dorea să renunţe la ideea de a o vedea vreodată cu toate că distanţa le cam spulberaseră visele.
             Deşi totul era extrem de incert şi fără viitor, într-o zi au hotărât că este timpul să încheie lupta. Astăzi... verdictul final.
              Toamnă. Octombrie. Ora 14:00 şi o gară plină, gălăgioasă, agitată. Cu o mie de gânduri, călătorii parcă începeau să fiarbă de nerăbdare sub paşii ce îi conduceau către prieteni, familie.
               Trenul poposise şi de-abia după 5 minute El şi făcuse curaj să coboare. Căută cu privirea pe cea care o aşteptase atât amar de timp.  Un chip diferit faţă de ceilalţi i se păruse cunoscut şi îi atrase atenţia. Era Ea, aşteptând îngândurată şi pierdută pe El. El, cu paşi mici şi timizi, pornise către cea care i-a fost atât de departe şi care a aşteptat-o, chiar dacă ziua de azi avea să îi aducă sfârşitul, adică să o piardă.
            Deodată, El se oprise la câţiva metri de Ea privind-o încă odată, până când Ea, la fel de pierdută îl zărise în sfârşit. Privirea pierdută se ştersese ca prin minune şi chipul său schiţase un zâmbet atât de plăcut şi pur sub efectul razelor soarelui tomnatic. El, o privea fix şi îndrăznise cu aceeaşi timiditate să-şi deschidă braţele larg spunându-i indirect că o aşteaptă! Emoţionată, Ea îl îmbrăţişase cu mult dor, iar clipele acelea parcă duraseră enorm de mult, timpul se oprise şi totul în jurul lor se blocase.. tot ce conta erau Ei.
           Aceea a fost ziua care i-a marcat existenţa, aceea a fost ziua când a putut în sfârşit să distrugă bariera peste care nu mai putea trece. Ea îi dezgheţase sufletul amorţit. Da,  a câştigat lupta! A câştigat-o pe Ea.. pentru eternitate!

luni, 8 octombrie 2012

Viziune Fotografică

              "Viziune Fotografică" este cel de-al doilea blog la care lucrez... un blog fotografic. M-am gândit să adun aici tot ce fotografiez. Temele pe care le voi expune vor fi natura, societatea, dar şi lucruri mai abstracte...


Click -> aici

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Ultima luptă...



        El, o persoană trecută prin multe probleme şi răutăţi pe care nu le mai putea opri şi începu-se să creadă că asta îi va fi soarta şi că nimic bun nu va mai exista pentru el. A mai păstrat totuşi, cu mari eforturi, la graniţele sufletului său, acel strop de iubire care îi mai rămăsese, era ultimul strop, pentru a il oferi persoanei pe care din păcate încă o mai aşteptă. Avea momente în care credea că trebuie să se obişnuiască cu ideea renunţării la speranţă, pentru că de cele mai multe ori îi făcea foarte mult rău, dar totuşi, astăzi, acum, s-a hotărât că încă nu doreşte să se lase învins de demonii ce îi măcinau sufletul. Acum, credea mai mult ca oricând că mai trebuie să lupte, dar îşi promisese că va fi ultima luptă, iar dacă nu o va caştiga, va accepta să rămână prizonierul propriei vieţi.
        Astăzi încă o aşteaptă pe Ea, cu toate că într-o zi credea că a găsit-o. Păreau că se înţeleg de minune. Şi de atunci au rămas prieteni buni. Cu toate acestea, lui îi era greu să se poată îndrăgosti.. Era o fată plăcută, inteligentă.. nimic de reproşat, însă îi era teamă de un nou eşec si nu dorea nici să strice relaţia de prietenie cu Ea, dar totuşi încă nu lăsă garda jos. Continuă să alerge ca un nebun către acel ceva care să îi amelioreze starea cruntă ce pusese stăpânire pe El de atât amar de timp. Diminuarea suferinţei nu se putea realiza decât cu ajutorul ei. Doar Ea putea să îi arate calea, doar Ea avea cheia şi astfel în mâinile ei stătea rezolvarea tuturor problemelor.. doar Ea putea deschide uşa ruginită şi blocată de ani de zile.
        Deşi aşteptarea continuă, El  era mai hotărât ca oricând să nu renunţe... nu dorea să o piardă...
- va urma-


luni, 1 octombrie 2012

Singurătate

       
        Cu toţii ne ferim de singurătate. Suntem într-o continuă căutare de acel/acei cineva cu care să ne petrecem timpul liber sau de ce nu, întreaga viaţă. Dorim să ne fie alături persoanele dragi, dorim ca mereu să vorbim cu cineva, căci parcă e straniu să fii doar tu şi cu tine, iar o viaţă de convorbire doar cu tine, probabil te-ar plictisi sau deprima la un moment dat.
          Dorim să comunicăm, pentru a ne îmbunătăţi cunoştinţele, dorim să ne informăm unul de la celălalt, dorim să aflăm cum ne putem înbunătăţi nivelul de trai, dorim familie.. dorim acel ceva care să ne facă să spunem că nu suntem singuri.
          Desigur, putem trăi singuri, doar dacă ne mutăm departe de lumea urbană, în pustietate, iar asta ar înseamna să renunţăm la multe obiceiuri, dar mă gândesc că nu ştiu cât de mult am rezista fără ele. Pustietatea poate că este totuşi un loc minunat, asta doar dacă vrem să o considerăm o metodă de relaxare pentru un timp scurt.. însă alţii sunt împăcaţi cu gândul că de acum înainte aşa îşi doresc să trăiască. Mai sunt şi persoane care îşi doresc pentru o anumită perioadă să fie singure, adică să se izoleze de cei de lângă ei, să spunem dintr-o cauză sentimentală sau orice altă problemă pe care nu o poate depăşi atât de uşor. Deci, avem de-a face cu o nevoie de singurătate provizorie. Dar, singurătatea se mai poate instala chiar definitiv din cauza pierderii persoanei de lângă noi, întâlnind-o mai frecvent la persoanele în vârstă, fiind chiar o adevărată suferinţă..
             Dar lumea evoluează, cunoaştem din ce în ce mai multă tehnologie, nivelul intelectual deci a crescut, suntem în continuă schimbare. Într-o lume ca cea de astăzi, singurătatea o văd aproape imposibilă, dar stau şi mă întreb.. oare mai putem simţi singurătatea atât de profund în prezent, ori încet, încet va dispărea de tot şi nu vom mai şti ce înseamnă singurătate?!