joi, 15 noiembrie 2012

Despre viata

Inca de cand eram foarte mica, imi adresam tot felul de intrebari despre viata. Cred ca de atunci am inceput sa ma gandesc serios daca nu cumva sunt ciudata si ma intrebam daca oare si ceilalti copii de varsta mea se gandeau la ceea ce ma gandeam eu - asta probabil din nevoia de a ma linisti, sa aflu daca cumva gandeam.. sa zicem normal, ca toti ceilalti si ca nimic nu ar fi iesit din comun.
De fapt, toate acele intrebari nu venisera chiar de nicaieri, ci veneau rand pe rand, cu fiecare lucru pe care il descopeream si cu cat aveam sa cunosc mai multe, cu atat ma afundam intr-o multime de neintelesuri, iar in momentul acela am constietizat ca nu prea inteleg viata. De ce m-am nascut?! Chiar trebuia ca eu sa exist?! Care este menirea mea?! De ce murim si ce simtim atunci (daca mai putem simti ceva)?!  Cum sa ne facem o viata mai frumoasa?! si tot felul de intrebari existentiale.
Bineinteles, adresandu-mi acele intrebari, imi doream sa gasesc si raspunsurile, insa nici acum nu le-am gasit, poate doar la unele, dar nu stiu daca sunt si raspunsurile corecte si ma gandesc ca nu cumva ele sa nu fie decat ceea ce vreau si imi place sa cred ca ar fi adevarat. A pretinde ca eu am dreptate, ca eu cunosc adevarul absolut ar fi gresit din partea mea. Insa, de-a lungul timpului, mi-am format niste idei despre viata asa cum isi formeaza toata lumea. Atunci, am descoperit o alta ''problema''.. mi-am dat seama ca nu prea se potrivesc principiile mele de viata cu ale majoritatii. Pana la urma nu suntem trasi la indigo, dar iar a rasarit o intrebare in mintea mea. De ce sa fiu ca ceilalti daca constiinta imi spune ca nu sunt astfel si nu m-as simti bine?! Asta ar insemna sa ma ascund de propriul Eu si sa traiesc dupa acel mod considerat normal. De foarte multe ori, observ ca ne mai ucidem constiinta si ne lasam manipulati. Poate fi o scuza, aceea ca trebuie sa ne conformam regulilor societatii actuale, ca trebuie sa gandim ca ceilalti, altfel n-am mai supravietui.. Nu stiu insa daca acest lucru e bun sau rau, sau e undeva intre bine si rau.. sau un fel de rau necesar?!
Dupa lungi filosofari, mi-am dat seama ca odata ce am primit o viata trebuie sa stiu cum sa o modelez astfel incat sa fiu multumita, sa fiu fericita. Candva, ma gandeam prea mult la viitor, cum oare va fi pentru mine, asa ori asa, dar am inteles intr-un final, ca viitorul nu poate fi altfel decat exact asa cum actionam in prezent, asadar trebuie sa avem grija de prezent.
Nu cred in destin. Nu cred ca am fost cumva programati din start de o entitate divina (nu sunt sigura de existenta ei) sau forta supranaturala, pentru a fi de exemplu, cantareti, pictori, matematicieni, etc. Noi alegem ce vrem sa fim, in functie de abilitatile, cunostintele pe care le acumulam. Daca unui om i se intampla ceva rau, toti dam vina pe soarta, dar nu e asa. Atunci de ce nu dam vine pe soarta si atunci cand i se intampla ceva bun?! Deci, asta nu este o scuza! Orice efect are si o cauza.. daca am cauta mai in detaliu, vom gasi raspunsuri.
Care este sensul vietii?! Viata nu inseamna doar sa ai o familie, servici si sa te cufunzi in treburile casnice. Desigur, sunt si lucruri indispensabile vietii, dar personal, cred ca m-as plictisi daca as face doar asta. Viata nu inseamna doar sa te nasti, sa traiesti si sa mori. Consider ca trebuie sa incercam sa fim mai buni, sa mai eliminam din ceea ce nu este folositor vietii, sa ne constientizam defectele si sa incercam sa le corectam pe cat posibil, sa invatam mai multe din jurul nostru sau din carti, sa stim sa apreciem ceea ce intr-adevar este de apreciat, sa evoluam ca fiinta umana.. Insa, desi eu gandesc in acest mod, nu stiu daca va fi si cu folos. La ce imi vor fi de folos toate cunostintele acumulate,  daca in final cu totii murim?! Nimeni nu imi garanteaza ca am sa le i-au cu mine mai departe.
Probabil lumea din viitor va trai mai bine de pe urma noastra?! Probabil vom cladi o lume mai buna?! Dar e de ajuns sa vrem doar asta de la viata?! Catre ce tindem?! Si imi revin intrebarile existentiale: De ce ne-am nascut si incotro apucam?!  Stiu insa ca totul sta in mainile noastre. Viata va ramane mereu pentru toti un mister.. ori poate o complicam noi oamenii?!

10 comentarii:

  1. Evident ca noi, oamenii, ne complicam viata. Unii vor sa schimbe lumea, unii vor sa lase ceva in urma, altii se gandesc numai la ei. Nimeni nu stie totul si cu atat mai mult nu poate fi sigur ca ce stie este adevarat.

    RăspundețiȘtergere
  2. De acord! Asadar, observam ca inca nu stim multe si ca totul devine si mai de neinteles cand mai descoperim cate ceva..

    RăspundețiȘtergere
  3. Ar fi bine sa observam, dar multi continua sa creada ca ceea ce stiu ei este singura optiune :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Claudia, nimeni nu are dreptul sa spuna ca detine respunsul la aceste intrebari dar oamenii ca tine au impulsul necesar de a cauta adevarul. De fapt, cautarea e sensul vietii noastre. Nu te lasa oprita de "binevoitori" si castiga timp. Iti spune asta una care dupa ce a cercetat multi ani, regreta doar ca nu a inceput mai devreme. Sfatul meu principal: mareste-ti orizontul de cautare si in planurile subtile, cere ajutor universului si porneste in cea mai frumoasa aventura, calatoria in interiorul tau pentru a te explora si cunoaste.

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa este, nimeni nu detine adevarul absolut, dar putem cauta, cerceta. Putini sunt care au aceasta vointa..
    Multumesc pentru comentariu!

    RăspundețiȘtergere
  6. "Daca unui om i se intampla ceva rau, toti dam vina pe soarta, dar nu e asa. Atunci de ce nu dam vine pe soarta si atunci cand i se intampla ceva bun?! Deci, asta nu este o scuza!" - ai perfecta dreptate!
    Nici eu nu cred ca cineva ne-a modelat de la inceput, dar cred ca exista ceva superior undeva departe...nu neaparat un El, ci poate o energie, nu stiu...

    RăspundețiȘtergere
  7. Imi place mult imaginea care ai pus-o ! Felicitari si mult succes cu site-ul

    RăspundețiȘtergere

Te ascult! :)