joi, 27 decembrie 2012

Visatoarea

Se indreptase catre lac. Rochia vaporoasa de matase alba ii contura fiecare parte a trupului firav, dezvelindu-i discret pieptul, bratele si spatele, iar vantul te facea sa crezi ca o va ridica de la pamant. Par lung, reflexii roscate, piele alba - anemica, maini subtiri, iar unghiile-i vopsite cu rosu pareau insangerate, iar buzele.. evident si ele rosu - violet. Plimbandu-se atat de lent pe langa acel lac, de la departare ai fi putut sa crezi ca era o nimfa. Ea privea din cand in cand lacul cu nuferi galbeni - adora acel peisaj, iar apa parca o ademenea si o cuprinse pe moment o stare de reverie. Se imagina plutind pe bratele nuferilor, iar in urechi auzea sunetul linistii imbinat cu clinchetul apei, purtand-o intr-o calatorie lunga fara sa stie unde va ajunge, unde va fi capatul ei. Dar se trezise brusc, revenise la starea normala si hotarase sa se departeze de lac, intrand, la fel de usor, in iarba inalta. Era desculta, iar fiecare pas ii era atat de lent incat nu sifonase nici un fir de iarba.
Printre firele de iarba se numarau si flori colorate in nuante pale, iar parfumul lor ii patrundea adanc in plamani. Dar supriza - mirosul lor o introdu-se din nou in starea de reverie. Inchise ochii, isi indoi genunchii, se aseza pe pamantul verde si pret de cateva minute si-l imagina pe El venind catre Ea, cu un buchet de flori de camp. Mai apoi, ii lua suvitele imprastiate de vant, i le adunase dupa ureche si ii prinse flori in par, ii cuprinse umerii si o aseza incet pe iarba moale. Ea ii privea chipul peste care se asezasera umbre de fire de iarba, isi intinsese mai apoi mana ca sa il mangaie pe frunte, pe sprancene, obraji, barbie, gat, in timp ce El ii admira zambetul si pielea fina. Isi impreunasera corpurile printr-o imbratisare, iar inimile lor palpitau mai tare ca niciodata...

miercuri, 26 decembrie 2012

Pentru Tine

Sunt momente din zi sau din noapte in care imi apari sub forma unui gand puternic si pentru o clipa as putea sa jur ca te vad, ca te simt. E totul atat de bine, atat de frumos si atat de liniste. Valuri de sentimente ma inunda si ma simt ca si cum as fi inghitit un univers. Greu de descris..
Sa stii ca esti mereu cu mine, oriunde pasii ma poarta. Fotografiile tale sunt mereu cu mine, scrisorile tale catre mine sunt si ele. Si oricum, sa fii sigur de asta – vei locui pentru totdeauna in sufletul si mintea mea.
A trecut ceva timp si realizez ca nu m-am inselat. Pot fi insasi eu cu tine. Tu stii cum sunt eu si nu pot decat sa ma bucur ca simtim la fel. Avem aceleasi dorinte, vise, sperante si as vrea sa nu renuntam la ele - sunt atat de frumoase. Ma bucur de asemenea ca ne intelegem si ne suntem alaturi pana cand “maine” nu mai vine, ne aducem zambete pe chip si in inima si cred eu, ca astfel reusim sa ne mai omoram din singuratate.
Tu ai facut posibil ca din mine sa rasara sentimente speciale. Tu ai facut posibil ca acea persoana pe care o tineam inchisa in mine sa iasa la suprafata. Am inceput sa fiu asa cum imi doream si asta ma face fericita. Ma bucur nespus ca te-am cunoscut, de fapt.. ca ne-am cunoscut. Ma bucur pentru ca existi si pentru mine insemni foarte mult, pentru mine nu esti un om oarecare si as vrea sa ramai ceea ce esti. Este astfel evident ca te accept asa cum esti.
Usa s-a deschis deja..  Imi doresc sa nu ne pierdem!

miercuri, 19 decembrie 2012

Praf de suflet

Credea ca cineva va aparea candva si o va intelege, spera asta la nesfarsit, insa se dovedise ca nimeni nu avea habar de ceea ce simte, nimeni nu o intelesese cu adevarat. In zadar aratase celor din jur ca era altfel, ca vede lumea cu alti ochi, ca e diferita - asta nu ii adusese vreun beneficiu. Ba mai rau, era respinsa si asta era dureros de rece pentru ea, iar in fata ei stateau de multe ori usi inchise...
Uneori, oamenii se prefaceau ca o accepta de parca i-ar fi facut un bine, dar ea stia ca majoritatea purtau mastile cele mai sclipitoare, iar sub ele se ascundeau cele mai inspaimantatoare chipuri si cele mai hidoase suflete, dovedindu-i-se de atatea ori. Oamenii se comportau frumos un timp cu ea si de obicei aveau un anumit scop. Ea mereu ii ajuta, nu le spusese niciodata nu. Cu toate ca oferea ajutor, nu primea nici macar un simplu multumesc. Ea nu insemna ceva, iar oamenii o uitase si intelesese intr-un tarziu ca oamenii erau reci si nu stiu sa asculte, nu stiu sa aprecieze.. oamenii nu stiu multe.
La prima vedere se putea spune ca arata ca oricare om, dar din momentul in care cineva incerca sa discute cu ea, se observa clar ca gandea altfel, iar raspunsurile ei erau de cele mai multe ori altele decat s-ar fi asteptat ceilalti. Nu prea se regasea in ceea ce faceau altii si considera anumite idei sau actiuni total deplasate, nu erau demne de urmat. Nu intelesese cum puteau unii sa traiasca astfel, probabil asa le placea. Vazand asta, se inchise in ea si de multe ori, prefera sa taca. Cuvintele ei oricum ar fi fost de prisos. Dar asta era si nu putea fi altfel. Avea totusi un refugiu - scrisul si cantatul. Scrisul o deconecta de la realitatea cruda pe care o traia si cu ajutorul lui isi putea forma o lume doar a ei, mai calda, mai buna, iar cantatul era metoda prin care isi elibera sufletul de amar.
Ea avea un altfel de suflet, unul bun, viu colorat si isi dorea sa il imparta cu un alt suflet la fel ca al ei. Ar fi fost cea mai fericita. A dat sanse oamenilor, a asteptat o schimbare, credea ca timpul va mai echilibra situatia, dar timpul nu putea decat sa ii de-a un raspuns clar la ceea ce se intampla. Astfel, simti ca nu putea fi ea insasi cu nimeni. Ea calatorea intr-un abis, era singura si rece. Ar fi dorit ca lucrurile sa fie macar pe sfert mai frumoase, insa rare erau momentele in care putea zambi..
Avea multe dorinte, vise neasemuit de frumoase, dar incepuse sa le urasca pe zi ce trecea tot mai mult. Erau visele ei cele mai speciale si i-ar fi placut sa le imparta cu cineva, dar acel cineva nu mai aparea. Ce vechi erau acele vise.. toate erau acoperite de un strat gros de mucegai, incepuse sa le creada exagerari ale mintii si hotarase sa le ingroape undeva in cel mai adanc colt de suflet si daca se putea, chiar isi dorea sa si le stearga pentru totdeauna din minte si suflet.
A cedat de multe ori, s-a si ridicat, pana cand intr-o zi nu a mai putut, nu avea nici un umar pe care sa se sprijine si ajunse cu sufletul macinat de durere. Simtea cum sufletul sau se imprastiase in bataia vantului precum cenusa. Se  prabusise. Avea chipul lasat, colturile buzelor si ele erau cazute si inca i se mai observa urmele lacrimilor - erau uscate. Asculta linistea, se afundase intr-un somn adanc sperand sa uite totul, sperand ca a doua zi sa fie mai bine. In acea liniste profunda, pe un fundal surd, aparuse ca de nicaieri vocea interioara si ii spuse sa nu renunte si sa se ridice. Astfel, vechea ea murise..

marți, 18 decembrie 2012

Moment iernatic


La colt de strada,
Un caine zgribulit dadea din coada.
Colindam strazile pustii
Nimeni nu mai statea ca mine-n frig.

Parca eram un om hoinar, fiind atat de solitar
Mergand la brat cu-n felinar,
Iar frigul ma patrundea incet, amar..

Un frig crancen ma patrundea taios
Si-ar vrea sa-mi ucida fiecare os
Si-ar vrea sa-mi patrunda adanc in inima
De parca as fi avut vreo vina.

Ningea intruna viscolit
Fulgii nu m-au ocolit
M-asez langa semafor
De parca m-ar fi ferit de vifor.

Vantul puternic imi fura caciula
- De ce mi-ai facut asta? – spun eu,
Aveam doar una.
Si-alerg alert,
Insa m-a’mpiedic lent.

- E frig, iubito !
Buzele ti-au invinetit,
Mainile ti-au amortit,
Suvitele iti sunt imprastiate de vant
Iar eu iti spun doar un cuvant..
- Vino !

Imi intinsese mana calda
M-agat de ea in graba
Si imi aseaza caciula alba.
Si pornim la brat - noi fiind amorezati
Prin nametii infiorati.