miercuri, 23 ianuarie 2013

Intuneric

Soarele isi stinse de ceva timp lumina si isi revarsa partea intunecata peste  lume. Deasupra cerului, dansau corbii si parca strigau moartea. Se prevestea o noapte violenta. Norii cenusii invadasera cerul, se adunasera ca intr-un joc imbratisandu-se cu fulgerele.
Pasind ca pe ace, pe un drum smolit, pe un pamant ravasit de timp, o silueta feminina, cu doi ochi negri, cu parul purtat pe aripile vantului, un vant rece ce ii traversa pielea, mergea catre nicaieri prin padurea incetosata, de unde se auzea cu ecou muzica fantomatica, intunecata a soaptelor frunzelor, a crengilor ce parca o amenintau cu rapirea. Ea privea naiva codrii imensi cerandu-le ajutorul, dar codrii, sub efectul negrului, aveau ochi si brate demonice ce parca abia asteptau sa o poarte pe malul unui lac daruind-o Zeului Padurilor ca jertfa.
Apusul era cazut de mult, iar ea era.. prizoniera intunericului. Sunetul mortii il auzea in surdina, iar intregul ei trup era sub domnia fricii. Incorsetata de intreaga noapte, cu mainile albe isi adunase parul intr-o parte, lasandu-si mai apoi trupul peste iarba putrezita a toamnei, ghemuindu-se la radacina unui copac secular. Inspira umezeala pamantului, se invelise cu frunzele ruginite, dar nici urma de caldura. Totul era un tablou dezolant... iar in minutele urmatoare se pornise o ploaie cu picaturi greoaie, ce ii lovea pielea ca niste ace de gheata. In zadar se ghemuise, ploaia nu o scutise, iar in curand, avea sa o cuprinda frigul ce parea fara de sfarsit.
Hotarase sa fuga prin ploaie, cautand poate un adapost sau o cale de evadare. Cu talpile goale, alerga cat putea de tare si se lupta cu ploaia, dar in zadar. Dantela neagra a rochiei se ravasise.. ramasera bucati de material prinse de crengile spinoase, fluturand in reluare ca niste steaguri. Deodata, isi oprise pasii, iar expresia chipului sau denota tristetea si isi spuse in gand ca nu va putea iesi invingatoare, ca este prea neputincioasa. Parca intrase intr-un labirint blocat. Isi indrepta apoi privirea catre cer cerand implorare, dar nimeni si nimic nu ii putea oferi ajutor. Totul parca fusese inghitit intr-o mare de negru. Cerul nu se mai observase, nici macar norii cenusii, iar pe fundal strigau tunetele.
Un fulger aluneca catre pamant parca stiindu-si tinta. Fulgerul isi descarcase  arma peste trupul ei fragil, iar ea isi incepuse calatoria plina de umbre a lumii de dincolo. Din acel moment, ploaia isi intrerupse brusc plansul, iar totul parea ca revenise la normal. Apa intrase repede in pamant, cerul se evidentiase - norii cenusii fusesera inlocuiti cu nori de lumina, copacii isi incetasera agonia, pasari albe zburau vesele deasupra padurii, iar pamantul noroios era acum plin de iarba prospata.
Se lasase o liniste celesta in jur, iar fata cu ochii negri... nu mai zacea; isi ridicase ca prin minune trupul de la pamant. Rochia ei fusese inlocuita cu o tinuta de razboinica. Isi scoase sabia din teaca si o indreptase catre cer, iar cerul ii trimise un tunet ca raspuns. Ea era Stapana Intunericului si avea rolul de a anihila tot ce era intunecat din intreaga lume - rautate, imoralitate. Zeul Focului o alesese pe ea, caci numai ea putea face asta, datorita spiritului sau de lupta, datorita dorintei inflacarate de a schimba lumea in bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)