miercuri, 27 februarie 2013

Regenerare

Zambetele, momentele frumoase ii lipseau cu desavarsire. Erau aruncate de mult la capatul mintii si al sufletului. Cineva i le ucise sau chiar ea si le ucise. Drumul sau era pavat cu pete de ceata, confuzie, tristete si gheata insangerata, iar vantul batea in interiorul sau... Avea un gol imens. Si ar fi vrut sa il umple, dar nu mai avea putere si nici speranta.
Timpul ei se stingea in fiecare zi putin cate putin. L-a sters de praf, avand speranta unui nou inceput, dar de fiecare data descoperise un vid, totul era steril si nimic nu semana a viata. Ciudat... in jur, totul parea linistit si cu o evolutie buna, timpul curgea lin, dar in interiorul fiintei sale, totul era scufundat in mocirla unor stari cronice, parca antice. Se umplea de zone erodate, era pe punctul de a se macina si a se pierde in propria viata. Era de mult pierduta, ratacita in gandurile ei. Se adancea in ganduri negre... ziua ii sculpta ranile, iar noaptea ii adancea ranile deja formate. Totul avea sa se transforme in haos. Se invinovatea uneori... oare nu ar fi putut gasi cumva motive care sa o faca fericita, sa ii aduca zambete, sa se simta implinita?!... dar stia ca era prea tarziu acum. Sau poate nu se pretuise indeajuns sau nu acordase sanse oamenilor din jurul sau. Dar acordase sanse oamenilor insa observa mereu o incompatibilitate. Ii era greu sa mai iasa din starea degradata ce pusese stapanire pe ea.
Dar intr-o zi, se hotarase! A spart timpul de asfalt, iar carapacea lui de sticla aburita, ruginita, asemeni unui ceas vechi, se dezmembrase in zeci de bucati. Din interior iesise speranta. Vechiul timp se oprise, il lasase pierdut in neant si tocmai daduse start unui nou inceput. Hotarase sa se ajute... sa lupte.
Simtise liniste... atat de liniste cum nu mai simtise de mult, iar pentru ceva timp crezuse ca doar i se pare, ca va fi ceva trecator. Uneori, teama inca o cuprindea si parca nu stia ce trebuia sa faca... Daca avea sa se mai distruga inca odata?! Dar nu voise sa gandeasca negativ, ci se imbarbatase si mai mult si isi spuse ca nimic nu o poate distruge atata timp cat nu va permite. Si astfel, hotarase sa isi alunge gandurile sumbre. Iubea frumosul din jur, iubea lucrurile simple si se simtea mult mai bine. In fiecare zi gasea motive pentru a-si pretui viata...
Viata ei prindea din ce in ce mai mult contur cu timpul... Un om frumos isi lasase amprenta rosie in inima ei. Il simtea mereu acolo, in camera rosie, il simtea parte din ea si totul era mai frumos cand cei doi se intalneau si discutau, totul era mai frumos atunci cand se bucurau de faptul ca au o viata si de iubirea ce ii leaga. Erau fericiti, isi sarbatoreau zilnic iubirea si se apreciau unul pe celalalt. Simtea ca are un rost pe pamant, simtea puritate, caldura, simtea vibratia fiintei sale, simtea ca renaste...
Vantul isi incetase aripile, ceata isi ridica voalul, confuzia si tristetea disparusera, iar gheata se topise... Acum era regenerata.

duminică, 17 februarie 2013

Reveria Diminetii

Dimineata ii batea la usa pleoapelor. Cu capul pe perna moale, intre - deschise ochii. Cu privirea orientata orizontal catre camera si fara de clipit, gandurile i se indreptau automat catre el si incerca sa il caute cu privirea prin camera. Pe undeva trebuia sa fie... Iar la un moment dat, ochii ei buimaci il zarise. Il gasise. Dar el o gasise inaintea ei... privirea lui era de mult atintita catre ea. Se afla la masa de lucru, zambindu-i cald. Gandise ea ca probabil statuse de ceva vreme acolo si cu siguranta o mai privise din cand in cand cum dormea. Desi nu il auzea, pentru ca nu pronuntase cuvinte, stia ca ii vorbise. Ii spuse: "Buna dimineata, iubito!", dar si ea ii raspunse, privindu-se amandoi un timp.
Dorea sa se ridice din patul pufos, dar isi simtea corpul ca de plumb, insa se vedea ridicandu-se si indreptandu-se catre el. Pe masa se aflau o calimara, un stilou si multe foi. El scria, iar ea era curioasa ce anume... Parea a fi o poezie dupa felul cum erau asezate cuvintele pe hartie, in strofe. Dar nu apucase sa citeasca, pentru ca el ii apucase mana plapanda sarutand-o si ducand-o la piept. Ea il privise cu mult drag si isi spuse cat de fericita este ca il vede, ca e acolo, alaturi de ea. Isi trecuse degetele prin parul lui pana ajunse pe gat. Fierbinte inima ii batea si indrazni sa il sarute pe frunte, dar buzele ei zabovira mai mult pe buzele lui dulci. El o cuprinse in ale sale doua brate, iar ea se cufunda in linistea lui...
Un clipit avea sa ii dizolve intreaga imagine. Totul se sterse de pe retina din momentul in care incepuse sa clipeasca. Observand ca imaginea se estompase, clipea, clipea, crezand ca va face cumva sa reporneasca totul... dar in zadar. Fusese doar o reverie in zori de zi, dar nu isi pierduse speranta... mai erau dimineti. Il astepta cu drag si maine...

joi, 7 februarie 2013

Contopire

Ma stingeam intr-un somn greu ce imi tinea pleopele cazute parca pentru totdeauna si nu mai vedeam decat o negura ce se extindea de la zi la zi. Acum, inima mea arde mocnit dar sigur si nicio valtoare nu o va stinge. Inima mea nu mai doarme, nu mai plange, nu mai e amortita de cand a intalnit-o pe a ta. Si imi doresc sa se pastreze arzanda pentru totdeauna, pentru ca pentru tine.. am cele mai frumoase sentimente de iubire si simt cum ele zilnic se inalta.. Si daca la exterior totul pare tacut, in interior vibreaza totul, iar sunetele se regasesc, se contopesc.
Nici gandurile nu mai dorm, ele infloresc petala cu petala. Verzi, galbene, violete – toate desprinse din semi-cercul colorat al soarelui, dar cele mai multe sunt rosii. Rosii.. ca inimile noastre. Iar gandurile.. gandurile se potrivesc, se regasesc. Si nici ochii mei nu mai dorm ca inainte. Tu imi apari in timpul noptii la fel ca in zi, licarind in sufletul meu cand mai intens, cand mai domol, cu fiecare gand ce se indreapta catre tine, cu fiecare fior dulce ce mi-l trimiti. Tot timpul te mentin aprins si nu vreau sa te stingi.. nu te las sa te pierzi in intunericul apasator si complicat asemeni unui labirint.
Timpul cu tine trece repede, e plin de al nostru romantism nemaintalnit si nemarginit. Glasul tau imi exalta auzul si imi face inima sa palpite de fiecare data cand il ascult. Ochii tai starnesc calmul ce se asterne in corpul meu ce e de fapt al tau, pentru ca eu si tu avem intregul nostru. Pupilele-mi marite cauta raspunsuri in profunzimea ochilor tai.. si le gasesc asa cum le-am gasit intotdeauna.
Ma las purtata pe aripile tale stiindu-ma in siguranta deplina, ma las acoperita de sarutarile tale ce imi mangaie sensibil buzele in valuri de caldura. Te iubesc, pentru ca numai tu stii sa imi citesti cartea interioara si astfel reusesti sa ma intelegi. Si nu exista sentiment mai frumos ca cel pe care il traiesc cu tine. E minunat sa stiu, sa simt ca.. esti parte din mine. Hai sa ne luam de mana, sa ne unim si sa pornim intr-o plimbare lunga...