luni, 22 aprilie 2013

Intre Vis si Realitate. Iluzii si Sperante

Eu ma pierd. Ma pierd uneori printre atatea ganduri zilnice incercand sa gasesc raspunsuri pertinente. Si ma pierd pe strada, in mijlocul multimii, ma pierd privind indelung la copacii proaspat infloriti, ma pierd privind fiecare masina care vine si pleaca, ma pierd meditand prea mult asupra vietii. Si mai ales, ma pierd in ochii tai. Privirea,  sclipirea ochilor tai este incomparabila. Au ceva deosebit de placut si unic, ce la nimeni nu am mai gasit. Dar dincolo de ei, mie imi place sa privesc la lumea ta, sa o citesc, sa o explorez la nesfarsit confirmandu-mi multe chiar daca totul ajunge sa capate un soi de magie care ma tine prea mult timp acolo.
Insa... ochii tai, chipul tau niciodata, de fapt, nu le-am vazut. Si nici bratele tale, mainile tale, care sunt atat de puternice, dar cumva stiu ca ele ascund atata delicatete. Si imi doresc sa te tin de mana, imi doresc sa cunosc macar pentru cateva clipe caldura ta, imi doresc prezenta ta si sa stiu ce inseamna sa fim doar eu si tu, simtindu-ne prin aceasta simpla conexiune, dar totusi atat de complexa. Si nu pot sa nu ma intreb... Ce s-ar intampla in clipa urmatoare? Oare voi crede ca visez?! Oare voi privi indelung la mainile noastre unite, emotionandu-ma nestiind ce pot sa-ti spun sau ce miscare sa fac?! Probabil si tu te vei intreba la fel ca mine... Dar oare am putea descrie ceea ce am simti?! Si poate ca nu ar mai avea rost cuvintele, dar mi-ar place sa descriem. Poate nu atunci, poate nu prin cuvinte rostite fata in fata, ci poate prin scris. Uneori prin scris reusesti mult mai bine sa descrii, fara a omite vreun detaliu.
Am spus ca mi-as dori macar pentru cateva clipe?! Ei bine, cred ca am mintit.
Iti amintesti apusul care iti place atat de mult sa il privesti si ai dori foarte mult sa il opresti, sa nu se mai lase pierdut in zare, pentru ca portocaliul lui e atat de incantator si parca te unge pe suflet?! Si nu-i asa ca te intristezi cand el pleaca si tot pleaca, pana se face disparut cu tot cu portocaliul lui, lasandu-ti doar amintirea lui?!
Asa mi-as dori si eu, ca acel moment al nostru sa nu se sfarseasca, sa il oprim si sa ne bucuram pentru toata viata de el, sa nu ramana doar o amintire.
Amintirile pot sa doara chiar daca sunt frumoase. Cele triste oricum dor, iar cele frumoase ajung sa intristeze si ele pentru ca ce a fost tocmai s-a sfarsit si se pot transforma in timp in durere cand stii ca ce a fost nu mai poate fi niciodata posibil.
Masinile care vin si pleaca, apusul care vine si pleaca imi amintesc de faptul ca si oamenii vin si pleaca. Si sunt constienta de asta intr-un fel, doar suntem efemeri daca privim in ansamblu, dar as vrea ca tu sa nu pleci. Dar poate ca iar ma pierd in propriile ganduri, in propria viata. Poate ca traiesc, ma hranesc cu iluzii desarte sau poate ca nu concep altfel viata decat asa cum o vad eu si doar asa o accept. Sper ca si tu o vezi asa cum o vad eu...

6 comentarii:

  1. O declaratie frumoasa, usor naiva la inceput, dar cumva constienta spre final. Merita ca sentimentele sa ii fie impartasite.

    RăspundețiȘtergere
  2. Probabil ca iti dai seama daca merita cu adevarat abia atunci cand sentimentele sunt si de partea cealalta.
    Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu este adevarat... in fine, cu placere :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Ok, poate nu reusesc sa privesc acest aspect si altfel...

    RăspundețiȘtergere
  5. [...] Patinspire, Blog de dat cu capu, Fata de fragi, SageDoyle, Daniel Nica, Fiind imagine, Doar litere, Blogul Claudiei, Eu zic așa, Grădinița fluturașilor talentați, Andreea Radu, Cioburi de chihlimbar, Cuvinte, [...]

    RăspundețiȘtergere

Te ascult! :)