vineri, 19 iulie 2013

Realitatea din Vis

Bun venit in visul meu!

Probabil te-a mirat aceasta urare de bun venit, dar inainte de ati povesti mai multe, mai intai sa ma prezint. Sunt o balerina. Mi-am dorit sa devin balerina inca din vremea copilariei. Ma fascina stilul acestui dans contopit cu muzica clasica, iar pentru mine, doar balerinele aveau cea mai eleganta si feminina postura, imi transmiteau putere si multa vointa. Cand am ajuns sa studiez, cand am pasit in sala de dans, am mai descoperit ceva. Balerinele imi transmiteau si visare. Balerinele sunt sau cel putin par visatoare. Nu numai chipul lor evidentiaza asta, dar si tinuta, dansul gratios si plutitor. Eu fac parte din categoria balerinelor cu adevarat visatoare si nu doar tinuta mea transmite asta. Dansez cu mare drag, e vocatia mea, imi place enorm, dar de ceva timp nu mai vreau sa ma opresc din dans. Cantecele ajung sa se repete, iar poantele imi devin dusmani ai picioarelor, dar nu doresc a ma opri, pentru ca nu vreau sa se opreasca visul.
Dar visul meu nu e un vis oarecare, nu e o stare de moment, ci e un vis maret, o dorinta insemnata si de aceea nu pot sa renunt. Daca as renunta la el, cantecele s-ar opri o data cu dansul si fiinta mea ar muri.
Visul meu a luat nastere cu ceva timp in urma, insa atunci cand mi-am dat seama ca sunt atat de singura, am hotarat sa gasesc o cale unde puteam evada, unde imi puteam consuma iubirea patimasa si ascunsa in adancul sufletului meu, dar in acelasi timp o si alimentam.
M-am indragostit de partenerul meu de dans. Dar partenerul meu nu exista, eu l-am creat si exista doar in visul meu. Am ales sa ma indragostesc in vis, intr-un mod atat de ireal. Desi nu avea chip, dansa mereu cu mine si chiar il simteam. Pare un pic iesit din comun sa simti pe cineva care nu il cunosti, dar ii simteam mainile atat de delicate si adoram cand imi cuprindea talia ridicandu-ma spre cer. Ma facea sa zbor... Eram ca o pasare care a stat mult timp in colivie si care simtea in sfarsit gustul libertatii, simtea aerul ce ii mangaia fin aripile, simtea fericire si iubire.
Probabil veti spune ca visez prea mult si poate chiar asa si este, dar daca nu am mai visa, am fi si mai tristi, nu am mai lupta, nu am mai avea obiective, nu am mai avea pentru ce trai. Orice realitate a fost candva un vis. S-a nascut din mintea si sufletul omului. Insa eu... greseam undeva.
Trecuse atat de mult timp, iar visul meu nu mai dadea semne sa se implineasca, pana cand, intr-o zi, am inteles de ce. Mi-am ignorat realitatea prea mult. Mi-am dat seama ca ignorand-o la nesfarsit, s-ar putea sa nu imi mai vad visul implinit, iar visul va trece pe langa mine, in timp ce eu inca as visa cu ochii inchisi.
Visul meu se lasa greu a fi implinit, pentru ca nu imi cautam visul si in realitate, iar sufletul meu nu putea fi altfel decat inundat de o ploaie rece si torentiala. In vis totul poate fi real, in vis modelam totul dupa bunul plac, iar prin dansul continuu si visul meu astfel se prelungea, dar nu ma gandeam sa il modelez si in realitate.
Da, realitatea este de cele mai multe ori dureroasa. E ca un ac ce iti patrunde si mai adanc in rani, dar e dureroasa si pentru ca noi o facem dureroasa.
Eu nu renunt la visul meu, am deschis ochii si in curand voi veni cu urarea rostita de sufletul meu - “Bun venit in viata mea!” - catre celalalt suflet. Iar partenerul meu va avea chip, va fi aici, langa mine si vom dansa poate in ploaie... intr-o ploaie calda de vara, oricat vom dori.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)