joi, 31 octombrie 2013

Moartea Iubirii

Am vrut iubire, dar nu am...
Iubirea imi e doar cosmar,
Durerea imi e dor amar,
Inima mi-e arsa-n jar.

Am vrut o iubire curata,
Dar n-am avut decat o pata.
Iubirea ce ti-am dat-o toata
Nu a fost apreciata.

Am avut curajul sa mai sper
Ca tu ai sa ma iubesti etern.
Dar degeaba mai cred ca ma iubesti,
Tu nu ai sa te mai intorci.

E prea tarziu sa ma mai vezi,
E prea tarziu sa mai inveti.
Niciodata n-ai sa te trezesti,
Pentru ca tu in iubire nu crezi.

N-ai ascultat ce-ti spun
Si n-ai citit ce-ti scriu.
A murit ce-am avut mai viu -
Iubirea mea e in sicriu.


miercuri, 30 octombrie 2013

Frunza Rosie



Ma arunc in frunzele toamnei. 
Ma amestec cu ele, odihnindu-mi mintea si trupul.
Ascult. E un neincetat sonor printre atatea frunze. Poate ca sunt vesele sau poate ca sunt triste si plang stiind ca vor muri la sfarsit de noiembrie.
Simt. Simt mangaierea lor pe obrajii care imi ard de la atata soare. Simt imbratisarea lor si suspin. Ce-as fi vrut sa fie a ta...
Privesc formele si miscarile frunzelor. Manipulate de vant, formeaza miscari haotice sau incearca sa atinga perfectiunea printr-un dans singuratic sau de grup. Dansul lor parca ma introduce intr-un vis cu tine...
Privesc culorile. Sunt atat de multe culori si incerc sa pictez in gand o toamna in amurg - neaparat in amurg - cu un verde trecut, galben plapand si aramiu rece si uscat.
Privesc cerul. L-am rugat sa duca norul acela alb in forma de inima, acolo unde te afli acum. Dupa ce va disparea norul - inima, l-am rugat sa iti reverse pe chip raza aceea portocalie, ca sa te incalzeasca.
Astept linistea. Astept acel moment in care nicio frunza nu va mai vorbi, pentru ca eu sa iti pot auzi vocea.
Dar toata agitatia din jurul meu, a fost dintr-odata intrerupta... O frunza se aseaza direct in palma mea. O frunza rosie.
 Nu aramie, nu galbena sau verde. Nu rupta si fara forma. R O S I E. In acel rosu al frunzei, ti-am simtit bataile inimii - am ascultat cantecul sistolelor si al diastolelor. Apoi am inmarmurit... Vocea mea s-a intrerupt. Aveam vocea ta in gand. Mi-ai spus: inima mea stii de ce bate... te voi iubi o eternitate.



duminică, 27 octombrie 2013

...


       In urma cu aproape 3 ani, un om mi-a scris pe o bucata de hartie cateva ganduri. Imi dorea sa imi indeplinesc toate visele, sa fiu fericita si iubita de cine ma merita si ca peste ani sa am intemeiata o familie frumoasa. Am gasit acea bucata de hartie intr-o carte de matematica... Culmea, acele ganduri veneau din partea unei persoane care cunostea matematica si informatica. Si ca o paranteza, mereu am apreciat persoanele care cunosc stiintele exacte, caci eu nu am fost niciodata un om al cifrelor – nu a fost de mine - si eram sigura ca astfel de persoane privesc lumea un pic altfel. Ca o ironie a sortii, am realizat la un moment dat, ca am ajuns sa cunosc multe persoane care aveau legatura cu matematica ori informatica.
In alta ordine de idei, nu stiu de ce a ales acel om acele ganduri pentru mine. Poate ca sunt cuvinte pe care fiecare om le primeste sau le gandeste la un moment dat. Dar cuvintele “fericita”, “iubita”, “merita” erau cuvintele cheie ale acelor randuri.
            Cuvantul “merita” consider ca devine valabil intr-o relatie sau se contureaza, se sudeaza, atunci cand cele doua parti considera ca se merita, sunt impreuna de acord.
Cuvantul “fericit” nu tine neaparat de doua persoane. Poti fi fericit si singur.
Cuvantul “iubit” deriva din cele doua de mai sus si desigur, are o semnificatie profunda.
M-am intrebat daca am reusit pana acum sa arat ca iubesc, daca am oferit destul incat acea persoana pe care o iubesc sa simta asta din partea mea, sa inteleaga ca imi pasa. Apoi, m-am intrebat daca sunt iubita, daca la randul meu am simtit asta din partea acelei persoane. Si tot filosofand, m-am intrebat daca stiu in primul rand, ce este iubirea si daca ma iubesc. Eu vreau sa cred ca stiu ce este iubirea si cred ca am si o definitie personala a iubirii, dar nu are rost sa o scriu, sa o spun, pentru ca ea sta in suflet si minte. Cred ca fiecare om are propria definitie a iubirii, pentru ca oamenii iubesc in moduri diferite. Definitia iubirii mele, o va intelege omul care imi seamana cel mai mult.
Si ca sa trec la partea mai pesimista, timpul ne demonstreaza ca iubirile pot fi amagitoare. Oamenii se schimba intr-atat de mult, incat aproape ca nu-i mai recunoastem, nu-i mai intelegem. Timpul ne demonstreaza ca iubirea profunda, ne poate aduce o mare durere, caci atunci cand iubim sincer, riscam sa fim loviti la fel de puternic pe cat iubeam.
Noi oamenii avem asteptari. Dar asteptarile uneori ne pot face rau. Atunci cand asteptarile nu ne sunt indeplinite, cand nu a mers totul conform planului, ramanem dezamagiti. Apoi, cautam vinovati, nestiind, ca de fapt, singurul vinovat e propria persoana.
Suntem la fel si parca nu suntem… Evident, toti avem defecte, nu suntem perfecti; unele defecte le putem agrea, iar altele nu. Dar defectele pot sa fie oarecum acoperite; ele nu mai par atat de evidente si se poate trece peste ele.
Cred ca doi oameni se iubesc cu adevarat si se potrivesc atunci cand privesc lumea cu aceeasi ochi. Conceptia lor despre lume e aceeasi, au o lume comuna. Nu conteaza cum vad altii lumea, ci doar cum o vad ei. Ei stiu ca nu sunt obligati sa fie ca ceilalti, caci nici ceilalti nu vor fi ca ei si tot ce conteaza sunt ei. Asta nu inseamna ca sunt insensibili sau ca s-au izolat de ceilalti.
Cu totii vrem sa fim fericiti sau cel putin asa presupun. Dar ce este fericirea? In genere, fericirea este un sentiment care se masoara in momente de lunga sau scurta durata si are anumite grade de intensitate. Am vrea ca fericirea sa fie permanenta, dar ea exista mai mult in viata noastra cu cat avem mai multe momente de  fericire.
Si cati dintre noi suntem fericiti?! Am fi mai fericiti daca nu am mai astepta fericirea din partea celorlalti. Fiecare om ar trebui sa se faca mai intai pe el insasi fericit. Am fi mai fericiti, daca luptam sa fim mai fericiti. Da, sa luptam, caci ce e viata, daca nu o lupta?! Depinde de noi daca iesim sau nu invingatori;  invingatori in acesta viata macar, pentru ca nimeni nu poate invinge ultima clipa a vietii -  moartea.
Teoretic, ceea ce este pur poate rezista. Acolo unde exista intelegere, sinceritate, loialitate, iubire, educatie, acolo se formeaza rezistenta, un zid care nu poate fi daramat. Dar astazi, nu stiu daca mai pot crede in eternitatea puritatii, in eternitatea unei iubiri pure. Nu mai sunt sigura ca tot ce este pur poate rezista, chiar daca stiu ca tot ce este pur este frumos. Mi-e teama ca puritatea aceasta are si ea un termen de valabilitate… ca multe altele de pe acest pamant. Chiar si noi, oamenii, avem un termen de valabilitate…

Lasand la o parte tot acest discurs, parca aud cum cineva mi-ar adresa cateva intrebari, crezand ca de fapt, le-am evitat sau le-am uitat, pierzandu-ma printre aceste randuri... 
"Asadar, v-ati simtit iubita, fericita?" , "Vi s-au implinit visele?" 

Partea importanta este ca nu putem fi fericiti cu adevarat daca nu ne permitem fericirea. Nu trebuie sa o asteptam, ci trebuie sa ne gandim cum o putem obtine, cum o putem aduce in viata noastra si mai ales, cum sa o pastram. Daca ajungem sa ne intrebam daca am fost fericiti, iubiti, probabil inseamna ca undeva, ceva, nu a mers, iar prezentul  nu arata asa cum ne-am dorit si trebuie de luat masuri. Evident, la propria persoana...
Iar visele, nu se pot implini daca nu credem cu adevarat in ele. Daca suntem increzatori, luptatori, rezultatele trebuie sa apara. Si chiar daca nu apar rapid si isi face loc esecul, trebuie sa mergem mai departe, pentru ca el nu este un motiv de a renunta; din contra, asta ar trebui sa ne faca mai puternici si sa ne demonstram ca putem.
Daca ar fi sa dau un raspuns... voi raspunde ca acele randuri, mi-au reamintit pentru ceea ce trebuie sa lupt. Nu conteaza cat de mult sau cat de putin m-am simtit fericita, iubita pana acum de cei din jur...
Poate ca viata nu e cel mai frumos lucru de pe pamant, poate ca multi nu ne-am dorit sa avem o viata din diverse motive. Dar cred ca viata, o data ce ne-a fost data, trebuie sa o traim cat mai frumos posibil.
Si ca sa rezum totul la o singura fraza... Atragem ceea ce gandim. Gandesti negativ, atragi lucruri negative; gandesti pozitiv, atragi lucruri pozitive.

vineri, 25 octombrie 2013

Doliu

E-atata efemeritate-n aer
Si-atata degradare de culori,
E soapta frunzelor a moarte,
E o tristete-n fiecare-amor.

E-atata iubire ne-nteleasa
Si-atata violet crapat pe buze,
E multa cerneala uscata
Si-atatea carti neterminate.

E-atata doliu-n toamna asta
Si-atata ceata lipita de ochi,
E prea mult negru-n toamna asta,
E negru sufletul din noi.


miercuri, 23 octombrie 2013

As vrea...

Toamna va pleca inca o data
Si va lasa o amintire dulce sau acra.
Afara e o risipa de culori,
Iar in mine se naste un inexplicabil dor.
                
Frunzele tac si mor,
Iubirile trec fara niciun dor.
Fiecare drum poarta pasi,
As vrea sa cred ca tu n-ai sa ma lasi.

As vrea sa adun toate culorile,
Ca sa pictez cu ele foile.
As vrea sa opresc ruginiul,
Ca sa mai simt in inima viul.

As vrea sa opresc toamna,
Sa-i amintesc sa nu-mi ia iubirea,
As vrea ca tu sa ma iei de mana,
Visez sa ramanem impreuna...


vineri, 18 octombrie 2013

Atunci cand negrul te cuprinde...



Atunci cand negrul te cuprinde, 
iti sterge toate culorile, toata lumina. Nu mai poti vedea sanse, clipe frumoase, nu mai poti vedea partea buna a vietii.
Atunci cand negrul te cuprinde, 
parca si propria rasuflare te sufoca si te intrebi de ce mai traiesti daca aerul iti lipseste.
Atunci cand negrul te cuprinde,
 cerul iti pare mereu gri, iar pentru tine, soarele nu mai aduce caldura in inima.
Atunci cand negrul te cuprinde, 
ploaia din ochi e mereu cu tine, e rece si parca te pedepseste.
Atunci cand negrul te cuprinde,
 te inchizi in cochilia ta, te izolezi de lume, nu vrei sa o mai privesti, caci simti ca te va rani orice privire.
Atunci cand negrul te cuprinde, 
uiti de tine si cate lucruri frumoase porti in tine.
Atunci cand negrul te cuprinde, 
toate defectele se aduna in fata ochilor tai, iar prietenia, iubirea par prea departe de tine, parca fug de a ta lume.
Atunci cand negrul te cuprinde, 
uiti ca esti un om bun si fara sa vrei, sa simti, te transformi intr-un monstru.
Atunci cand negrul te cuprinde,
nicio sansa nu ai vrea sa-ti mai acorzi, desi stii ca e o prostie.
Atunci cand negrul te cuprinde, 
te intrebi ce ai facut de meriti asta, insa nu te poti minti, stii ca e din cauza ta, ca tu esti problema si ca tot tu o poti rezolva.
Atunci cand negrul te-a cuprins, 
trebuia sa stii sa nu ii dai voie, sa il indepartezi cat mai repede posibil. Cu cat te cuprinde mai mult, cu atat iesi din el mai greu...


joi, 3 octombrie 2013

Din Toamnă Desprins

Îţi privesc chipul a nu ştiu câta oară şi redescopăr liniile lui, analizând fiecare detaliu aşa cum obişnuieşte ochiul meu de pictor. Dar mă trezesc ca dintr-un vis şi afară observ că e toamnă, e iar octombrie. Toamna îmi va aduce mereu aminte de tine...
Te-ai desprins din tristeţea ei, din melancolia ei, din cântecul ei agonic. Dar toamna are şi părţile ei calde... iar mie mi-ai adus zâmbete, trăiri adevărate.
Îmi amintesc şi acum şi îmi voi aminti mereu cum în acea toamnă, mintea mea, inima mea se îndrepta către tine. Nu am putut evita ceea ce am simţit şi nu am crezut că totul avea să se întâmple relativ repede. Nu a fost nevoie să faci ceva special şi nici eu nu am făcut ceva special. Probabil am reuşit să văd mai mult, să te înţeleg mai bine, dar totul era pur. Te-am plăcut pentru ceea ce erai, pentru că erai mai aproape de ceea ce eram. Speram să nu mă amăgesc... Pentru prima dată am întâlnit un alt sentiment şi am constatat că era cel pe care nu am crezut că am să-l întâlnesc vreodată.
Şi poate că nu te descopeream dacă nu aveai în sânge arta scrisului. Poate am fi trecut într-o zi unul pe lângă celălalt, poate ne-am fi privit o secundă, dar nu am fi ştiut cât de aproape aveam să fim de ceea ce simţeam, de ceea ce gândeam, de ceea ce visam şi cât de bine ne-am fi înţeles.
Cu toate că ceea ce simţeam pentru tine părea de nedescris, multe rânduri ţi-am spus, ţi-am scris. Oare îţi poţi imagina cât de mult mă bucur că exişti?!