joi, 3 octombrie 2013

Din Toamnă Desprins

Îţi privesc chipul a nu ştiu câta oară şi redescopăr liniile lui, analizând fiecare detaliu aşa cum obişnuieşte ochiul meu de pictor. Dar mă trezesc ca dintr-un vis şi afară observ că e toamnă, e iar octombrie. Toamna îmi va aduce mereu aminte de tine...
Te-ai desprins din tristeţea ei, din melancolia ei, din cântecul ei agonic. Dar toamna are şi părţile ei calde... iar mie mi-ai adus zâmbete, trăiri adevărate.
Îmi amintesc şi acum şi îmi voi aminti mereu cum în acea toamnă, mintea mea, inima mea se îndrepta către tine. Nu am putut evita ceea ce am simţit şi nu am crezut că totul avea să se întâmple relativ repede. Nu a fost nevoie să faci ceva special şi nici eu nu am făcut ceva special. Probabil am reuşit să văd mai mult, să te înţeleg mai bine, dar totul era pur. Te-am plăcut pentru ceea ce erai, pentru că erai mai aproape de ceea ce eram. Speram să nu mă amăgesc... Pentru prima dată am întâlnit un alt sentiment şi am constatat că era cel pe care nu am crezut că am să-l întâlnesc vreodată.
Şi poate că nu te descopeream dacă nu aveai în sânge arta scrisului. Poate am fi trecut într-o zi unul pe lângă celălalt, poate ne-am fi privit o secundă, dar nu am fi ştiut cât de aproape aveam să fim de ceea ce simţeam, de ceea ce gândeam, de ceea ce visam şi cât de bine ne-am fi înţeles.
Cu toate că ceea ce simţeam pentru tine părea de nedescris, multe rânduri ţi-am spus, ţi-am scris. Oare îţi poţi imagina cât de mult mă bucur că exişti?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)