duminică, 1 decembrie 2013

Urmă de toamnă


Îmi duc chipul către cer,
Dar soare nu-i, îi ger.
Îmi duc chipul către pământ,
Dar florile s-au stins, în vânt...

Se-nfăţişează pe cerul închis o lună amară...
E semn că urmează cumplita iarnă.
Copacii sunt atât de goi şi par atât de singuri,
Iar oamenii aleargă pe străzi uşor nesiguri.

Mă plimb şi mă simt ieşită din peisaj...
În inimă, mângâierea toamnei încă o mai am.
E rece, dar gândul meu departe zboară,
Către o altă lume mult mai caldă.

O frunză galben-putreziu îmi aminteşte
Că toamna a fost... nu mai este...
Acea frunză rătăcită şi-amorţită,
O ultimă urmă de toamnă purta lipită.


2 comentarii:

  1. E atata melancolie in poezia ta
    Si-atata tristete ce-aduce iarna
    Toamna pare acum departe
    Iar frigul ganduri si suflete desparte...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Toamna pare acum departe
      Dar in suflet unii oameni inca o mai poarta
      Ca o amintire a căldurii şi-a iubirii
      Ca un scut în calea iernii.

      Ștergere

Te ascult! :)