joi, 18 decembrie 2014

Numai una (eu)

Numai în gândurile şi visurile mele
Erau curcubee, soare, rouă, ploaie caldă,
Erau zâmbete adunate chiar şi pe zăpadă,
Erau sunete ce se-auzeau din poeziile inimii
Şi topeau negreşit şi cele mai negre lacrimi.

Dincolo de tăcere era o mare simfonie,
Îmi aprindeam dimineaţa cu-o imagine
Pe care o lăsam să mă-mbrăţişeze suav
Şi-o respiram până adormeam.

Dar micul univers în care credeam
Că nu-s doar eu cu mine în doi
S-a oprit,
Timpul parcă expirase subit
Şi degeaba-l aprindeam
El pe loc se stingea
Precum ai aprinde un chibrit
Şi nu-l laşi să ardă, imediat îl stingi.

Am ars ca o torţă în simţiri,
Numai eu...

duminică, 14 decembrie 2014

Întrebări

Prea multe întrebări în capul meu. Le am în mine de când m-am născut. Priveam peste tot şi astfel parcă le adunam. Zilnic apărea câte o nouă întrebare, aşa cum apare soarele de după nori sau după deal, ca în fiecare dimineaţă; ceva la ordinea zilei. Poate era mai ciudată, poate era absolut normală, dar dacă o consideram ciudată, doream într-un final să descopăr cât de bine se baza pe realitate şi dacă avea rost să caut mai departe ori să abandonez...
Nu ştiu să răspund la toate întrebările mele. Poate ştii tu să-mi răspunzi la ele. Sau poate o să ştiu eu să răspund cândva la ele, la acel timp potrivit despre care tot aud. Dar când e timpul potrivit? Cred că timpul potrivit se întâmplă mereu când nu-ţi dai seama. Nu-l vezi, nu-l simţi. Îl ştii sau poate aşa vrei să crezi după ce ţi-ai îndeplinit o dorinţă, un vis. Şi de ce numai la timpul potrivit? Mi se pare că mereu se află undeva într-un viitor îndepărtat. Prea departe, mult prea departe... Şi parcă îmi vine să-l urăsc. Dar îmi amintesc că nu-mi place să urăsc şi iar îmi schimb gândurile, pentru că ştiu care sunt ale mele...
Timpul mi se pare acum prea mult şi prea puţin pentru a trăi. Nu ştiu cum poate fi explicată această combinaţie de mult şi puţin în acelaşi timp. Lucrurile uneori le poţi explica doar simţind nu şi exprimându-le verbal, păcat doar că nu le poate înţelege şi cel de lângă tine, pentru că uneori, da, vrei să înţeleagă cineva. În fond, vrei să ştii că nu eşti singurul, că nu ai luat-o razna.
Întrebările le văd plăsmuiri ale conştiinţei. Omul mereu şi-a adresat întrebări. De la întrebările cele mai banale până la cele care desemnau cunoaşterea marelui adevăr. Da, acum îmi dau seama. Mereu a fost aşa... Voiam să cunosc adevărul, dar nici măcar nu ştiam dacă merg pe calea care trebuie, nici măcar nu ştiam unde mă poziţionam ca să ştiu cât de aproape eram. E ca şi cum mergi pe o cale invizibilă, impalpabilă, nu ştii ce te poate aştepta, nu ştii în ce te bagi, nu ştii cât poate dura (poţi doar să presupui că va dura toată viaţa ta sau că nu se opri nici atunci) nu ştii nimic, ştii doar că vrei să cauţi, să continui să mergi fie cu gândul, fie cu pasul, ori poate cu de-amândouă.
Eu mereu o să caut. Dar oare găsirea înseamnă în final evoluţia mea? În sinea mea asta cred... Dar totul rămâne încă neelucidat... 

vineri, 12 decembrie 2014

Răsărit în vieţuire


Sunt momente şi momente în viaţă
Când pericolul te ia parcă în gheare
Şi-ţi taie un zbor către visul cel mare
Şi vrei să fii purtat într-o altă secundă.

Pericol e la orice pas, ştii bine,
Simţi cum sângele-ţi pulsează în artere,
Iar în minte îţi trece un film de acţiune 
În mijlocul unei înfricoşătoare smide.

Te cuprinde un supliciu pe sub piele,
Vrei să ieşi din acel punct mort,
Dar ştii că azi iar îţi trebuie un efort
Şi să închizi răni oricare ar fi ele.

Intens să simţi cum intră iubire
Şi bucăţile de suflet să ţi se adune
Eminamente pe-o treaptă cu raze
De unde devii răsărit în vieţuire.


marți, 9 decembrie 2014

Şcoala pentru o Românie Verde

Şcolăriţa Ioana s-a întrebat de foarte multe ori "Oare ce pot să fac cu atâtea caiete?". Nu ştia pe unde să le mai depoziteze, pentru că unele dintre ele, fiind din anii şcolari trecuţi, nu îi mai foloseau. După fiecare an şcolar aduna cel puţin 30 de caiete, plus reviste de care într-un final se plictisea, şi pentru că dulapul său se umplea până la refuz nemaiavând loc pentru cele noi, şi-a zis că trebuie neapărat să găsească o soluţie inteligentă, ştiind că aruncatul nu este o metodă care rezolvă problema, ci o înrăutăţeşte. A învăţat de la părinţii săi, dar şi la orele de educaţie civică cât de importantă este ecologia nu numai în spaţiul în care trăieşte - casa, ci şi la nivel de oraş, de ţară.

Soluţia a fost găsită la şcoală când a aflat de la profesorii săi despre programul ecologic Şcoala pentru o Românie Verde, un program care aduce beneficii tuturor şcolilor, grădiniţelor, liceelor din România care reciclează. Şi nu reciclează doar hârtie, ci şi pet-uri ori doze de aluminiu, toate foarte periculoase pentru mediu.

Se ştie că un pet se degradează în câteva sute de ani. Aşadar, chiar dacă pare mai comod, aruncarea pet-urilor afectează mediul şi cel mai bine ar fi să le colectăm, căci se pot refolosi. Prin reciclarea hârtiei salvăm copacii, stopăm defrişarea. De asemenea, ajutăm la tipărirea de cărţi, caiete noi, economisim energie, reducem încălzirea globală, iar problema depozitării deşeurilor este rezolvată.


Ajută şi tu instituţiile de învăţământ din localitatea ta să recicleze, iar acestea îşi vor moderniza sălile de clasă, vor împărţi rechizite pentru elevii săi, mai ales acelora care provin din familii defavorizate, ş.a. în funcţie de nevoile pe care le are. Astfel, pentru fiecare 2 tone de hârtie predată, şcolile primesc câte 200 lei, plus premii lunare de 1.000 euro. Fiecare instituţie de învăţământ poate fi susţinută în acest demers de către firme, corporaţii, asociaţii, instituţii locale. Informaţiile detaliate se găsesc la această adresă: http://www.zibo.ro/staticpages/Recicleaza-hartie-in-beneficiul-scolilor-din-Romania-453.

Prin urmare, Ioana a înţeles că nimic nu trebuie să se piardă ci să se transforme. A venit a doua zi cu pachetul de hârtie, l-a predat, aşa cum au făcut toţi elevii şi profesorii şcolii sale, şi puţin cu puţin s-a făcut mult. N-a uitat să dea de veste şi vecinilor, prietenilor săi, explicându-le că reciclând contribuim la sănătatea noastră, dar şi la bunăstarea şcolilor din România.

Aceasta este o campanie de promovare susţinută de S.C. ECOPIM RECYCLING S.A.

duminică, 7 decembrie 2014

Alb

 
Aud cum mintea-mi trimite şoapte,
Se-aliniază toate ca un spectru.
Găsesc cuvinte descurcate,
Astăzi mă simt în alb, nu negru.

Umblu desculţă către mine,
Cu rochia până la glezne
Ce flutură haotic - e uşoară nălucire,
Dar astăzi mă simt în alb, nu negru.

Pe chipul meu se-adună timpul
Tânără dacă mai sunt nu ştiu.
Dar eu vreau prezentul, dansul,
E frumos când în alb simt că înviu.


Să vedem şi alte creaţii aici, în tabel.


vineri, 5 decembrie 2014

Ocrotire

 
Cu fiecare sentiment
Ieşit deasupra gândului
Sfârşeam închiderea sinelui,
Şi nu mă mai simţeam o închisă cutie
Sau prizonieră într-o cuşcă de coaste,
Păşind prin oraş cu inerţie.

Ascultând cu drag pământul
Cel răscolit de-atâtea tălpi 
Ce poartă deasupra oameni 
Cu visuri şi aşteptări,
Am găsit de timpuriu
Un răspuns viu:

Când pe pământ vei ajunge un moş
Cu siguranţă poţi scoate un suflu uşor,
Privind cu lumină la iubirea ce te înconjoară
Pentru că tu şi-ai tăi n-aţi lasat-o să moară.

Da, sentimentul ocrotit rezistă
Când distanţă între suflete nu există,
Şi când se-nţelege că un plus de bine
Trebuie să dăruim fiecare, avem nevoie.


Inovaţia anului 2014 tu o alegi! Votează!

După ce fiecare inventator a pus ingredientele esenţiale: curajul, priceperea, creativitatea, pasiunea în invenţia sa zile şi nopţi la rând demonstrând utilitatea acesteia, pas cu pas vine ziua în care se va afla care va fi cea mai bună invenţie românească din ultimii ani, din cadrul conceptului PR3MIAZĂ INOVAŢIA dezvoltat de compania 3M, cea care oferă şi premiul în valoare de 2000 de euro.


Deoarece gazele reprezintă un pericol major în rândul populaţiei, am ales să votez Sistemul Portabil Detector - Exhaustor pentru Gaze. Cu alte cuvinte, înzestrat cu o gamă largă de senzori, acest aparat detectează dintr-un spațiu închis gazele nocive gaze naturale, butan, propan, monoxid de carbon, bioxid de carbon, hidrogen sulfurat etc. şi le elimină în atmosferă cu ajutorul unui tub, după cum se poate observa şi în imaginea alăturată.


Vrem să avem o familie protejată, cu atât mai mult când avem copii, dar şi bătrâni care se descurcă mai dificil, pentru că simţurile, capacitatea motrică le pot fi diminuate. De asemenea, ne dorim să fim protejaţi de gazele nocive şi la locul de muncă, de fapt oriunde într-un spaţiu închis în care gazele se pot aduna şi pot face ravagii. Personal, nu vreau să mai aud de oameni care au murit prin asfixiere, lucru care se întâmplă mai ales în timpul nopţii şi iarna, dar şi în diverse spaţii în care se desfăşoară activităţi periculoase. De asemenea, nu doar asfixierea poate fi un efect nefericit, ci şi incendiile care pot fi de îndată iscate prin aprinderea unei surse de curent electric sau orice altă sursă care poate genera foc. Aşadar, ar fi binevenit acest Sistem Portabil Detector - Exhaustor pentru Gaze.

Este evident că acest sistem are aplicabilitate diversă: căminele de canalizare, cămine de branşament, mine, fabrici de alcool, silozuri, fântâni, laboratoare, bucătării, etc. şi îl putem transporta în funcţie de locul în care avem nevoie, ceea ce îl face special, cu adevărat util, şi putem astfel să fim în siguranţă. Iar siguranţa acestei invenţii ne-o garantează şi premiile pe care le-a câştigat: medalia de aur la Târgul de Inovații – Innova de la Bruxelles in 2013, un premiu special din partea Bosniei si Herțegovinei, iar la Chișinău a obținut medalia de argint in 2013. Echipa care a făcut posibil acest sistem este formată din Radulescu Remi, Radulescu Raul, Radulescu Alin Razvan SC RemiR SRL.

Votează şi tu această invenţie şi o vei putea ajuta să câştige marele premiu de 2000 de euro. O poţi face aici: https://www.facebook.com/premiileinovatiei.ro/app_126231547426086 Eu am votat!

joi, 4 decembrie 2014

Pentru că îmi place să scriu...

Totul a început în 2010 după ceva timp de gândire, pentru că voiam să ştiu ce înseamnă un blog şi dacă mi se potriveşte. Când ideea mi-a surâs destul, am început să scriu pe blog (la vremea aceea aveam altul) despre tot ce gândeam şi credeam că are o importanţă nu numai pentru mine ci şi pentru lume.

Da, mi-am făcut blog pentru că îmi place să scriu, blogul face parte din viaţa mea, este ceea ce sunt, este un fel de prelungire a mea, este locul în care revin cât de des pot. Dar înainte de scris a fost plăcerea de a citi... Consider că pentru a scrie trebuie să îţi placă în primul rând să citeşti, să-ţi dezvolţi imaginaţia, să acumulezi cunoştinte diverse; numai aşa scrisul va curge frumos pe foaie, şi va fi şi de calitate... În fond, scrisul nu trebuie să fie o corvoadă, ci o plăcere, un alt mod de a te distra, de a petrece timpul liber, şi de ce nu, alături de alţi bloggeri. Iar mie mi-a dat prilejul de a cunoaşte mulţi oameni, de a împărtăşi experienţe, de a învăţa din ce în ce mai mult. Desigur, unii au plecat, alţii au rămas, dar tot ce a contat a fost ca eu să continui cu scrisul. Exerciţiul scrierii n-a fost în zadar, m-a purtat de-a lungul timpului într-un loc frumos, ce nu credeam că-l voi descoperi la mine. Se numeşte locul scrisului creativ, plin de poezie. Aşadar, pe blogul meu se găsesc poezii proprii, dar se găsesc şi articole participante la concursuri şi nu numai. Recent, m-am înscris pe Blogal Initiative, iar acesta este primul articol cu care particip. Sper să fie o experienţă frumoasă aici! :)


luni, 1 decembrie 2014

Se




Se-aude o voce de departe,
Se-aprinde o lumină într-o parte,
Se stinge-n noapte un coşmar,
Se-aude-un mers fantomatic pe trotuar.

Se-aude glasul pădurii în minte,
Se-aprinde gândul către mine fierbinte,
Se stinge-o durere acută,
Se-aude-o muzică veche: ascultă!

Se-aude norul cum plouă,
Se-aprinde ochiul în fiecare oră,
Se stinge luna la clipitul dimineţii,
Se-aude-n oameni suflarea vieţii.

Se-aude pasărea cum se bucură,
Se-aprinde-un sărut cu gust de zmeură,
Se stinge răceala romantic, în doi,
Se-aude cartea, răsfoitul de foi.


vineri, 28 noiembrie 2014

Vers pe cer

Când el este închis şi trist şi fără...
Fără producţie de senin, de veselie,
Îl mai pictez în gând cu-o acuarelă
Şi-i aduc astfel un glob de soare.

Alteori, am nevoie de-un creion albastru
Da, creionul-jucărie al copilului de-odinioară,
Ce desena pe foaie un cal nărăvaş,
Şi-şi imagina că e personaj într-un basm.

Nu-i mare brânză să scriu un vers
Ori un triunghi, un cerc să desenez.
Cercul pot să-l fac şi cu-o gură de pahar,
Dar tot versul mi-e cel mai drag.

Îmi scot broşa de pe şal,
O aşez din nou în sertar,
Nişte apă îmi pun în pahar,
Şi ştiu că azi trebuie să scriu
Două versuri pe cerul azuriu:

Ieşi din cochilie, din papuc,
Nu eşti un om pierdut!


Alte creaţii se găsesc în tabel la Eddie.

joi, 27 noiembrie 2014

Pentru tine, SuperBlog!

Salut, SuperBlog!


După cum bine ştii, nu ne cunoaştem decât din toamna aceasta, deci nu sunt unul dintre acei participanţi cu vechime în competiţia ta. Te-am zărit pentru prima dată cam în urmă cu 2 ani, pe diferite bloguri ale participanţilor tăi, dar nu te-am băgat în seamă, pentru că nu eram suficient de curioasă ca să aflu mai multe despre tine şi poate că nu eram nici pregătită. Dar în vara aceasta, la sugestia unui participant, m-am gândit serios dacă nu cumva este timpul să intru şi eu în dansul tău. Este adevărat, nu ştiam dacă mă voi descurca cu probele enunţate, nefăcând asta niciodată, dar mi-am zis că pentru a şti de ce sunt în stare, trebuie doar să încerc. Aşa că te apreciez pentru că stimulezi creativitatea prin probele care de fapt sunt nişte teme de viaţă, despre care nu cred că aş fi scris din propria iniţiativă, cel puţin nu despre unele. Şi iată-mă acum, ajunsă la ultima ta probă. Am participat la toate probele tale, neîntârziind la nici una, pentru că odată ce am intrat în dansul tău am dorit să joc până la capăt şi cât mai bine.
 
Acum o să dezbrac cămaşa de participant sau poate că nu, o voi îmbrăca pe cea de consilier peste cea de participant. SuperBlog, ca să fii cel mai bun candidat, trebuie să ai în vedere următoarele aspecte ce ar trebui neapărat punctate încă de la început, pentru că da, începutul dacă este făcut cu dreptul, ai mari şanse să câştigi, să fii tu cel mai cel dintre toate competiţiile.

- trebuie să aduni şi să păstrezi lângă tine oamenii cei mai competenţi (partener media, blogger partener şi nu numai), pentru ca tu să înfloreşti, iar înflorirea aceasta - ţine minte - trebuie făcută pas cu pas şi bine;
- atunci când un lucru nu mai merge, trebuie să ţii cont de părerile celor care te ajută să fii cel mai bun, care te ajută ca tu să poţi exista;
- în probele lansate, bine ar fi ca limita maximă de cuvinte să nu fie cerută; uneori, când scrii, nu ştii până unde vei merge cu scrisul şi nu-i corect să fii depunctat mai ales când articolul este foarte bun; un minimum, da, este bine să fie cerut;
- îţi recomand să fii mai motivant; cred că trebuie să vii cu mai multe beneficii, de exemplu, în funcţie de numărul de puncte acumulate, fiecare Superblogger să primească ceea ce merită, măcar un bonus pe lângă celelalte premii pe care le poate sau nu câştiga;
- şi nu în ultimul rând, ar fi frumos dacă te-ai putea extinde, adică pentru fiecare regiune a ţării să existe câte un Superblog, astfel încât Superbloggerii să se poată întâlni mai uşor şi să se poată şti şi cine e cel mai bun Superblogger din zona respectivă, nu doar la nivel de ţară, iar probele pot să rămână la fel pentru toată lumea sau pot fi altele în funcţie de zonă; cred că ar fi un element de noutate şi foarte interesant...

Nu ştiu ce aş mai putea să-ţi spun, dar tot ce ţi-am spus este spre binele tău. După cum vezi, ţi-am dat cred, cele mai bune sfaturi cum de altfel cred că au făcut-o şi ceilalţi consilieri ai tăi, şi sper să ţii cont de ele în 2015.

Îţi mulţumesc pentru experienţa oferită!
Toate bune, SuperBlog!


Articol scris pentru SuperBlog 2014, proba nr. 24

marți, 25 noiembrie 2014

Atenţie, şoferi! Don't text and drive!

Nu, nu este loc de vreo amânare când vine vorba despre transmiterea unui mesaj de interes public. Aşadar, nu voi încerca să fac nicio introducere lungă, voi fi cât se poate de directă. Şoferule, îţi transmit tare şi răspicat: Don't text and drive! Un mesaj cum nu se putea mai simplu de atât spus, lansat de către cei de la Toyota.

A venit timpul să înţelegi acum şi pentru totdeauna că sms-urile, email-urile, vorbitul la telefonul mobil nu se fac în timp ce conduci. Mai poţi aşteapta câteva minute. Serios, chiar mai poţi aştepta, şoferule! Telefonul tău nu pleacă nicăieri, te asigur de asta, aşa că termină de condus cu bine şi abia apoi poţi să trimiţi mesaje câte vrei dacă îţi pasă de viaţa ta, dar şi a celor din jurul tău. De asemenea, trebuie să înţeleagă şi cei care ştiu că eşti în trafic că nu poţi răspunde în asemenea condiţii. Dar dacă este vreo urgenţă, opreşte maşina şi aşa poţi vorbi liniştit. Ideal ar fi ca telefonul mobil să fie setat pe modul silent, deoarece chiar şi soneria poate distrage atenţia.

Desigur, tehnologia este bună, în fond, orice lucru care ne face viaţa mai uşoară, dar să fie utilizată cu cap, nu într-o împrejurare care ar putea dăuna. Dacă am putea conştientiza cât de periculos este un telefon mobil utilizat la volan, am avea cu siguranţă o lume cu mai puţine accidente de circulaţie sau chiar fără nici unul. Sunt şoferi care consideră că se descurcă foarte bine cu trimiterea sms-urilor de la volan (mai exact, 77% dintre adulţii de peste 25 de ani) şi nu văd în asta vreun pericol, dar pot fi siguri că le va ieşi bine de fiecare dată?! Uneori, o secundă de neatenţie te poate costa viaţa. Da, o secundă care poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Se poate termina tragic cu toate că nu ai dorit să se întâmple astfel. Şi nu este normal, nu este drept să murim din cauza ignoranţei la volan, din cauza nestăpânirii dorinţei de a butona telefonul. Nu mai poţi schimba nimic după ce accidentul a fost produs şi s-a lăsat cu vieţi pierdute sau cu vieţi salvate dar care vor rămâne imobilizate la pat, viitorul lor nesunând deloc roz.

România se află pe locul I din Uniunea Europeană la numărul de decese rutiere raportat la un milion de locuitori. Nu, asta nu sună deloc bine, şoferule! România merită să fie pe locul I, dar nu în asemenea sondaje triste, aşa că fă ceva şi schimbă situaţia actuală. Şi ca să te convingi şi mai bine de ceea ce se poate întâmpla dacă trimiţi mesaje în timp ce conduci maşina, te invit să priveşti experimentul realizat de către Roxana Ciuhulescu şi Dani Oţil.


Ai terminat de condus? Bun, bravo! Acum poţi suna liniştit ori trimite sms-uri chiar cu textul "Don't text and drive" si prietenilor tăi şi cu atât mai bine dacă sunt şoferi, şi explică-le că vigilenţa la volan salvează vieţi! A transmite un mesaj important şi a informa corect, este primul pas către schimbarea în bine!


Articol scris pentru SuperBlog 2014, proba nr. 22

duminică, 23 noiembrie 2014

Manichiura ta trebuie să aibă Farmec!

Cred că orice femeie începe să fie curioasă în legătură cu frumuseţea corporală încă din fragedă copilărie, începând cu cele mai la îndemână şi nelipsite produse cosmetice: rujul şi... lacul de unghii. Evident, ale mamei, folosite pe ascuns, pentru că se ştie bine că sunt interzise la vârsta aceea. Iar ceea ce-i interzis devine interesant şi neapărat de explorat...
Pentru mine, lacul de unghii şi implicit unghiile mari sunt nelipsite. În timpul şcolii generale, toate acestea erau interzise, aşa că abia în liceu am putut experimenta pe îndelete. Acum nu concept să nu am unghii lungi şi lac pentru că mi se dă sentimentul că-mi lipseşte ceva, dar cred că aici a intervenit doar dezobişnuinţa.
Nu am un secret anume, doar ceva dexteritate, căci manichiura mi-o realizez singură şi cât mai clasic, alegând de cele mai multe ori varietăţi de roşu (a se observa în poza alăturată) pentru că roşul este una dintre culorile potrivite pielii mele albe şi pentru că este în concordanţă cu felul meu de a fi. Dincolo de asta, pentru mine manichiura reprezintă o componentă care dă farmec femeii - desigur, fiecare cu farmecul ei - îi conturează trăsăturile fizice şi poate spune mai multe despre personalitatea ei.
O manichiură frumos realizată îţi spune clar că este o femeie bine îngrijită, îi place să se înfrumuseţeze, să aibă grijă de ea până în cele mai mici detalii, iar culorile folosite deja îţi oferă şi mai multe răspunsuri.

Cea care foloseşte nuanţe închise, te duce cu gândul că e o împătimită a muzicii rock, iar frumuseţea o găseşte în acel rece misterios.
Cea care foloseşte nuanţe deschise, hazlii, vii, te duce cu gândul că e o pasională, îi place să iasă în evidenţă strălucind, emanând o energie caldă.

Oricum suntem, simţim, Farmec ne oferă câte un pic din toate, adică pentru toate gusturile. Aşa că, alege ce ţi se potriveşte din colecţia de lacuri Farmec Collection 2014:
  • Enjoy Your Dark Side 
  • Your Highness, Honey, I’m Home, Go Get Them, Girl

sau poate...
  • Santa’s Here, It’s Freezing Out There și Tree’s Rock, pentru că îndată vine Crăciunul, iar manichiura ta trebuie să aibă Farmec!!!

    Articol scris pentru SuperBlog 2014, proba nr. 23

vineri, 21 noiembrie 2014

Exprimă-ţi emoţiile fără frică!



Komunomo mi-a adus aminte inevitabil despre psihologie, una dintre pasiunile care mă preocupă zilnic. Probabil că acest articol va arăta, cel puţin în prima parte, ca o lecţie de psihologie, dar voi scrie evident, din perspectiva proprie.
Am ales să ating în special subiectul despre frică, pentru că o consider cea mai gravă dintre emoţiile primare. Desigur, frica, precum şi celelalte emoţii primare au gradul lor de complexitate, pot duce către extreme, iar extremele nu sunt bune atunci când sunt atinse. Când ne sunt date astfel de emoţii, ele au rolul nu de a destabiliza organismul, chiar dacă aşa par în faza incipientă, ci de a-l regla, de a trece peste o situaţie nu tocmai pozitivă, însă reglarea aceasta de noi depinde dacă o facem şi când o facem.
Partea pozitivă a fricii (raţională) poate desemna un avertisment. Când ceva nu este în regulă în exteriorul nostru, frica îndeamnă la luarea atitudinii potrivite pentru a scăpa cu viaţă sau pentru a ieşi învingător, pentru a trece cu bine peste ceea ce deranjează, perturbă. De exemplu, te afli în faţa unui real pericol (foc, accident) şi semnalul tău interior îţi spune să găseşti metoda cea mai bună de scăpare, trebuie să te adaptezi rapid situaţiei. Aici au loc nişte procese chimice. În faţa fricii, adrenalina creşte în sânge, practic, substanţa aceasta ne face să mergem înainte, să găsim soluţiile potrivite, şi odată găsite, organismul se relaxează, îşi recapătă echilibrul.
Cât despre partea negativă a fricii (iraţională), aceasta blochează organismul, pentru că nu i se dă voie să iasă afară, persistenţa ei facând mult rău, chiar ravagii. Nu de puţine ori am întâlnit la oamenii din jurul meu expresiile: „Vai, ce mi-e frică!”, „Vai, nu mai pot de frică!” şi se simt neputincioşi, nu mai reacţionează cum trebuie, se pierd sau fug din calea ei prin amânare. Evident, nu astfel trebuie reacţionat. De punctat aici ar fi faptul că frica poate fi uneori intensificată, adică i se acordă o gravitate care de fapt nu există cu adevărat, este falsă, se află doar în mintea subiectului. Dar frica prelungită şi amânată nu rezolvă problema, ci cu următoarea ocazie va fi scoasă din nou la suprafaţă, şi cu cât se stă mai mult în acea stare, cu atât mai greu se poate ieşi din ea. De noi depinde ce caracter îi dăm fricii, cum o modelăm, pentru că nimeni alta decât propria persoană poate schimba cursul simţirii.
Îmi exprim emoţiile proprii prin scris deseori. Aşa că bucuriile, tristeţile, speranţele, crezurile, le mai aşez frumos în versuri. Dincolo de asta, scrisul, cititul, se ştie că sunt o formă de terapie. Tot aici includ şi discuţiile pe care le port despre ceea ce simt cu persoane care pot fi capabile nu doar să asculte, ci şi să înţeleagă situaţiile mele, eventual să îmi arate chiar şi un mic sprijin acolo unde eu nu mă pot descurca de una singură, acolo unde eu nu pot vedea ieşirea, însă am trecut de ceva timp la un alt nivel de înţelegere a fiinţei umane. Am învăţat să fiu propriul meu psiholog, autodidact. Cred că fiecare ar trebui să putem fi astfel, să putem realiza şi o igienă a minţii, deci interioară, a ceea ce simţim, aşa cum facem şi cu celelalte părţi ale corpului. Felul cum gândim contează foarte mult, atât pentru tine cât şi pentru societate... Când am fost elevă, cel puţin în primii ani ai şcolăritului, nu mi-am putut exprima unele emoţii, ceea ce simţeam cu adevărat, gândindu-mă că va ieşi rău, voi răni pe cineva sau chiar se va râde de mine, evident, asta pentru că nu era încurajată exprimarea emoţiilor, eu percepând totul ca fiind greşit. Mi-a dăunat cu timpul. Purtând totul în mine, s-a resimţit la nivel somatic. Cu alte cuvinte, atunci când nu ne exteriorizăm se ajunge la o implozie care se răsfrânge la nivelul organelor, adică îmbolnăvire. Iar când spun exteriorizare, nu mă refer nicidecum că trebuie să batem ori să umilim pe cineva, ci la faptul că trebuie să ne eliberăm de răul acumulat, fie el stres, frică, anxietate, prin discuţii libere, sincere, neîngrădite, ce ajung pas cu pas la rădăcina lui sau printr-o activitate care în final să-l elimine.
De-a lungul timpului am avut şi un cocktail de emoţii negative. Un cocktail de furie, dezgust, tristeţe, din cauza faptului că educaţia nu se face aşa cum ar trebui, dar am mers mai departe încercând să nu-mi înjosesc fiinţa, capacitatea mea de a cunoaşte. Indiferenţa, inferioritatea, stagnarea nu au ce căuta într-o comunitate, şi cu atât mai puţin în educaţie, pentru că ea reprezintă făgaşul spre bine atât pentru tine cât şi pentru semenii tăi. Educaţia reprezintă pilonul principal în dezvoltarea fiinţei umane, iar un om sănătos mental şi căruia îi pasă, înţelege foarte bine acest aspect.
Într-o comunitate, văd foarte benefică exprimarea liberă a emoţiilor. Aşa nu ne minţim pe noi înşine şi nici pe ceilalţi din jurul nostru. Aşa putem trăi într-o lume a adevărului, a înţelegerii. Aşa nu mai suferim, am fi mai buni, mai... oameni. Da, mai oameni, pentru că de ceva timp simt că ne lipseşte această condiţie pe care credeam că o avem în mod natural. Şi poate că o avem într-adevăr, numai că am uitat de ea, am uitat de noi...
Poate că suna a fi ideal ce spun, dar eu cred că orice este posibil. Noi să vrem să ne schimbăm. Iar pentru a înţelege o emoţie, nu trebuie să ne oprim doar la efectul ei, ci trebuie să găsim şi cauza ei, ce anume a produs-o, mai ales atunci când aceasta este negativă. Descoperirea şi înţelegerea cauzei produce în subiect reechilibrul, starea de bine şi cu atât mai frumos când aceasta se face într-o comunitate care are principii sănătoase de viaţă, iar recidiva are mari şanse să nu se mai producă.

Aşadar, să construim frumosul exprimându-ne emoţiile fără frică! :)


Articol scris pentru SuperBlog 2014, proba nr. 21 

miercuri, 19 noiembrie 2014

Când ai pofta-n priză

Într-o zi, promoterul şugubăţ
S-a gândit să îşi aducă un băţ, 
Cu el avea să pună interzis la tava plină 
Clientului ce nu trecea testul cu brânză.


Şi cine nu trecea testul era cam trist...
Mulţi nu mai încercau, se declarau învinşi,
Şi toată brânza prin băţul lui trecea,
Vesel, parte cu parte o înfuleca,
De ziceai că-i frigărui,
Mai ceva ca cel de pui.

Şi zilnic dădea să măsoare
Pofta cu adevărat cea mare.
Eşti curios cum citeşte apetitul?
Uite-aşa face promoterul!

Îţi dă frumos brânza pe la nas
Să vadă cât de mult eşti atras.
Aşa ştie bine, are o siguranţă,
Că are un veritabil fan în faţă.

Iar dacă nu eşti fan brânză,
Poate că ai sau nu o scuză,
Dar dacă vrei să devii,
Convinge-l pe promoter, tu ştii...

Dar nu uita că-i şi mare şugubăţ,
Hai, încearcă, du-te şi-l ia de braţ,
Trebuie să ştii să-i faci pe plac,
Să treci dacă-i nevoie chiar şi la atac
Dacă vrei brânză să primeşti
Nu doar să stai să salivezi.

Încearcă să-i iei brânza
Arată-te interesat - e mare miza,
Intră şi tu în jocul lui, poate reuşeşti,
Altfel nu vei primi nimic, degeaba cerşeşti.

Şi el va gusta brânza iar şi iar şi iar,
Îţi va fura porţia, ştii că-i mare brânzar,
Şi tu vei rămâne bătând din buză
Nu vei primi nicio firimitură de brânză.

Aşa se întâmplă când ai pofta-n priză
Şi mai eşti şi promoter Fan Brânză.


Articol scris pentru SuperBlog 2014, proba nr. 20

marți, 18 noiembrie 2014

IPL sau adio păr nedorit



Astăzi se constată clar, nu mai este ca odinioară
Când părul de pe corp era lăsat în voie să crească.
Adevărat, nu era considerat o problemă majoră,
Dar lumea pas cu pas a evoluat,
Cam totul s-a transformat.

Dacă în trecut la epilat femeia nici nu se gândea,
Înseamnă că deloc nu o stânjenea,
Însă acum, bine ştie femeia modernă
Că epilatul dacă nu se face e o catastrofă.

Chiar şi bărbatul modern acum se vrea
Fără de păr pe piept sau pe picior – e chiar aşa,
Mai ales când eşti atlet, fotbalist,
Fotomodel sau culturist.

Părul începe să fie o corvoadă
Mai ales când timpul te presează,
Şi săptămânal cere atenţie specială,
Nu poţi să-l tratezi cu indiferenţă.

Dar acum există o altă soluţie,
Un aparat de ultimă generaţie,
Menit să aducă zâmbete albe
Pielii ce nu-şi doreşte pilozitate.

Există o lumină intens pulsată (IPL)
Ce se vrea a fi perfectă,
Şi când pe corp se-aşază ritmat,
E semn că părul va fi anihilat.

Adică vei spune părului nedorit « pa »
El nu va mai creşte pururea,
Aşa că gândeşte-te destul de bine,
Vrei să-l mai vezi sau nu, de mâine ?

Ai crede că e vorba de o magie,
Dar nu-i decât tehnologie,
Modernă, şi mult mai eficientă,
Te face să uiţi de bicuri şi ceară.

750 de impulsuri realizează el,
Şi ţi-e mai confortabil epilatul direct de-acasă,
Doar citeşti atent instrucţiunile şi-o să-ţi iasă.

Şi astfel, părul corporal sau facial
Se duce definitiv, metoda nu-i în zadar,
Fără nicio durere te epilezi,
De eşti curios, vino să vezi !

Şi lumea-ţi pare mai veselă, mai frumoasă,
Când păr nedorit nu mai ai pe braţ, gambă, coapsă,
Şi când mergi la o plimbare pe zi ori pe seară,
Te simţi bine în pielea de-acum mereu catifelată.

De obicei, o nouă tehnologie
Naşte şi întrebări – lumea vrea să ştie,
Dar orice lucru care vrea să trateze,
Nu vrea să strice sau să afecteze.

Moda mereu se va schimba, doar ştii,
Ce-i azi nou, mâine poate va fi vechi,
Şi mai rămâi în minte cu amintirea
Ce-ţi poate aduce un zâmbet sau nostalgia.


Articol scris pentru SuperBlog 2014, proba nr. 19