marți, 28 ianuarie 2014

Continuu şi Constant

Suntem în 28, sfârşit de ianuarie, şi s-a lipit frigul de mâinile mele, dar nu îmi pasă, îţi scriu din nou, printre sorbiri de cafea dulce-amăruie, pentru că simt cum timpul mă apropie de tine. Îţi scriu pe o foaie mare - ca să fiu sigură că încape tot ce vreau să îţi spun - creionând gândurile pe fiecare rând, încercând să mai deschid încă o dată cartea inimii mele - tărâmul cu sentimente născute uşor la întâlnirea literelor tale. Îţi scriu cu litere bucuroase, netremurate - în ciuda frigului - de zici să sunt pictate, ascunzând clipe deblocate în tăcere, ce doar tu poţi să le înţelegi. Îţi scriu, impregnând în foaie îndrăgostitele atingeri şi privirea mea dătătoare de soare. Îţi scriu, aşa cum ştii deja, parcurgând toată fiinţa mea, scoţând fiecare sentiment din piele, din gene, din răsuflare.
Constat că îmi eşti continuu şi constant, iar gândurile mele către tine nu au viaţă scurtă, nu le-am oprit, ca mai apoi să mă gândesc dacă să le repornesc sau să le şterg. Îţi simt buzele, ce-ţi sunt scăldate în parfumul cu note lemnoase de cedru şi mosc; îţi simt mâinile elegant de masculine şi călduroase, plimbându-se pe trupul meu poate prea alb, cu vene uşor vizibile, creându-se uşor turgescenţa lor la atingerea perpetuă. Îţi simt sclipirea zâmbetului în dimineţile ploioase, ce înlătură orice urmă de confuzie, de greutate, de spleen şi de iluzie. Îţi simt odihna printre inspiraţii şi expiraţii, apropiindu-mă de pieptul tău, încolăcindu-mi apoi tot corpul de al tău, neopunându-te atingerilor mele, simţindu-le până în tălpi. Eşti tu oare iubirea mea indisolubilă? Am simţiri de acest fel... căci se aşterne un ansamblu de trăiri, nedizolvarea, gradul superior.
Am uitat de frig... Iarna se pierde pe această foaie stanţată cu litere calde, iar fulgii de zăpadă prevestesc o noapte albă. Tu eşti vinovat, îmi hrăneşti dorinţa continuu şi constant, îmi deschizi gândurile şi mi le umpli cu o licoare dulce - balsam pentru inimă şi suflet. Sentimentele mi le-ai crescut cu vorbele sufletului tău, ţinându-le la distanţă de smoală.
Eu nu mă sting în lăsarea nopţii şi nu sunt o stea căzătoare, izbindu-mă de aer în zborul rece şi dezintegrându-mă în particule de praf, sfârşind poate pe un dulap. Eu ard... Ard, nepermiţând despărţirea, nepermiţând violetului să se împrăştie în mine.
Ochii tăi, mâinile tale, zâmbetul tău, cuvintele tale, forma de trup întipărită adânc în minte, chipul visat şi răsvisat, toate sunt de neconfundat şi de neînlăturat, pentru că îmi eşti continuu şi constant.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)