luni, 27 ianuarie 2014

În Aburul Conştiinţei Tale


Lumina afumată de ceaţă nu era o altă visare,
M-am lăsat cuprinsă în aburul conştiinţei tale.
Mi-ai arătat constelaţia ta cu fotografii, litere prăfuite pe rafturi,
Şi-un cântec suspendat de portativul cu dese noduri.

Mi-ai arătat podul tău de gheaţă pe care mai aluneci,
Mi-ai arătat nopţile cu somnul neînceput, gânduri.
Mi-ai arătat că lumea e compusă din multe cioburi,
Care se numesc frici, reziduuri, doruri.

Mi-ai arătat sârmele ce-ţi înconjurau strâns inima,
Mi-ai arătat timpul în întuneric şi redutabila singurătate,
Tulburarea căldurii şi încrederea puternic ştearsă,
Ce ţi-au obturat inima, devenind inoperantă.

Nu m-am speriat dincolo de pupilele tale pierdute,
Dincolo de umbrele trasate de pe chip, de clipele izbite.
În tine, în glasul tău deshidratat, în noaptea ta,
Sunetul dezordonat, în descreştere observam că se lăsa,
Iar când mâna ta m-a mângâiat repetat pe creştet,
Am ştiut că poţi cunoaşte întunericul incandescent.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)