vineri, 28 februarie 2014

În gânduri, tu...

Mi-am pictat microscopic pe pupile imaginea ta, pentru că am realizat că îmi eşti rază şi şoaptă, dulci, perpetue, pătrunzătoare în inima ce speră mereu la iubire, ce speră mereu la dizolvarea recelui.
În gânduri, tu. În fiecare noapte, când mă cufund în perna moale, eu nu mă las uşor pe braţul somnului, ci mă gândesc mai mult ca niciodată la tine, pentru că este de înţeles, te îndrăgesc, dar şi în speranţa de a avea un vis cu tine... Eu, de aici din umbra acestei ultime nopţi de februarie, cu iz de primăvară slabă, îţi veghez somnul, chiar dacă pentru o perioadă mai scurtă, căci pleoapele inevitabil mă fură. Dar te veghez scriindu-ţi doar noaptea, deschis, în alb, fără pată, şi nimeni şi nimic nu mă va putea împiedica, dragul meu sentiment oglindă...
Eşti frumos, scriitorule! Ai nenumărate gânduri adevărate, născute din mintea inimii şi zugrăvite pe eternele foi... Îmi amintesc şi acum primele tale cuvinte pe care mi le-ai adresat; îmi amintesc filosofia cuburilor de ciocolată...
Scriitorule, ţi-aş lua mâinile în mâinile mele, le-aş strânge cu drag, suspinând, căci ele au făcut ca fiecare gând să devină texte pentru totdeauna vii.
Ţi-aş prinde încheieturile şi te-aş trage uşor spre mine, până îţi voi simţi fiecare val cald al respiraţiei pe însetata piele, căci tu ştii să alungi frigul şi să transformi irealul în real. Tu poţi... Şi poate că poţi pentru că şi eu pot, şi pentru că dorinţele sunt mari şi de neabandonat.
Ţi-aş privi ochii căprui – două perle rare, mi-aş trece degetele prin bretonul ce îţi mângâie suav fruntea creatoare de poveşti enigmatice, şi te-aş atinge cu un sărut – capturarea buzelor fragede, şi atunci vei putea simţi toate aromele dulci şi preţioase, învolburându-ne apoi, în cuvintele inimii.
Sunt aici. Îţi sunt aproape în texte, în strofe, în conversaţii nocturne, parcurgând cele patru anotimpuri, şi încă patru, şi încă patru... Sunt cu tine, scriitorule, şi presimt – nelăsându-mă condusă de orice moment apărut – că îţi voi fi alături atât în nuanţele pure ale luminii, cât şi în nuanţele date de adâncimile întunericului.
Spune-mi scriitorule... Acum ce s-a întâmplat? De ce paginile sunt albe? Unde îţi sunt cuvintele? Pe unde s-au rătăcitPe un nor gri şi îngheţat s-au oprit? Cum aş putea să te fac din nou să scrii? Dar te voi ajuta să le aduni, te voi ajuta să le aşezi, în fraze dulci, în fraze roşii, albastre sau verzi, pentru că ştii tu...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)