miercuri, 19 martie 2014

Pentru tine, cu drag...


Interiorul complex al fiinţei tale, mă străbate ca o rază,
Îmi dăruieşte viziunea ta, prin pupila clară, neînfricată,
Şi îmi înfăţişează o aripă - simbol al libertăţii, şi mă încântă,
Cu fiecare cuvânt ce poartă o imagine, o simţire sau muzică,
Sau cu mult aşteptatele secrete, şoptite în nopţile ilustre,
Dar nicidecum uitate, ci pentru totdeauna păstrate,
Căci tu pentru mine eşti... iubire.

Cuvintele tale - fie reci, calde sau fierbinţi,
Nasc în mine dorinţa naturală de a-ţi vorbi.
În zi, în noapte, să te ascult, să te citesc,
Face parte din ceea ce mult iubesc.

Îţi aud răsuflările date de alb sau negru,
Şi îţi simt mângâierile trandafirului viu.
Suflet drag, să nu îţi doreşti să uiţi a iubi,
Căci nici eu nu-mi doresc a simţi dureri,
Pricinuite de eşuate iubiri.

Cuvintele să ne fie balsamul zilnic al sufletelor,
Mângâierile să ne fie aprinderi a dorinţelor,
Tăcerea să ne fie dulcea meditaţie,
Iar noaptea, prielnică creaţiei.

Îţi mulţumesc că mi-ai oferit un loc printre cuvintele tale,
Îţi mulţumesc că m-ai învelit cu mâinile tale iubitoare.
Aşa cum ştii, nimic din ce s-a aprins nu s-a stins,
Gândul dulce, puternic s-a prins, dar ceva nu ţi-am zis:
Privirea ta mă urmăreşte în fiecare vis,
Şi pe stradă mă însoţeşte neîncetat,
Pentru că încă nu te-am sărutat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)