sâmbătă, 30 august 2014

Deschidere

Simţirea în alb-gălbui ce a căpătat clar forme înalte, nu se mai întoarce în crăpăturile, în firimuturile ce le-a primit odată; acum păşeşte tot înainte, completă. Pleoapele cu genele arcuite, da, se lipesc, dar somn nu poartă, nu, ochiul s-a deschis, s-a aprins. Fiinţa-i pe-o coloană a infinitului, iar încrederea şi speranţa există împreună, tot timpul, asemenea unui cuplu bine sudat, necuprinse de vreo pată de imaturitate, căci s-a înţeles raza.
Întregul e completul, esenţialul creşterii, hrănit cu grijă, cu iubire, cu devoţiune, ce trebuie revărsat în lume uşor, dar bine, şi se dă astfel mai departe, căci asta-i viaţa deplină, bucuria ce n-o dai mărunt, scurt, incomplet, şi n-o păstrezi doar pentru tine, căci altfel nu se mai poate defini ca bucurie, şi-apoi... ce dai primeşti la fel.
Sunt gânduri ce trebuie lăsate să se prăbuşească, căci cele ce s-au încurcat ca iţele trebuie doar să le dai drumul, să le tai, să le distrugi, să zboare departe de tine, pentru că oricât ai vrea să le deznozi şi să rămână integre, nu se mai poate. Să te laşi atins de soare, de pe dealul cel mai înalt sau poate de pe malul lacului, şi să laşi clipele noi să-şi facă prezenţa, reprezintă starea de viaţă. Să mergi deschizându-ţi mintea şi sufletul cu claritate si maturitate, aşa cum norii gri deschid după ploaie cerul, cu logică, fără frică, dintr-o parte şi din alta, ajungând la senin, la bine, dar adoptând în viaţa ta starea menţinută, continuă.
Tăcere-ai un glas interior ce se poate vărsa sau nu pe buzele de-un roşu trandafiriu ce-au căpătat culoarea din ce a fost întâi - inima. În tăcere nu te poţi minţi, atunci esti ceea ce eşti, eşti tu cu tine. Cheamă gândurile, aliniază-le, să fie doar ale tale, fără a cădea în iluzie şi în gura lumii ce împrăştie patologic cuvinte fără importanţă şi în necunoştinţă de cauză. De se naşte lacrima, las-o să se prelingă pe obrazul blând, las-o să cadă pe pământ, căci să o laşi în tine, să ai un izvor al plângerii interior, nu se acceptă, nu-i deloc indicat, căci sufletul se rătăceşte. Se numeşte eliberare, deschidere, da!
 

sâmbătă, 23 august 2014

Duzina de cuvinte - Salt

Un zâmbet pictat cu soare se năştea într-o dimineaţă de-un august târziu. Cu tălpile prin iarba plină de picături de rouă ce în fond erau apă, un supliment vital ce realizează o absorbţie bună în organism, păşea în timp ce prin meandrele minţii imagini repovesteau apusul unei copilării... Si vorbea cu razele, cu cerul si cu firul de iarbă, iar vântul îi usca buzele roşiatice ce-au sărutat nopţi şi zile, şi uneori nopţi mai luminoase decât zilele, şi zile mai întunecate decât nopţile.
Astăzi era o zi specială... Fiinţa-i mai făcea un salt, trecea peste somnolenţa ce s-a instalat ca un virus mult prea afectiv, dar steagurile de semnalizare le-a văzut atunci când deasupra ochilor fluturau fără încetare pe aripi de vânt niciodată stinse. Inima, roşie ca un pepene, îi palpita cu bucurie: primise culoarea ce o încânta zilnic cu acea defilare - lumina cu paşi ce inundă fără a face rău. Şi mersul nu-i era în reluare, sufletu-i era un ocean de mare, si dezlipind buzele şoptea vântului: "Uitare e o imagine ce nu-şi mai are sensul acum/ Lumină dragă, eu nu te mai ascund/ În palme eu te port/ Şi-n fiecare buzunar interior." 
Urma perdeaua de frunze nu moarte, ci vii prin colorit, iar rădăcinile vor continua să se se-nalţe fără a fi văzute sau simţite, însă nimic nu era pe dos, totul era cu finalitate surâzândă.

Cu aceleaşi douăsprezece cuvinte s-au jucat la Duzina De Cuvinte şi cei din tabel.

duminică, 17 august 2014

O călătorie spre centrul inimii

O călătorie spre centrul inimii realizezi
în fiecare zi şi de fiecare dată când simţi
atingerea unei aripi de om ce se vrea spre înalt
şi îţi face semn de ajutor, şi tu îl îndrumi cu drag.

O călătorie spre centrul inimii realizezi
atunci când raze peste raze duios se ating
şi împreună formează lumina supremă,
iar noapte nu-i decât afară.

O călătorie spre centrul inimii realizezi
atunci când două priviri deschid porţile ei
şi orice plâns cuprins de aflicţiune
se usucă sub mângâierile de soare
ale sufletului-pereche necuprins de frig.

Călătorii spre centrul inimii se tot fac şi se găsesc în tabel la Psi.