sâmbătă, 20 septembrie 2014

Duzina de cuvinte - Cugetări

Omul se iniţiază treptat în viaţă, cu ajutor atât de la propria persoană cât şi de la semenii lui. De preferat este să nu fie nevoie de un arbitru din exterior, dar implicarea, pedagogia acestuia este uneori necesară, poate să calmeze spiritele surescitate, readucându-le cu succes în pragul omenesc.

Viaţa este o călătorie, iar oamenii călătoresc, se îndreaptă către ceea ce şi-au propus încă de mici, şi prin fiecare pas făcut, denotă faptul că sunt proprii lor arhitecţi atât timp cât se ascultă, atât timp cât nu privesc către umbrele confuziei, greutăţii sau cele ale lenei, lene care odată activată şi menţinută pe termen lung, dăunează purtătorului şi poate chiar şi celor din jurul lui.

Poţi da arvună peste tot, numai nu şi în iubire, şi de asemenea, nu pune rămăşag cu aceasta, de fapt, cu nimic. Iubirea nu se cumpără, ea trebuie să existe frumos pe arcada vieţii, iar cine se amăgeşte în sentimente, decade, îşi construieşte propria închisoare, şi până nu distruge prima gratie, nu-şi poate acorda ajutorul, nu poate simţi, trăi adevărat. Dar ea, iubirea, dacă e uneori în stare latentă, nu înseamnă că a dispărut, e complet absentă. Iubirea recunoaşte-o şi împarte-o sub diferite forme...

P.S.: Vuia duzina mea de ieri, şi iat-o acum, la ceas de seară concretizată şi poate mai puţin reuşită...

Alte duzini se găsesc in tabel la Cartim.


joi, 18 septembrie 2014

După Punct

Uneori, cuvintele care se nasc şi se rostesc din inimă,
Nu sunt ascultate, înţelese şi simţite cu adevărat de cealaltă inimă,
De parcă s-ar fi pierdut capacitatea senzorială şi cognitivă.
Şi-atunci când târziu afli, se-afişază fundalul trist, apăsător,
Şi-ncepi să ştii că nu mai e nimic de făcut sau întors,
Pentru că va şterge mereu orice sentiment
O radieră a celui ce se află cu regres în afect,
Iar zbuciumul de-l laşi, te va atinge nemilos chiar şi-n mers,
Şi-n noaptea fără de somn, dincolo de ochi şi urechi.

Uneori, punctul e bine să rămâne punct
Când totul a rămas prea rece şi îmbrăcat gros în incertitudinea
Ce-a răscolit gândurile ca-ntr-un dans haotic, cutremurător,
Şi bine-i de ştiut că atunci clipele se pot schimba revelator,
Şi-n suflet poate renaşte liniştea, căci rost mai are doar noua idee
Ce-o adopţi după punct, şi punerea ei în aplicare.

duminică, 14 septembrie 2014

Gustul Toamnei

Albastrul senin, soarele luminos, florile galben-aprins, toate îi jucau frumos pe retina scânteietoare... Se plimba pe aleile ce purtau primele frunze căzute şi pe aleile gândurilor demult avute. Nu se pierdea... Secundele, minutele, orele, toate ardeau zâmbind în nesfârşitul timp al universului şi fiecare gând îi acoperea fiinţa blând. Şi cu fiecare pas, lăsa în urmă, ca o emanare, calmul inimii ei, nu neapărat ca o demostraţie că se poate... era chiar aşa.
Lăsându-se pe spate, pe firele de iarbă, fruntea îi era mângâiată fin de broboanele de rouă. O frunză se legăna în stânga şi în dreapta din înalt de coroană de copac, acoperind şi descoperind totodată săgeţile soarelui, până ce îi ateriza pe antebraţ; şi se ocupa cu privitul fiecărei nervuri până când o aripă de vânt purta frunza tot mai departe, pierzându-i-se urma. Colţurile rochiei negre se lăsau modificate de acelaşi suflu de vânt, creându-i forme incongruente, uşor şifonate, precum cele create de trup, de mâini în noapte. Totul se mişca şi vorbea, iar într-un târziu, în timpane, în fruntea ochiului cel mare, bătăile inimii le auzea din ce în ce mai tare, şi-atunci îi capta atenţia cel mai mult, făcând abstracţie de tot ce se petrecea în jur.
Era ea şi cu ea în mijlocul lui septembrie, iar dorinţele puternice nu i s-au descompus în valurile iubirii mute, înceţoşate sau... nedemonstrate, ci mai mult ca niciodată, dorinţele înfloreau în inima ei, ca ochii mari, clari, luminoşi, indubitabili. Privea cerul ca odinioară, iar crengile ce-l animau păreau nesfârşite, ivindu-se în mintea ei imaginea îmbrăţisărilor mult dorite, deloc stinse. Liniştea era ea, în ea şi dincolo de ea, iar a ei toamnă din mijlocul lui septembrie, avea gustul iubirii...

Pentru Provocarea de luni.
 

joi, 4 septembrie 2014

Pas cu Pas


Sub cerul înnoptat mai des se-aşează
Cu speranţă şi încredere idealuri, visuri,
Ce vorbesc interior şi aparent tac la suprafaţă
Căci puse-n aplicare se vor, sunt ale vieţii pulsuri.

Timpul trece şi fiinţa conştientizează, bine ştie,
Şansa, pasul trebuie să le atingă zilnic,
Iar dansul lor de se mai încurcă nu-i prăbuşire,
El se face în continuare fără icnet.

Îmbrăţişarea continuă şi cu căldură a visului
Va face să se deschidă concentrat, treptat, încet şi sigur
Şi nu palid, crispat sau pierdut în uscăciunea vântului,
Ci ca o floare răsărită somptuos, necunoscând vreun tremur.



luni, 1 septembrie 2014

SuperBlog toamnă 2014

Mă înscriu cu drag şi pentru prima dată în competiţia SuperBlog! O experienţă nouă, ce stimulează creativitatea si care aduce şi oameni aproape, nu strică niciodată!
O toamnă frumoasă, plină de inspiraţie, urez tuturor concurenţilor!

Detaliile competiţiei se găsesc aici.