miercuri, 8 octombrie 2014

Ai go cu Aygo

Laura ştia cu luni bune înainte de a împlini 18 ani că are de facut o alegere: a sărbători majoratul de două ori, cu cei ai casei şi fără cei ai casei, doar cu prietenii, alegerea locului aparţinându-i integral sau a face şcoala de şoferi urmând a primi cadou o maşină din partea acestora, modelul fiind tot la alegerea ei. Deşi prima opţiune îi acordase o libertate mult râvnită de majoritatea adolescenţilor, şi mai simplă de îndeplinit, cea din urmă opţiune, chiar dacă părea mai dificil de realizat, căci contribuţia era şi a ei, după ceva timp de gândire, i-a surâs mai mult, considerând-o mai avantajoasă. Astfel, până să împlinească cei 18 ani, a frecventat cursurile şcolii auto. Nereuşind de prima dată la proba străzii, asta o cam întristase, dar s-a ambiţionat mai mult, iar a doua oară a fost cu succes, realizând că tocmai a făcut primul pas, se afla pe drumul îndeplinirii, iar îndeplinirea totală putea fi atinsă pe cele 4 roţi.
„Go Fun Yourself” a început să fie sloganul ce îi cânta zilnic în inimă şi urechi, şi dorea numaidecât să-l îndeplinească, să îl aducă în plan real, lucru ce a fost posibil de îndată ce a împlinit vârsta şi a primit cadou maşina, alegând noul Aygo de la Toyota cu cele cinci personalităţi: X, X-play, X-cite, X-clusiv şi X-wave. A ales-o pe cea roşie, potrivită evident personalităţii sale aprinse, făcând-o să-şi aducă aminte mereu şi cu plăcere de pulsaţiile inimii ei la gândul dorinţei avute, de neclintit.
Şi cum numai denumirea Aygo îţi transmite clar să ai go la distracţie sau la vacanţe, la muncă, oriunde, Laura şi-a aniversat ziua de naştere la volanul acestei surprinzătoare maşini, bucurându-se de fiecare kilometru parcurs prin propriul oraş, de la un capăt la celălalt, fiind tot ce îşi dorea atunci. Acum, la 19 ani, Laura îşi aminteşte şi descrie primul an cu Aygo ca fiind minunat, inedit, şi cum planurile au început să-i fie multiple si variate. Anul I de facultate i-a adus multe provocări şi maşina i-a fost un real beneficiu, căci timp pierdut n-a mai avut, valorizându-l mai mult. Dintre toate experienţele trăite la volan, memorabilă a fost atunci când a decis să îşi testeze limitele ei de şoferiţă cât şi pe cele ale maşinii, aşa că a făcut un drum până în Transfăgărăşan fără vreo grijă, căci sistemul GPS a ajutat-o pe deplin. Laura a făcut virajele perfect, fără efort, pe drumul normal, dar surprinzător de bine şi pe sinuozităţile specifice celui mai frumos şi dificil drum din lume, aşa după cum i s-a părut, deşi adrenalina a fost la cote maxime şi prin prisma peisajului care nu te lăsa decât să-l adulmeci din mers câtă vreme eşti la volan. Europa, vezi că am Aygo şi pregăteşte-te că vin!


Articol scris pentru SuperBlog, proba nr. 2

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)