marți, 28 octombrie 2014

Behind the Scenes



Personaje:
Ea, soţia grijulie
El, soţul pasionat de maşini

Piesă într-un singur act

Bucătărie. O discuţie matinală cu maşină.

Ea: Dragule, ai auzit despre concurs? Concursul de la Toyota România? (punând pe aragaz ibricul cu apă pentru cafea).
El: (cască, somnoros) Nu, dragă! (iar cască) Dar poţi să-mi spui dacă ştii!
Ea: Yaris în oraşul tău, Franţa, fotografii, video, prieteni... (gândindu-se puţin) puncte...
El: (atingându-i suav umărul îşi opreşte soţia din vorbit) Stai! (o sărută) Cum adică? Nu văd legătura...
Ea: Păi chiar aşa se traduce pe scurt concursul! (zâmbindu-i, ştiind că i-a stârnit curiozitatea)
El: Spune-mi te rog mai multe! M-ai făcut curios!
Ea: Ştiam eu! (adăugând două cuburi de zahăr în ibric) Dar se pare că de data asta ai cam omis informaţii! (zâmbind iar)
El: Da, aşa e, ai dreptate! Bine că nu ai omis şi tu, mă bucur că eşti atât de... atentă la tot ce se petrece în lumea asta! Mă gândesc că e ceva destul de important!
Ea: Dragule, sigur că este! Sunt convinsă că te interesează!
El: (aducând două farfurii întinse, pregătind câteva sendvişuri) Te ascult!
Ea: (adăugând cafea măcinată în ibric) S-a lansat la începutul lunii octombrie, noul Yaris de la Toyota! Şi pentru că eşti amator de maşini, concursul ţi se potriveşte de minune! Crede-mă! Aşa că trebuie să mergi la showroom-ul Toyota din oraş şi să descoperi Yaris-ul, adică: testează-l, fotografiază-l, filmează-l, numai fii Genial în oraş, fericit oriunde!
El: (mâncând din sendviş, se opreşte brusc) Povesteşti totul atât de însufleţit încât mă faci să nu mai am răbdare!
Ea: (turnând în ceşti cafea, toată camera era învelită cu parfum cald) Văd că începi să adopţi atitudinea potrivită pentru acest concurs! Perfect aşa!
El: Tu eşti de vină! (surâzând)
Ea: Şi încă nu ţi-am spus totul! (muşcând din sendviş şi privind la aburii ce ieşeau fantomatic din ceştile de cafea)
El: (încântat, adoptând o poziţie verticală) Ia să ascult!
Ea: După ce vei aduna ingredientele succesului: creativitate, originalitate, distracţie, frumos, în materialele tale, trebuie apoi să le înscrii pe toyotamea.ro, vei primi puncte pentru acestea, şi nu numai, contează să-ţi inviţi şi prietenii, şi dacă prietenii intră şi ei în competiţie, înseamnă tot puncte!
El: Wow! (sorbind din cafea) Am înţeles, dar ce se întâmplă mai departe? Ce aduc punctele? Care sunt premiile?
Ea: (sorbind şi ea din cafea) Desigur, iar nu ţi-am spus totul! Premiile? Păăi... hai că acum te fac cel mai curios! (râzând) Câştigătorul va avea parte de o superbă călătorie sau excursie – cum vrei tu să-i zici – de un weekend, unde va descoperi noul Toyota Yaris „Behind the scenes”, chiar acolo unde s-a născut Yaris-ul, la fabrica din Valenciennes, Franța. Da-da!
El: Sigur nu glumeşti?
Ea: Sigur nu glumesc! Dacă nu mă crezi, informează-te şi tu!
El: Ok-ok!

În linişte îşi terminau micul dejun şi se priveau încercând să înţeleagă fiecare ce gândeşte.

Ea: (spărgând liniştea) Eu voi filma, fotografia! Ai tot suportul meu! Mă gândeam la un loc potrivit... (rotindu-şi ochii) Poate mergem în pădure sau poate în centrul oraşului, sau poate... vedem noi! Ne gândim!
El: Sigur! Mulţumesc, dragă! Sunt convis că vei realiza cele mai frumoase cadre! Sperăm să ne ducă direct în Franţa!
Ea: Dar trebuie să ne grăbim, pentru că îndată se va face 10 noiembrie şi se va încheia concursul!
El: Atunci, hai!
Ea: Haaai! Să arătăm lumii inspiraţia noastră!

Cade cortina (dar acţiunea continuă Behind the Scenes).


Articol scris pentru Superblog 2014, proba nr. 10

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)