joi, 16 octombrie 2014

Cald


Nu voiai să te pierzi în inexistenţă,
Să oftezi şi să plângi - rezultatul negândirii,
Ai ascultat vocea ce-ţi şoptea miere multă
Pictând inocent un zâmbet - revenirea firii.

Ai atins copacii cu scoarţă groasă în larma de toamnă
Şi-ai luat căldura sferei galbene în palmele reci,
Ţi-ai încălzit şi ţi-ai uscat picăturile de rouă de pe obraji,
Ai îmbrăţişat pământul cu frunzele întinse ce pleacă,
Şi le-ai simţit fragilitatea, lipsa de apă.
  
E timpul zugrăvirii unui vers înflăcărat în toamna arămie
 Când în fiinţă intri mai adânc în fiecare-al ei apus.
Cuvinte vechi şi noi, calde şi moi ce nu s-au scris 
Sunt pline, îşi aşteaptă din nou cerneala roşie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)