joi, 30 octombrie 2014

Nimic nu-i întâmplător!



Rochii, bluze, pantaloni mai scurţi, mai lungi, pantofi, toate colorate în varietăţi de roşu. Bagajele erau făcute cu o lună înainte, şi tot atunci şi-a luat şi biletul de călătorie. Romantică din fire, a ei destinaţie specială era Franţa. Mulţi i-au spus că Franţa este o vacanţă recomandată numai atunci când ai iubit sau soţ, nu atunci când eşti singur/ă, căci vei fi copleşit de îndrăgostiţii care se vor plimba ţinându-se de mână, sărutându-se prin preajma ta. În fond, Franţa e un loc special, al iubirii, şi trebuie să te aştepţi la lucrurile specifice ei... Însă Juliette voia numaidecât să ajungă în această ţară, chiar dacă era singură. N-a avut timp şi de iubit, studiul ocupând locul prim în viaţa ei, mai ales acum, la început de vieţuit.
Totul a început să prindă contur atunci când a studiat limba franceză şi a descoperit numele ei prin manualele şcolare, înţelegând că acesta are caracter franţuzesc. Într-o zi chiar s-a întrebat de ce i-a fost ales acest nume şi a aflat că înainte să se nască, mama ei a recurs la bileţele scrise cu nume de fete şi a hotărât ca numele de pe biletul extras să fie cel purtat de copil, pentru că i-a fost mai uşor să aleagă astfel. Şi Juliette a rămas.
Juliette era convinsă că totuşi numele ei nu a fost ales întâmplător, şi nici preferinţele pentru ciocolată sau pentru culoarea roşie nu erau întâmplătoare, toate acestea trimiţând-o clar cu gândul la Franţa. Şi cum s-a săturat să mai de-a crezare oricărei vorbe despre locul în care îşi va petrece câteva zile singură, imediat după ce şi-a terminat sesiunea de examene a pornit în vacanţa mult visată.
Odată ajunsă pe scaunul din avion, zâmbitoare că locul ei era la fereastră, observă că un tânăr călător se aşază alături de ea, făcându-se comod pe scaun, cu o carte de călătorii în mâini, studiind-o laborios. Juliette l-a privit cu coada ochiului şi şi-a spus în sinea ei că ar fi bine să-şi scoată din geantă şi ea o carte, să o citească atunci când se va desprinde de pământ, căci timpul va trece mult mai uşor astfel. Şi de îndată ce avionul a  lăsat în urmă toate casele şi blocurile, copacii şi florile, fiind percepute furnici de la acea înălţime colosală, a început lectura.
La un moment dat, concentrată asupra acţiunii din carte, tresări atunci când cartea de călătorii a tânărului îi picase din mâini. Îl priveşte. Aţipise. A ridicat cartea şi a pus-o pe braţele sale, gândindu-se că i-o va înapoia după ce se va trezi. S-a întors la lectură, dar nu a durat mult şi tânărul s-a trezit. Ea începe să-l privească tot cu coada ochiului şi îşi spune că trebuie să intervină, observându-l atât de buimac.

-          Cred că asta îţi aparţine!
-          Oh, da! Asta căutam! Bănuiesc că a căzut... Mulţumesc! Scuze pentru deranj!
-          Da, aşa este, a căzut, dar nu-i nicio problemă!
Peste ei se lăsase o linişte ciudată. Juliette a simţit că e prea nelalocul ei liniştea aceea, prea bruscă, şi era convinsă că şi el gândea la fel despre momentul de faţă, fiindcă tot încerca să găsească o cale de a intra din nou în discuţie cu ea, prin faptul că inspira şi expira adânc, ofta, aşa că şi de data aceasta ea a încercat să intervină. 
-          Îţi place Franţa? Spuse ea, privind către cartea lui.
-          Da! Foarte mult! De când mă ştiu, merg cel puţin o dată pe an, dar numai pe timpul acesta de început de vară. Ştii? Acum e perfectă vremea de călătorit în Franţa. Nici prea rece, nici prea caldă. Perfectă-perfectă!

Juliette era absolut surprinsă cât de mult a putut să-l facă să vorbească simpla ei întrebare. O banală întrebare...

-          Te cred-te cred!
-          Dar tu, domnişoară, de ce ai ales Franţa?
-          Poveste luungă... Mi-ar lua mult timp să-ţi povestesc, dar o să-ţi spun că totul a pornit de la numele meu...
-          Scuză-mă că te întrerup, uite, apropos de ceea ce spuneai, realizez că n-am făcut cunoştintă. Eu sunt Jean!
-          Încântată! O să te amuzi... O să afli îndată de ce. Eu sunt Juliette!
-          De asemenea, încântat, şi cred că încep să-mi dau seama de ceea ce vrei să spui! Numele noastre sunt franţuzeşti... Da-da, povestea a început să se simplifice.

Şi cei doi şi-au povestit până la urmă cu lux de amănunte problema numelor franţuzeşti pe care le poartă, Juliette aflând că Jean poartă numele bunicului său care este francez, dar şi al tatălui său, şi probabil va continua să îl dea mai departe, din tată în fiu, ca să urmeze tradiţia de familie, iar la rândul său, Jean a aflat povestea numelui Juliettei.
La sfârşitul călătoriei cu avionul, Juliette şi-a luat rămas-bun de la Jean, mulţumindu-i pentru deosebita plăcere a discuţiei, urându-şi unul altuia vacanţă plăcută. Ajunsă la hotel, a hotărât să lase cât mai repede bagajele, să se schimbe într-o rochie lungă, roşie, aşa cum a visat de foarte mult timp, să-şi strângă părul într-un coc, şi să pornescă la o plimbare pe Champs – Élysées, apoi să servească o cafea bună într-una dintre cafenelele acelea drăguţe, amplasate fix la marginea străzii, cu măsuţe mici şi oarecum apropiate între ele; în fond, toate clădirile din Franţa îi plăceau enorm, prin faptul că exprimau ceva puternic, vechi, încărcat de istorie, acele timpuri în care şi-ar fi dorit să trăiască.
Pe Champs – Élysées s-a simţit ca o artistă, se regăsea în toate, căci acesta era scopul călătoriei, să-şi confirme vibraţia Franţei pe care o simţea atunci când privea fotografiile, iar acum, primind răspunsul într-un mod pregnant, a reconfortat-o trup şi suflet.
http://super-blog.eu/wp-content/uploads/VacanteSpeciale-seara-romantica.jpgLa un timp, entuziasmul parcă îi pierea, înlocuindu-l cu un gol. Era golul provocat de faptul că nimeni nu o acompania, privind la îndrăgostiţii de peste tot cu jind, şi începând să creadă că aveau mare dreptate toţi cei care i-au povestit despre ce o va aştepta. Dar tot plimbându-se, a găsit cafeneaua potrivită, şi gândurile de mai înainte au mai început să se dizolve. S-a instalat la o măsuţă mai retrasă, aşteptându-şi liniştită comanda, privind fugitiv la ceilalţi clienţi. La un moment dat, un chip în prenumbră i se păruse foarte cunoscut. Mai priveşte încă o dată: ”Oh, nu! El trebuie să fie! Ba nu-ba nu, nu e el! Dar ce mai contează?!„ Şi îşi mută privirea, chelnerul servindu-i cafeaua. Privea în ceaşcă, şi multe bule stăteau deasupra cafelei. „Cred că se numeşte noroc! Sau destin?! Eh...”


-          Bonne soirée! Je suis Jean! Comment ça va, Juliette?

-          Bonne soirée, Jean! Ça va bien!

-          Te-a cam surprins vederea mea, aşa este?
-          Uite, nu o să te mint, aşa este! Totul a devenit de necrezut! Dar fiecare cuvânt pe care îl rostea avea un aer foarte calm, convinsă fiind că de acum încolo nimic nu o mai poate surprinde.
-          Dar poate că... nimic nu-i întâmplător! Spuse Jean cuvinte cu mare înţeles.
-          Da, totul are un rost pe lumea asta!

Şi s-au plimbat împreună pe străzi, braţ la braţ, nu ca doi străini, cum păreau să fie cu câteva ore în urmă, ci ca doi îndrăgostiţi, frumoşi, zâmbitori, căci simţeau dragostea cum le dansa în inimi minute, ore în şir, la unison. Juliette şi Jean n-au avut o vacanţă chiar trăsnită, dar cu siguranţă superbă prin elementele comune ce i-au unit, ce i-au adus aproape la timpul potrivit, în locul potrivit.

Vi s-a făcut poftă de Franţa? V-a cucerit povestea de mai sus? Aflaţi mai multe de la CND Turism – Vacanţe Speciale dacă doriţi o vacanţă în Franţa, sau poate chiar destinaţii exotice!

 http://super-blog.eu/wp-content/uploads/VacanteSpeciale-Exotice.jpg


Articol scris pentru SuperBlog 2014, proba nr. 11

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)