marți, 21 octombrie 2014

Rapid şi curat cu prosopul de hârtie utilizat!



Petre Ionescu este bucătar şef şi mai nou... manager. A preluat frâiele unui restaurant cu specific tradiţional românesc, căci dorinţa de a merge mai departe pe ramura pe care o îndrăgea, plus experienţa vastă în ale gastronomiei şi în ale banquetingului, îl recomanda, aşa că a reuşit să găsească uşor un nou loc de muncă.
În prima zi, a analizat foarte bine bucătăria, locul în care avea să desfăşoare cea mai mare parte din activitate, căci în concepţia lui, şi managerul trebuie să muncească cot la cot cu proprii angajaţi. În cele din urmă, a hotărât să vină cu schimbări acolo unde era cazul, începând de la meniu până la produsele de igienă şi curăţenie, acestea din urmă fiind nelipsite dintr-o bucătărie profesională şi nu numai, astfel încât totul să fie în conformitate.
Primul eveniment care trebuia realizat avea să fie o nuntă de 120 de persoane, iar Petre şi-a pus la punct echipa de bucătari, dar şi pe cea de ospătari, în vederea pregătirii preparatelor dorite de proaspeţii însurăţei şi a multor alte aspecte de ordin organizaţional, într-un timp optim. Astfel, făcând un inventar, materia primă pentru preparate era completă, tacâmurile, serviciile de condimente, feţele de masă, elementele de decor erau şi ele complete. Constatase că doar ceva mai lipsea: prosoapele. Bucătăria nu-i bucătărie fără prosoape, căci fără ele e greu să întreţii curăţenia, şi pentru că nu-l mulţumeau cele din material textil, care oricum se murdăresc foarte repede iar spălarea şi uscarea lor necesită timp, a solicitat producătorii de hârtie igienică, dând comandă de prosoape de hârtie, prosoape pliate, hârtie igienică, produse mult mai la îndemână şi mult mai sigure din punct de vedere sanitar, atât pentru personal cât şi pentru clienţi.
Activitatea din bucătărie era în plină desfăşurare: aragazele aprinse toate erau, fripturile sfârâiau, mixerele dansau frumos în vasele de inox realizând cele mai pufoase creme pentru torturi şi prăjituri, iar cuţitele pe tocătoare rapid se mişcau, căci dexteritatea era una dintre calitaţile importante ale unui bucătar, iar Petre acompania foarte frumos totul. Şi orice produs care s-a prelins sau era în plus la montatul în farfurie, cu prosopul de hârtie imediat se făcea curat şi activitatea mai departe mergea fără nicio problemă.
Ospătarii erau de asemenea în plină activitate: pardoseala era spălată de la un capăt la celălalt, iar scaunele, mesele, toate erau perfect curăţate, apoi alineate şi îmbrăcate în cele mai frumoase naproane şi moltoane, şi la final au realizat aerisirea sălii.
În ziua evenimentului, însurăţeii cât şi ceilalţi invitaţi, au fost plăcut impresionaţi de elementele de decor ale restaurantului, de mise-en-place-ul perfect, de calitatea servirii preparatelor şi a băuturilor, de curăţenia ce nu doar se vedea, se şi simţea. Fiecare invitat avea locul lui la masă, iar prosoapele de hârtie le-au fost foarte utile la fiecare preparat servit, şi mai ales atunci când mirii, în momentul servirii tortului, care este elementul de nelipsit de la orice nuntă, au preferat să se joace cu frişca pe obrajii rumeni de emoţie, de dragoste, aşa că pentru a nu murdări mai mult decât obrajii, au folosit prosoapele de hârtie cu succes.
La sfârşitul evenimentului, Petre era mai mult decât mulţumit de ceea ce realizase, pentru că a început cu dreptul, nu a întâmpinat probleme, şi asta datorită organizării corecte pe care a pus-o la cale cu fiecare angajat în parte, dând în final dovada că sunt o echipă bine unită, aşa cum ar trebui să existe în fiecare unitate de alimentaţie şi nu numai. Acum era timpul pentru curăţenie generală, şi desigur, pregătirea pentru noul eveniment cu tot ce era nevoie.


Articol scris pentru SuperBlog 2014, proba nr. 8 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)