sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Hai să evoluăm în comunitate!



Este adevărat că în ziua de astăzi toţi depindem, într-un mai mic sau mai mare procent de internet. Fără el n-am putea scuti timp şi ne-ar fi mai greu să ţinem legătura cu rudele sau prietenii ce nu se află tocmai aproape ca distanţă. Şi odată cu internetul s-au născut şi comunităţile virtuale. Nevoia omului de socializa online, de a cunoaşte, a crescut foarte mult în ultimii ani.
Comunităţile virtuale au fost create pentru a uni oameni, fie că sunt sau nu din acelaşi judeţ/ţară şi care au măcar un lucru în comun. Cred că rolul acestor comunităţi este de a ajuta, de a te distra, de a te găsi şi a găsi mai uşor oameni care împart aceleaşi viziuni, pasiuni, interese cu tine, de a evolua pe domeniul ales, de a forma un tot care să funcţioneze activ şi care să se păstreze.
Dar câte dintre comunităţile existente sunt cu adevărat comunităţi ? Pentru a exista o comunitate, consider că trebuie să existe nişte principii bine stabilite, reale, aplicate de către toţi membrii ei. Oamenii trebuie să rezoneze între ei, căci practic asta duce la trăinicia comunităţii; nu aderezi la o comunitate doar pentru că e la modă sau doar de dragul de a fi şi tu printre oameni. Desigur, e frumos, e vital să fii printre oameni, nu cred că am putea trăi altfel, dar cum oamenii sunt diferiţi, aşadar, locul fiecăruia să fie acolo unde trebuie. Iar o comunitate o văd ca fiind benevolă şi naturală, nu răsărită din dorinţa de a instiga oamenii să facă lucruri ce nu vin direct din sufletul lor şi cu atât mai grav când acele lucruri nu aduc nimic bun în societate.
O comunitate, indiferent unde s-ar afla ea, i-ar putea ajuta pe oameni să-şi găsească prieteni şi să se dezvolte chiar pe fiecare plan al vieţii lor, pentru ca să se bucure că trăiesc cu adevărat. Cel puţin o parte dintre oameni sunt singuri şi nu mă refer la faptul că nu şi-au găsit jumătatea, ci la faptul că au cam pierdut contactul cu lumea, au încrederea în sine şi în ceilalţi scăzută, consecinţa fiind închiderea în ei, ca într-o cuşcă, iar o comunitate vine ca un respiro pentru ei…

Despre mine, ar fi aşa de zis: în timpul şcolii, comunitatea clasei de elevi din care făceam parte s-a mutat şi pe o platformă de socializare pentru a afla informaţii mai uşor, pentru a ţine legătura mai uşor, pentru a ne ajuta mai uşor atunci când trebuiau realizate proiecte. Era o modalitate simplă de a colabora, de a realiza materialele necesare, de a le uni, de a le prelucra şi finaliza într-un timp mult mai scurt.
Scrisul mi-a fost şi îmi este drag. Cuvântul cred că cel mai bine l-am descoperit în gimnaziu când am început cu scrierea pentru revista literară a clasei. Dincolo de asta, cuvântul poate uni oamenii, cu el creăm şi putem aduce în realitate visuri, atunci când există o devoţiune, o continuitate faptică, deci care nu rămâne doar la nivel de promisiune sau de cuvânt în vânt…
  În 2010 mi-am făcut primul blog, tocmai din dorinţa de a continua cu scrisul, de a discuta pe temele despre care scriam şi cu alţii, dar şi pentru a-mi găsi un stil de scriere propriu, în fond, de a evolua; a fost un adevărat exerciţiu. Acum scriu din 2012 aici, pe Blogul Claudiei, şi sper să fac asta mult timp de acum încolo. Însă de când cu blogging-ul, am avut ocazia de a întâlni offline o singură persoană, ce nu era din acelaşi judeţ cu mine, iar întâlnirea a fost interesantă, fiind plăcut surprinsă de faptul că era aceeaşi, fără vreo mască, deci aşa cum o ştiam din mediul online.
De un an fac parte dintr-un club virtual de scriere, din pasiune pentru scris, joacă şi voie bună, toate împletindu-se armonios, însă partea cu întrevederile e mai dificilă, membrii fiind din diferite colţuri de ţară sau de lume, dar cred că cel mai mult contează ideea de a fi om, de a exista înţelegere, deschidere către unitate, şi toate acestea construiesc o punte între oameni. Tot aici, ar fi de amintit şi despre competiţia SuperBlog, unde particip pentru prima dată, căci mi-a surâs ideea de scris creativ, de note, de juriu, de întâlnire între bloggeri…
Şi nu în ultimul rând, sunt înscrisă la biblioteca judeţeană. Un om care scrie, desigur că şi citeşte, şi ca să se mai desprindă de calculator mai merge şi la un film, la o plimbare, mai fotografiază natura, mai pictează, cu alte cuvinte, aducerea încântării în suflet şi minte, aducerea energiei. Cel puţin, aşa fac eu… Iată!




Şi-apoi mă întorc la scris... 


Dar de cele mai multe ori, cei din comunităţile virtuale rar ajung să se întâlnească şi în spaţiul real sau poate chiar deloc. Asta se poate explica prin faptul că distanţa ar fi un impediment, aşa cum spuneam mai sus din experienţa proprie, observând că persoanele cu care împart aceleaşi pasiuni nu sunt din acelaşi judeţ cu mine. Desigur, nu-i imposibilă întrevederea, dar când se face, nu se poate face chiar des. Dar cei care stau aproape, şi nici timpul nici distanţa nu-i împiedică, chiar trebuie să facă paşi mai departe, şi să nu exagereze cu timpul petrecut pe internet…
Mai nou, tocmai am aflat că există o evoluţie în ceea ce priveşte comunităţile virtuale, evident, tot datorită oamenilor, şi încet-încet par să nu mai fie ce au fost, dar e de bine. « KOMUNOMO este o platformă de socializare atipică, ce își propune să scoată oamenii din online și să îi reînvețe să trăiască în viața reală, să redescopere și să împărtășească emoții reale, autentice. KOMUNOMO este un loc de întâlnire al oamenilor cu pasiuni și atenționează la utilizarea excesivă a Internetului. » Nu-i aşa că sună interesant o astfel de comunitate?
Şi ca să închei, consider că schimbarea stă în noi şi trebuie înţeles acest aspect foarte bine, pentru că de noi depinde cum reglementăm lucrurile astfel încât să trăim frumos, sănătos.


Articol scris pentru SuperBlog 2014, proba nr. 18

2 comentarii:

  1. Ai dreptate, socializarea online excesiva duce la scaderea increderii in sine. Pierderea contactului cu lumea reala creste anxietatea legata de intalnirile face to face. E mult mai simplu si mai comod sa comunici din spatele unor butoane. Cat despre comunitati, intr-adevar pentru a functiona corect, o comunitate trebuie sa adune oameni cu aceleasi valori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi mulţumesc pentru comentariu, Silvia! :)

      Ștergere

Te ascult! :)