miercuri, 5 noiembrie 2014

Ieri şi azi printre calculatorit




1.                       La ce te-ai gândit prima dată când ai auzit cuvântul internet ?

Cu siguranţă era un cuvânt necunoscut pentru mine la începutul anilor 2000 când încă eram în clasele primare, şi cred că am început să-mi imaginez ce înseamnă internetul după ce am început să descopăr tainele utilizării pc-ului, mai întâi imaginându-mi-l ca pe un joc, apoi ca pe o lume a informaţiilor diverse comprimate într-un singur loc, oricum, ceva frumos.

2.                      Când ai avut acces la internet care a fost prima impresie? Era aşa cum îţi imaginai ?

Din păcate nu, nu prea a fost aşa cum mi-am imaginat. Totul mi se părea bau-bau. Credeam că dacă tastez ori dau click greşit undeva, voi ajunge într-o situaţie din care nu voi putea ieşi fără ajutor. Mi se părea greu de utilizat, eu abia descurcându-mă cu programele Microsoft Office. Dar cred că mereu se întâmplă astfel atunci când ne întâlnim cu necunoscutul, începuturile fiind de obicei mai grele. Da, nu a fost o impresie prea plăcută şi o perioadă m-am limitat doar la a căuta informaţii şi a asculta muzică, lucruri ce nu necesitau prea multe operaţii.

3.                      Şi cu timpul ai înţeles că internetul e un ajutor, el a fost creat pentru a simplifica munca, a scuti timp, a aduce mai aproape oameni, e un loc distractiv…

                        Într-adevăr! Cu timpul am descoperit beneficiile lui, am început să înţeleg mai multe despre cum funcţionează, diversitatea lucrurilor pe care le puteam face... Da, au început să mi se şteargă rând pe rând impresiile greşite şi am început să-l folosesc cu adevărat. În fond, răbdare să avem şi se învaţă orice.

4.                      Care este lucrul cel mai interesant pe care ţi-l oferă internetul şi pe care nu ţi-l poate oferi altceva ?

                        Cred că faptul că pot cunoaşte oameni din diferite colţuri de lume şi chiar cu aceleaşi pasiuni. Şansele să-i fi cunoscut altfel, în alte situaţii şi în acelaşi număr, ar fi fost prea mici. Asta unu. Şi doi, clar, faptul că pot fi citită şi pot împărtăşi idei, gânduri, cu lumea, datorită blogului şi al altor platforme de socializare, într-un timp mult mai scurt.

5.                       Cât timp petreci pe internet şi cum arată o zi din viaţa ta cu internet ?

                        Depinde. Sunt zile în care îl folosesc doar câteva ore, sunt zile în care îl folosesc aproape o zi întreagă şi sunt zile în care chiar nu vreau să-l folosesc sau nu-i necesar, şi fac alte lucruri interesante, cum ar fi cititul, fotografiatul, drumeţiile... Oricum, mereu sunt în căutare de informaţie, dar nu orice fel de informaţie şi nu neapărat în spaţiul virtual… Dar o zi din viaţa mea cu internet cred că arată aproape la fel ca a oricărui alt internaut: verificare de emailuri, convorbiri pe platforma de socializare, distribuirea articolelor de pe blogul personal, citirea articolelelor altor blogeri, şi uneori vizionând filme şi ascultând muzică...

6.                      Dar cum trebuie să fie informaţia pe internet?

                       Informaţia trebuie să ajute omul care o caută, trebuie să fie actuală, clară, creativă, originală, verosimilă, plasată acolo unde trebuie. De fapt, ea capătă forma potrivită în funcţie de sectorul de oameni la care ne adresăm. Acum pe internet e foarte simplu cu distribuirea informaţiilor, e foarte util, dar cu condiţia să nu fie făcută în mod abuziv şi în locuri în care nu are ce căuta. Peste tot trebuie să existe bunul-simţ.

7.                       Când te gândeşti la internet ce îţi vine în minte sau ce-i caracteristic ?

                       Cei 3 de w, adică www (world wide web) sau .ro/.com, adresa în sine. De exemplu, cauţi magazinul MediaDOT.ro, căci poate ai de gând să cumperi procesoare Intel sau poate routere wireless.

logo_mediadot_patrat_mic

8.                      Ce lucru ţi se pare sau ţi s-a părut ciudat în lumea internetului?

                       Un pic ciudat, doar un pic ciudat mi s-a părut faptul că oamenii pot lega prietenii şi chiar mai mult decât prietenii. Totul depinde de concepţiile pe care le ai. Nu poţi spune că vorbeşti cu un ecran, ci vorbeşti cu un om aşa cum eşti şi tu, iar internetul e doar o altă cale de comunicare. Şi atâta timp cât există o continuitate, o constantă între doi oameni, se pot naşte lucruri frumoase pe viitor, şi desigur, dincolo de spaţiul virtual unde este cazul.

9.                      Ce-ai fi făcut dacă nu s-ar fi inventat internetul ? Crezi că aveai să fii alt om ?
                      
                       E simplu: ceea ce nu există sau ceea ce nu cunoşti, nu te doare, nu te interesează. Deşi îmi petrec destul timp cu cărţile, cred că aş fi citit şi mai mult dacă nu exista internetul şi aş fi scris mai multe scrisori, probabil la lumina lumânării sau a lămpii, căci mă vizualizez într-un timp foarte trecut, dar văd asta foarte, foarte plăcut. Scrisoarea mi se pare cea mai reală dintre formele scrise de comunicare. Cuvintele din scrisoare poartă amprenta omului ce a scris-o, poartă chiar parfumul acestuia, poartă emoţia la un nivel mai intens decât atunci când cuvintele sunt transmise prin email. E clar, mult mai intimă. De asemenea, cred că aş fi pretrecut şi mai mult timp în natură. Dar nu aveam să fiu alt om, caracterul mi-ar fi fost acelaşi. Oricum, am prins o perioadă fără a cunoaşte internetul, fără a cunoaşte multe alte lucruri. Copilăria mea era afară, aveam jocurile proprii prin grădini, era printre personajele din cărţi, printre acuarele şi foi de desen… Copilăriei de acum îi cam lipsesc jocurile de altădată, dar are cu siguranţă internet. Totuşi, cred că fiecare perioadă îşi are şi bunele şi relele ei, dar cel mai mult contează să cântărească binele atunci când vine o schimbare. Nu poate fi totul perfect, de fapt, perfecţiunea există doar în lucrurile mici, foarte concentrat.

10.                  În concluzie, cu sau fără internet ?
                         
                     Şi cu şi fără, cred că am spus asta deja, măcar printre picături, că internetul e util lumii, de noi depinde cum alegem să-l folosim. Ideea este că trebuie să existe un echilibru în toate. Internetul face parte din lumea din prezent, nu poate fi înlăturat, ignorat, şi cu siguranţă va face parte şi din viitor, probabil sub forme din ce în ce mai avansate.


Articol scris pentru SuperBlog2014, proba nr.15
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)