luni, 3 noiembrie 2014

Poveste cu parfum de...



Natura este mereu darnică, ne dă răspunsuri, soluţii la tot ce avem nevoie, doar trebuie să o privim, să o ascultăm, să o urmăm, să o descoperim; cu alte cuvinte, să fim în comuniune cu aceasta. Natura pe timp de primăvară îmi oferă cea mai răcoritoare şi pură mireasmă de care nu mă mai satur. Îmi las plămânii să fie inundaţi de aerul parfumat preferat, şi chiar dacă simt saturaţia, o iau frumos de la capăt fără să ezit vreo clipă. De fapt, îmi inundă toată fiinţa şi mi-o purifică, iar asta se poate traduce printr-un calm, printr-un bine simţit total. Gândurile negative ce blochează şi n-ajută la niciun nivel, sunt înlocuite cu cele pozitive, ce dau mai departe speranţa, pasul spre realizarea dorinţelor de peste zi şi nu numai.
Pentru mine este un parfum al copilăriei, al bucuriei, al vieţii, al... timpului. În drumeţiile prin pădure l-am descoperit de copilă, a fost dragoste la prima rafală de parfum şi îmi dădea impresia că îl cunoşteam din vremuri străvechi. Mă introducea într-o poveste cu prinţi şi prinţese, unde eleganţa, atractivitatea nu însemnau doar hainele şi coafurile, ci şi parfumul care completa totul, trezea simţiri nebănuite. Cred că principalul element care a dat greutate, a fost acela că în mijlocul pădurii, percepţia esenţei este lăsată să fie reală, în stare naturală, adică exact aşa cum este ea, fără a suferi vreo modificare.
Privindu-le clopoţeii aceia atât de fragili şi aproape transparenţi când stau în soarele intens, n-ai crede că sunt în stare de foarte multe. Dar nu sunt mai prejos, nu sunt doar nişte flori plăpânde, au un caracter puternic prin tăria parfumului pe care îl emană. Aşadar, nu degeaba se spune că esenţele tari se ţin în sticluţe mici. Şi dacă încă nu este evident, despre parfumul lăcrămioarelor vorbesc.
Parfumul lor inconfundabil există şi în grădina mea, iar la început de primăvară îl găsesc printre petalele lungi, şi mă bucură ca de fiecare dată. Când partea albă se trece, se naşte un fruct, care devine roşu aprins şi care ţine până toamna târziu. Prin prisma culorilor, trecerea de la alb la roşu este cea mai interesantă, logică şi perfectă, pentru că reflectă puritatea iubirii şi durabilitatea ei eternă, plină de claritate, de lumină, aşa cum trebuie să fie de la început.
În gama de parfumuri Christian Dior există un parfum pe bază de lăcrămioare, Diorissimo, şi nu numai, există o gamă largă de parfumuri originale pentru toate senzaţiile olfactive, care se găsesc foarte uşor online. Parfumul transcende fiinţa şi ne spune ce fel de persoană este cea pe care o întâlnim încă de prima dată. Acestă bucurie mică dar intensă, este o altfel de carte de vizită, modernă şi chiar indispensabilă.


http://super-blog.eu/wp-content/uploads/OnlineParfum.jpg




Articol scris pentru SuperBlog 2014, proba nr. 13

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)