joi, 18 decembrie 2014

Numai una (eu)

Numai în gândurile şi visurile mele
Erau curcubee, soare, rouă, ploaie caldă,
Erau zâmbete adunate chiar şi pe zăpadă,
Erau sunete ce se-auzeau din poeziile inimii
Şi topeau negreşit şi cele mai negre lacrimi.

Dincolo de tăcere era o mare simfonie,
Îmi aprindeam dimineaţa cu-o imagine
Pe care o lăsam să mă-mbrăţişeze suav
Şi-o respiram până adormeam.

Dar micul univers în care credeam
Că nu-s doar eu cu mine în doi
S-a oprit,
Timpul parcă expirase subit
Şi degeaba-l aprindeam
El pe loc se stingea
Precum ai aprinde un chibrit
Şi nu-l laşi să ardă, imediat îl stingi.

Am ars ca o torţă în simţiri,
Numai eu...

duminică, 14 decembrie 2014

Întrebări

Prea multe întrebări în capul meu. Le am în mine de când m-am născut. Priveam peste tot şi astfel parcă le adunam. Zilnic apărea câte o nouă întrebare, aşa cum apare soarele de după nori sau după deal, ca în fiecare dimineaţă; ceva la ordinea zilei. Poate era mai ciudată, poate era absolut normală, dar dacă o consideram ciudată, doream într-un final să descopăr cât de bine se baza pe realitate şi dacă avea rost să caut mai departe ori să abandonez...
Nu ştiu să răspund la toate întrebările mele. Poate ştii tu să-mi răspunzi la ele. Sau poate o să ştiu eu să răspund cândva la ele, la acel timp potrivit despre care tot aud. Dar când e timpul potrivit? Cred că timpul potrivit se întâmplă mereu când nu-ţi dai seama. Nu-l vezi, nu-l simţi. Îl ştii sau poate aşa vrei să crezi după ce ţi-ai îndeplinit o dorinţă, un vis. Şi de ce numai la timpul potrivit? Mi se pare că mereu se află undeva într-un viitor îndepărtat. Prea departe, mult prea departe... Şi parcă îmi vine să-l urăsc. Dar îmi amintesc că nu-mi place să urăsc şi iar îmi schimb gândurile, pentru că ştiu care sunt ale mele...
Timpul mi se pare acum prea mult şi prea puţin pentru a trăi. Nu ştiu cum poate fi explicată această combinaţie de mult şi puţin în acelaşi timp. Lucrurile uneori le poţi explica doar simţind nu şi exprimându-le verbal, păcat doar că nu le poate înţelege şi cel de lângă tine, pentru că uneori, da, vrei să înţeleagă cineva. În fond, vrei să ştii că nu eşti singurul, că nu ai luat-o razna.
Întrebările le văd plăsmuiri ale conştiinţei. Omul mereu şi-a adresat întrebări. De la întrebările cele mai banale până la cele care desemnau cunoaşterea marelui adevăr. Da, acum îmi dau seama. Mereu a fost aşa... Voiam să cunosc adevărul, dar nici măcar nu ştiam dacă merg pe calea care trebuie, nici măcar nu ştiam unde mă poziţionam ca să ştiu cât de aproape eram. E ca şi cum mergi pe o cale invizibilă, impalpabilă, nu ştii ce te poate aştepta, nu ştii în ce te bagi, nu ştii cât poate dura (poţi doar să presupui că va dura toată viaţa ta sau că nu se opri nici atunci) nu ştii nimic, ştii doar că vrei să cauţi, să continui să mergi fie cu gândul, fie cu pasul, ori poate cu de-amândouă.
Eu mereu o să caut. Dar oare găsirea înseamnă în final evoluţia mea? În sinea mea asta cred... Dar totul rămâne încă neelucidat... 

vineri, 12 decembrie 2014

Răsărit în vieţuire


Sunt momente şi momente în viaţă
Când pericolul te ia parcă în gheare
Şi-ţi taie un zbor către visul cel mare
Şi vrei să fii purtat într-o altă secundă.

Pericol e la orice pas, ştii bine,
Simţi cum sângele-ţi pulsează în artere,
Iar în minte îţi trece un film de acţiune 
În mijlocul unei înfricoşătoare smide.

Te cuprinde un supliciu pe sub piele,
Vrei să ieşi din acel punct mort,
Dar ştii că azi iar îţi trebuie un efort
Şi să închizi răni oricare ar fi ele.

Intens să simţi cum intră iubire
Şi bucăţile de suflet să ţi se adune
Eminamente pe-o treaptă cu raze
De unde devii răsărit în vieţuire.


marți, 9 decembrie 2014

Şcoala pentru o Românie Verde

Şcolăriţa Ioana s-a întrebat de foarte multe ori "Oare ce pot să fac cu atâtea caiete?". Nu ştia pe unde să le mai depoziteze, pentru că unele dintre ele, fiind din anii şcolari trecuţi, nu îi mai foloseau. După fiecare an şcolar aduna cel puţin 30 de caiete, plus reviste de care într-un final se plictisea, şi pentru că dulapul său se umplea până la refuz nemaiavând loc pentru cele noi, şi-a zis că trebuie neapărat să găsească o soluţie inteligentă, ştiind că aruncatul nu este o metodă care rezolvă problema, ci o înrăutăţeşte. A învăţat de la părinţii săi, dar şi la orele de educaţie civică cât de importantă este ecologia nu numai în spaţiul în care trăieşte - casa, ci şi la nivel de oraş, de ţară.

Soluţia a fost găsită la şcoală când a aflat de la profesorii săi despre programul ecologic Şcoala pentru o Românie Verde, un program care aduce beneficii tuturor şcolilor, grădiniţelor, liceelor din România care reciclează. Şi nu reciclează doar hârtie, ci şi pet-uri ori doze de aluminiu, toate foarte periculoase pentru mediu.

Se ştie că un pet se degradează în câteva sute de ani. Aşadar, chiar dacă pare mai comod, aruncarea pet-urilor afectează mediul şi cel mai bine ar fi să le colectăm, căci se pot refolosi. Prin reciclarea hârtiei salvăm copacii, stopăm defrişarea. De asemenea, ajutăm la tipărirea de cărţi, caiete noi, economisim energie, reducem încălzirea globală, iar problema depozitării deşeurilor este rezolvată.


Ajută şi tu instituţiile de învăţământ din localitatea ta să recicleze, iar acestea îşi vor moderniza sălile de clasă, vor împărţi rechizite pentru elevii săi, mai ales acelora care provin din familii defavorizate, ş.a. în funcţie de nevoile pe care le are. Astfel, pentru fiecare 2 tone de hârtie predată, şcolile primesc câte 200 lei, plus premii lunare de 1.000 euro. Fiecare instituţie de învăţământ poate fi susţinută în acest demers de către firme, corporaţii, asociaţii, instituţii locale. Informaţiile detaliate se găsesc la această adresă: http://www.zibo.ro/staticpages/Recicleaza-hartie-in-beneficiul-scolilor-din-Romania-453.

Prin urmare, Ioana a înţeles că nimic nu trebuie să se piardă ci să se transforme. A venit a doua zi cu pachetul de hârtie, l-a predat, aşa cum au făcut toţi elevii şi profesorii şcolii sale, şi puţin cu puţin s-a făcut mult. N-a uitat să dea de veste şi vecinilor, prietenilor săi, explicându-le că reciclând contribuim la sănătatea noastră, dar şi la bunăstarea şcolilor din România.

Aceasta este o campanie de promovare susţinută de S.C. ECOPIM RECYCLING S.A.

duminică, 7 decembrie 2014

Alb

 
Aud cum mintea-mi trimite şoapte,
Se-aliniază toate ca un spectru.
Găsesc cuvinte descurcate,
Astăzi mă simt în alb, nu negru.

Umblu desculţă către mine,
Cu rochia până la glezne
Ce flutură haotic - e uşoară nălucire,
Dar astăzi mă simt în alb, nu negru.

Pe chipul meu se-adună timpul
Tânără dacă mai sunt nu ştiu.
Dar eu vreau prezentul, dansul,
E frumos când în alb simt că înviu.


Să vedem şi alte creaţii aici, în tabel.


vineri, 5 decembrie 2014

Ocrotire

 
Cu fiecare sentiment
Ieşit deasupra gândului
Sfârşeam închiderea sinelui,
Şi nu mă mai simţeam o închisă cutie
Sau prizonieră într-o cuşcă de coaste,
Păşind prin oraş cu inerţie.

Ascultând cu drag pământul
Cel răscolit de-atâtea tălpi 
Ce poartă deasupra oameni 
Cu visuri şi aşteptări,
Am găsit de timpuriu
Un răspuns viu:

Când pe pământ vei ajunge un moş
Cu siguranţă poţi scoate un suflu uşor,
Privind cu lumină la iubirea ce te înconjoară
Pentru că tu şi-ai tăi n-aţi lasat-o să moară.

Da, sentimentul ocrotit rezistă
Când distanţă între suflete nu există,
Şi când se-nţelege că un plus de bine
Trebuie să dăruim fiecare, avem nevoie.


Inovaţia anului 2014 tu o alegi! Votează!

După ce fiecare inventator a pus ingredientele esenţiale: curajul, priceperea, creativitatea, pasiunea în invenţia sa zile şi nopţi la rând demonstrând utilitatea acesteia, pas cu pas vine ziua în care se va afla care va fi cea mai bună invenţie românească din ultimii ani, din cadrul conceptului PR3MIAZĂ INOVAŢIA dezvoltat de compania 3M, cea care oferă şi premiul în valoare de 2000 de euro.


Deoarece gazele reprezintă un pericol major în rândul populaţiei, am ales să votez Sistemul Portabil Detector - Exhaustor pentru Gaze. Cu alte cuvinte, înzestrat cu o gamă largă de senzori, acest aparat detectează dintr-un spațiu închis gazele nocive gaze naturale, butan, propan, monoxid de carbon, bioxid de carbon, hidrogen sulfurat etc. şi le elimină în atmosferă cu ajutorul unui tub, după cum se poate observa şi în imaginea alăturată.


Vrem să avem o familie protejată, cu atât mai mult când avem copii, dar şi bătrâni care se descurcă mai dificil, pentru că simţurile, capacitatea motrică le pot fi diminuate. De asemenea, ne dorim să fim protejaţi de gazele nocive şi la locul de muncă, de fapt oriunde într-un spaţiu închis în care gazele se pot aduna şi pot face ravagii. Personal, nu vreau să mai aud de oameni care au murit prin asfixiere, lucru care se întâmplă mai ales în timpul nopţii şi iarna, dar şi în diverse spaţii în care se desfăşoară activităţi periculoase. De asemenea, nu doar asfixierea poate fi un efect nefericit, ci şi incendiile care pot fi de îndată iscate prin aprinderea unei surse de curent electric sau orice altă sursă care poate genera foc. Aşadar, ar fi binevenit acest Sistem Portabil Detector - Exhaustor pentru Gaze.

Este evident că acest sistem are aplicabilitate diversă: căminele de canalizare, cămine de branşament, mine, fabrici de alcool, silozuri, fântâni, laboratoare, bucătării, etc. şi îl putem transporta în funcţie de locul în care avem nevoie, ceea ce îl face special, cu adevărat util, şi putem astfel să fim în siguranţă. Iar siguranţa acestei invenţii ne-o garantează şi premiile pe care le-a câştigat: medalia de aur la Târgul de Inovații – Innova de la Bruxelles in 2013, un premiu special din partea Bosniei si Herțegovinei, iar la Chișinău a obținut medalia de argint in 2013. Echipa care a făcut posibil acest sistem este formată din Radulescu Remi, Radulescu Raul, Radulescu Alin Razvan SC RemiR SRL.

Votează şi tu această invenţie şi o vei putea ajuta să câştige marele premiu de 2000 de euro. O poţi face aici: https://www.facebook.com/premiileinovatiei.ro/app_126231547426086 Eu am votat!

joi, 4 decembrie 2014

Pentru că îmi place să scriu...

Totul a început în 2010 după ceva timp de gândire, pentru că voiam să ştiu ce înseamnă un blog şi dacă mi se potriveşte. Când ideea mi-a surâs destul, am început să scriu pe blog (la vremea aceea aveam altul) despre tot ce gândeam şi credeam că are o importanţă nu numai pentru mine ci şi pentru lume.

Da, mi-am făcut blog pentru că îmi place să scriu, blogul face parte din viaţa mea, este ceea ce sunt, este un fel de prelungire a mea, este locul în care revin cât de des pot. Dar înainte de scris a fost plăcerea de a citi... Consider că pentru a scrie trebuie să îţi placă în primul rând să citeşti, să-ţi dezvolţi imaginaţia, să acumulezi cunoştinte diverse; numai aşa scrisul va curge frumos pe foaie, şi va fi şi de calitate... În fond, scrisul nu trebuie să fie o corvoadă, ci o plăcere, un alt mod de a te distra, de a petrece timpul liber, şi de ce nu, alături de alţi bloggeri. Iar mie mi-a dat prilejul de a cunoaşte mulţi oameni, de a împărtăşi experienţe, de a învăţa din ce în ce mai mult. Desigur, unii au plecat, alţii au rămas, dar tot ce a contat a fost ca eu să continui cu scrisul. Exerciţiul scrierii n-a fost în zadar, m-a purtat de-a lungul timpului într-un loc frumos, ce nu credeam că-l voi descoperi la mine. Se numeşte locul scrisului creativ, plin de poezie. Aşadar, pe blogul meu se găsesc poezii proprii, dar se găsesc şi articole participante la concursuri şi nu numai. Recent, m-am înscris pe Blogal Initiative, iar acesta este primul articol cu care particip. Sper să fie o experienţă frumoasă aici! :)


luni, 1 decembrie 2014

Se




Se-aude o voce de departe,
Se-aprinde o lumină într-o parte,
Se stinge-n noapte un coşmar,
Se-aude-un mers fantomatic pe trotuar.

Se-aude glasul pădurii în minte,
Se-aprinde gândul către mine fierbinte,
Se stinge-o durere acută,
Se-aude-o muzică veche: ascultă!

Se-aude norul cum plouă,
Se-aprinde ochiul în fiecare oră,
Se stinge luna la clipitul dimineţii,
Se-aude-n oameni suflarea vieţii.

Se-aude pasărea cum se bucură,
Se-aprinde-un sărut cu gust de zmeură,
Se stinge răceala romantic, în doi,
Se-aude cartea, răsfoitul de foi.