duminică, 23 august 2015

Minge de foc

Ai ochii atât de închiși...
Nu mai vrei să vezi lumina roșie,
Stropul ce n-a mai rămas doar strop
Pe inima ce cânta galop.

În ochii tăi era multă poezie,
Se revărsa tare și apăsat
Și zbiera chiar dacă ascundeai.

Nu scoți afară sunetul ce arde-n tine,
Nu-l scoți și se depune grav - știi bine!
Minge de foc inima asta...
Nu vezi? De ce nu vezi?
De ce NU SIMȚI?

Muzica ta e absentă...
Nu-ți mai aud cântecul.
(Unde) mai cânți?


joi, 23 iulie 2015

Versificaţie (încercare)

pleoape obosite de ploi,
sunete înecate în noi,
culori deshidratate
în vene palide.

mişcări în depărtare,
nimic nou sub soare,
a fost şi va mai fi 
atunci, acum, atunci, acum.

prinzi soarele în mijlocul pălmii
şi-un pic dai uitare zării,
dar auzi natura cântând.
- tu, lume, ai stat s-o auzi respirând?

miresmele intră pe sub piele,
simţi mai mult şi mai profund,
şi-aşa spontan e mai frumos,
şi te gândeşti zâmbind,
că n-ai inima pe dos.




duminică, 31 mai 2015

De vară

Cu buzele îi picta incolor forme duble, triple, parcă infinite. Ele deveneau incognoscibile după un timp... Dar gustul dorinţelor era mai puternic decât gustul ce-i rămăsese pe buze de la linguriţa de miere ce obişnuia să o ia în fiecare dimineaţă pe stomacul gol. Luna care se oglindea în iaz le aprindea chipurile ca nişte veioze în noapte. Stelele însă storceau prea puţină lumină pentru a mai fi observate. Luna era plină, îşi părăsise coarnele, dar evident, nu pentru totdeauna. Astăzi doar avea o altă stare. Starea lunii...

Nu. Ei doi nu se mai puteau dezlipi din îmbrăţisări şi mângâieri când mai strânse, când mai largi, mai catifelate, precum eşarfa ei albastră pe care o aşeza astfel încât să-i acopere bine umerii bronzaţi. Şi, desigur, nu se mai puteau dezlipi din sărutări. Amândoi pluteau, iar plutirea era aproape indescriptibilă. Doar simţeau şi asta le era de ajuns.

Ar fi vrut ca ea să-i mai cânte la pian Chopin sau orice îi dorea inima, dar numai să o mai vadă cum îşi mişcă suav degetele lungi şi subţiri, iar boarea care ar fi pătruns fantomatic pe fereastra larg deschisă, să-i fi dansat în valuri colţurile rochiei înflorate, specifică verii. Îşi dorea să tot stea să o privească, până când ultima pleoapă i-ar fi căzut greoaie, ca un pietroi, şi n-ar mai fi putut să o ridice. Iar când s-ar fi trezit, pe ea să o fi găsit tot acolo, aşezată pe taburetul de la pian, cântând enigmatic cu acele degete la fel de firave care însufleţeau claviatura, privind din nou şi din nou la filmul real ce se desfăşura în faţa ochilor lui fără vreo greutate sau apăsare. 

Însă acum se aflau în iarbă, ea aşezată pe cămaşa lui, pentru a nu-şi înverzi rochia, el imediat lângă ea, sorbind-o din priviri. Sărutările lui o îndepărta de locul în care se afla, şi parcă pătrundea cu toată fiinţa ei în fiinţa lui şi deveneau o singură fiinţă, iar simţămintele lor se apropiau de divin, şi atunci, chiar atunci îşi dădeau seama de starea ce n-au mai întâlnit-o vreodată şi nici nu o vor mai întâlni dacă se vor despărţi...


sâmbătă, 16 mai 2015

Calea


O scară înălţam spre cer,
căram în spate speranţe,
urcam o întreagă noapte.

Un arcaş săgeţi trimitea
către sacra, inima mea,
prin carnea macră.

Sărac e omul şi gândul ce vrea 
să se oprească
atunci când dă de luptă.

La cârma vieţii se împotmoleşte
ca un caras în undiţă ori plasă
şi nici măcar să evadeze nu încearcă.

Dar crama interioară îmi era
mai puternică decât săgeata,
şi îmi continuam calea albastră.

Prostie crasă din partea arcaşului...


marți, 5 mai 2015

Păpuşile

Când am terminat de citit Păpuşile Cristinei Nemerovschi, reacţia imediată a fost tăcerea. Şi oare a fost cea mai potrivită stare pe care trebuia să o am după lectura acestei cărţi? Nu ştiu, poate că nici nu trebuia să mă întreb asta, dar îmi este greu să scriu aceste rânduri pe care le consider mult prea puţine, mult prea sărace, de parcă îmi fug cuvintele; se adună toate laolaltă, dar se împiedică la ieşire.

A fost clar o experienţă inedită această carte. Plină de viaţă, presărată cu sentimente atât de complexe, de o reală importanţă, Păpuşile dacă nu te schimbă, cel puţin te lasă să reflectezi, pentru că se observă acel ceva diferit, mai puţin întâlnit, nonconformist, acel ceva care nu te poate părăsi după ce termini de lecturat.

Nu mi-am propus să povestesc în detaliu acţiunea cărţii, cel mai bine este de recomandat a se citi cartea, dar voi atinge succint acele părţi pe care le-am considerat pulsul cărţii.

Dora, personaj prin prisma căruia sunt redate întâmplările, este măcinată nu numai de gândul că mama sa, Eva, nu se va mai întoarce, alegând o altă cale a vieţii, dispărând fără a-i spune nimic, pe când avea doar 11 ani, ci şi de gestul la fel de neaşteptat şi uşor bizar, din seara precedentă, prin care aceasta îşi arăta afecţiunea maternă, moment pe care Dora avea să-l denumească The Kiss. Acest moment este unul cheie, pare a fi prevestitor, pare a fi modalitatea prin care mama sa îi comunica faptul că o va aştepta un viitor plin de iubire în lipsa ei, şi nu numai, va avea parte de o iubire excepţională, totalmente de sorginte feminină.

Luna are cam aceeaşi poveste de viaţă cu a Dorei, tot la aceeaşi vârstă i se întâmplă un eveniment crucial, o femeie cu părul verde îi ghiceşte în palmă, şi ceea ce află, chiar dacă mai rămase o parte îmbrăcată în mister, îi schimbă perspectiva asupra vieţii. Dar similarităţile nu se opresc aici...

Dora şi Luna, Luna şi Dora, Lunadora, Doraluna, nu întâmplător scrise astfel numele lor, se întâlnesc la mare, la sfârşitul lui aprilie 2011, moment care dă startul aventurii lor. Sunt personaje puternice, carismatice, care trăiesc la unison, sunt făcute una pentru cealaltă, sunt acel Unu bine sudat. Fiind evidentă legătura lor, în ciuda prejudecăţilor majorităţii, ele rămân ele însele şi trăiesc ca şi cum fiecare zi ar fi ultima de pe pământ. Da, sunt făcute una pentru cealaltă şi iubirea lor are un sens, iubirea lor vindecă, iubirea lor e pură, iubirea lor devine un fel de epicentru în care se învârte restul lumii.

Pentru Dora, Luna este magnetică şi misterioasă precum luna de pe cer, este fiinţa pentru care şi-ar da şi viaţa, însă când ajunge la un punct limită - limita dintre viaţă şi moarte sau chiar limita dintre iubire şi moarte - din acel august 2014, rămâne oarecum dezamăgită de propria persoană, de acţiunile ei din situaţia tragică care viza sufletul ei pereche, rămâne cu o multitudine de întrebări care o urmăresc neîncetat şi realizează introspecţii peste introspecţii sperând să atingă braţele katharsisului. Reuşeşte sau nu reuşeşte? Sau mai bine spus, vrea sau nu vrea?

Şi ca în loc de încheiere, deşi nu cred că ar fi cuvântul cel mai potrivit în acest context, voi spune că uneori te întrebi ce-ar mai fi de trăit, crezi că le ştii pe toate, dar Păpuşile îţi arată un univers de trăiri şi multe dintre ele le întâlneşti atunci poate pentru prima dată, şi încă nu reuşeşti să le înţelegi pe deplin, pentru că îţi trebuie mai mult timp să le împleteşti, să le despleteşti, să le aşezi, să le învârţi, sau poate că nu vei ajunge vreodată să le înţelegi decât trăindu-le pe propria piele...


luni, 4 mai 2015

Gândul crăpat

Picuri metal încins
ca să-nchizi
crăpătura unui gând
- o şoaptă intrând.

Păşeşti pe scări putrede,
picioarele-ţi sunt pietre
şi te aşezi pe o margine,
privind cum îţi alunecă lumea.

Gândul de azi este o gheară
flămândă de neputinţă,
în hohote vrea să te facă să plângi,
dar totul ia o altă formă când
din nou îţi aminteşti
că trebuie să-l închizi 
ignorând.




Peste putere (nu mi-e)

Nu mi-e peste putere să te iubesc,
să te plantez bine în mine
precum copacul din grădina de pe deal
unde adesea contemplam.

Nu mi-e peste putere să îţi spun
că mai simt umbre indisolubile
şi sper poate prea des, în reluare,
la acea pată de culoare.

Nu mi-e peste putere să trăiesc cu tine...
Neputinţe, dureri, frumos, zâmbete,
sunt părţi integrante din viaţă,
se usucă si cad, revin si se înalţă.

Nu mi-e peste putere să trăiesc
cu tine-n mine ca un mare tot:
TuEu. EuTu. Noi. Unu.






sâmbătă, 18 aprilie 2015

Umbra unei iubiri

Pielea ta e plină de raze... Pielea mea s-a uscat şi a uitat atingerea. Nu mai ştiu ce s-a-ntâmplat, cred că-i din cauza scutului protector. Ce spui? Împotriva a ce-i? Aaa, nu, mai bine las-o baltă, nu vreau să-mi amintesc... De fapt, de ce să mint, tocmai mi-am amintit, acum a fost inevitabil, dar nu vreau să spun cu voce tare. Sunt de ajuns cuvintele care-s în mine, nu vreau să le aud şi exterior, m-ar înghiţi cu totul, ar fi prea mult. Şi-aşa-s multe. O tonă. Cred...

Mai şopteşte-mi versurile poeziei vechi, pe care-ai scris-o într-o noapte ploioasă de toamnă. Mai şopteşte-mi cum vrei să mă săruţi tot într-o noapte, la graniţa dintre două anotimpuri. Mai şopteşte-mi despre flori, despre copaci, despre soare şi stele, poate despre iubire...

Da, se face cum se face şi se ajunge tot la iubire. De ce? De ce? De ce? Nu că ar fi ceva odios, nu că ar fi ceva de care ar trebui să te fereşti, nu... Dar mie îmi piere glasul la auzul, la vederea ei. Zâmbetele mele se înfricoşează dintr-odată, inima n-o mai simt bătând normal, sunetele şi mişcările din jurul meu se blochează. Şi nu, asta nu-i de bine. Te-nşeli dacă aşa crezi. Priveşte mai bine! Iată! Iată scutul sau cel puţin o parte din el... efectul său asupra mea. Da, mi-e frică, de aceea port un scut.

Şopteşte-mi... Mai şopteşte-mi cum te-ai îmbrăţişat cu poezia, cum ai gândit doar în tăcere în acea noapte ploioasă, la lumina lumânării, cum ai dorit să te naşti sperând că vei găsi îmbrăţişarea Ei. Mai şopteşte-mi la infinit dacă ai putea, o poveste frumoasă, REALĂ, cu noi, cu visurile noastre puse deja-n aplicare. Crezi că-i o prostie? Nu-i, pentru mine nu-i, pentru că vocea şi cuvintele tale sunt ca ceva magic pentru mine, funcţionează, mă resuscitează, mă scoate din palidele, recile poveşti întâlnite mult prea des. Exact, eu nu vreau să fac parte dintr-o poveste fără culoare, fără îmbrăţişare, fără dorinţă, fără pas...

Nu sta în umbra iubirii lăsând-o crudă, neatinsă, neavută, deşi se-aprindea. Uneori, căutând prea mult, aşteptând prea mult, pierzi timpul, pierzi şansa... te pierzi, pierzi iubirea.

Ah, nu mai ştiu... Fraza asta-i pentru mine sau pentru tine?

Ce spui? Pentru amândoi?



luni, 13 aprilie 2015

Îţi aminteşti


Când spui primăvară,
îţi aminteşti brusc de fericire,
de femei şi mame de pretutindeni,
de flori
şi de draga de ea,
inima.

Îţi aminteşti şi de-o carte deschisă
la jumătate pe noptieră,
ce purta pe coperte o dulce culoare
din acea noapte desăvârşită,
de-o frumuseţe deloc ruginită,
ce-avea-n centru prima dragoste
dincolo de trup,
dincolo de cuvinte,
învăluită-n parfum de chihlimbar
ce mai ştergea dintr-un amar.



Stare de spirit


Alb, albastru,
roşu scânteind.
Lumini.

Degete cu unghii roşii
se plimbă deasupra
petalelor florii.

Tălpi goale
mângâie verdele ierbii;
uitarea recelui.

Colţurile rochiei
dansează-n mersul plutitor;
gându-i plin.

Îmbrăţişarea soarelui cuprinde
pielea, ochii, aura;
captarea energiei pozitive.

Un nor pufos
stă nemişcat pe-azur.
E frumos!

Sângele-i pompat,
irumpe dragostea;
nu te mai simţi puţin.


marți, 7 aprilie 2015

Noapte de aprilie

În noaptea asta
plouă rece afară
şi cald în sufletul
care-aştepta
o atingere lipsită
de gri.

Totuşi există
o contradicţie,
ceva înţeapă,
zgârie,
pare-a fi o neputinţă
ori poate o dorinţă...
oprită.

Aprilie,
noapte,
ploaie
şi gânduri ce roiesc
zgomotos în întunericul
alunecos.

Amintirea dimineţii
se va naşte mâine
când noaptea-şi
va dezbrăca negrul,
poate şi ploaia.


marți, 24 martie 2015

Super!

Ziua Partenerului SuperBlog
Ar fi potrivită după anul nou,
În pauza dintre cele două competiţii,
Între iarnă şi primăvară - superbe anotimpuri.

E perioada cea mai bună,
Căci lumea doreşte să se dezmorţească
Şi-i pregătită de-o nouă aventură,
De-un pas nou - de ce nu - către scriitură.

De Ziua Partenerului SuperBlog,
Toţi bloggerii, mai vechi, mai noi,
Se-adună şi sărbătoresc
Exact ca la gală, şi-şi amintesc
Cum au ajuns superbloggeri de succes.

Bloggerul partener trebuie
Să aibă drag de scris şi să ştie
Să dea sfoară-n ţară bine,
Să-şi aleagă partenerul media de încredere,
Pe superbloggeri să-i îndrume,
Căci asta-i supercompetiţia ce n-are voie să piară,
Scrisul superblogărescian e floare rară.

Şi astfel, lumea va şti
Că unu-i Super-SuperBlog,
Competiţie în care imaginaţia şi creativitatea
Se prind ca-ntr-un joc,
Hai şi tu să scrii, ai şi tu un loc.

Da, se mai încheie o competiţie SuperBlog,
Şi-un nou superblogger va ocupa primul loc,
Şi-o nouă gală de nota 10,
Va veni şi vom dori să nu mai plece,
Şi-atât mai spun, vreau să transmit tuturor:
Să fiţi super în oricare-al vieţii decor!


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015, proba nr.10


duminică, 22 martie 2015

Aşa aduci farmecul în casă!

Ana,
pur şi simplu detesta
curăţenia.

Deloc bine nu-i suna
faptul că trebuia
să rezerve chiar o zi
întreagă curăţeniei.
Desigur, considera
foarte importanţă curăţenia,
în fond, e sănătatea-n joc,
şi n-o lăsa pe ultimul loc.

Dar şi-a spus că nu va mai face
niciodată curăţenie
dacă nu va găsi acele produse
care să-i satisfacă cerinţele,
căci cele de până acum
n-au ajutat-o, au încurcat-o,
ba chiar au şi enervat-o.

Dar într-o bună zi,
două produse,
care de fapt existau
încă de când s-a născut,
poate chiar de mai demult,
i-au făcut cu ochiul,
şi-a zis să încerce
ca să le vadă efectul.
 
Şi de cum a ajuns acasă,
a început testarea lor
împreună cu Andrei, soţul,
şi ce să vezi:
Farmec total!

Cu soluţia pulverizată
pe suprafaţa murdară,
imediat s-a făcut curat,
iar curăţenia în doi
a Triumf(at)!

Cu spor curăţenia s-a făcut,
ca un Nufăr toată casa mirosea
şi totul s-a făcut clar de lună, alb.

Curăţenia a devenit joacă, distracţie
şi Ana a uitat de "aşa nu-mi place"!


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015, proba nr. 9

vineri, 20 martie 2015

Curăţenie la puterea 2015

M-am tot gândit la ce anume mi-ar uşura munca sau viaţa şi ce să facă, cum să arate, cât de repede să se mişte, oricum, să fie ceva care să mă ajute pe mine şi dacă ar putea ajuta şi pe alţii cu atât mai bine.

Şi ca să aflu mai uşor, m-am gândit la ce îmi ocupă mult timp. Şi-am găsit: curăţenia. Curăţenia este un lucru foarte important, dar se pare că uneori ne ia zile întregi, mai ales când ai o casă destul de mare şi unde mai pui şi faptul că trebuie să ai grijă de copii şi să mergi şi la serviciu. Da, timpul reprezintă o mare problemă a zilelor noastre...

Desigur, unii ar putea spune că dacă aducem, respectiv plătim pe cineva care s-ar ocupa de curăţenie, ar fi ceva minunat, s-ar rezolva problema, dar eu zic că poate nu toată lumea îşi permite şi poate n-ar fi nici rentabil. Dar un robot inteligent construit chiar de tine însuţi, pe care să îl poţi pune la făcut curăţenie oricând, oriunde prin casă doreşti, în timp ce te poţi ocupa de alte treburi, cum sună? Mult mai minunat, nu-i aşa?!

Cum aş construi acest robot?! În primul rând, ar avea cu siguranţă un ecran, astfel încât să pot vizualiza ce comenzi iniţiez, dar şi o telecomandă, utilă atunci când nu doresc sau nu pot să mă deplasez până la el. Dar comenzile acestea trebuie să fie stocate undeva, deci ne trebuie ceva tehnologie. Există un magazin online specializat care ar veni în întâmpinarea ideii mele, cu diverse oferte SSD Intel, oferte hard disk-uri şi nu numai, şi m-ar ajuta să pun în funcţiune robotul.

Pe lângă ecranul ce va fi înconjurat de o carcasă specială, trainică, va avea pe la colţuri şi un material moale, ceva în genul unui burete foarte fin, astfel încât să nu zgârie sau să lovească suprafeţele. Nu ţin neapărat ca robotul să arate exact ca un om, cu cap, picioare, ci doar să aibă o roată ca să se poată deplasa şi un fel de mâini ajustabile, în funcţie de locurile în care trebuie să facă treaba. În rest, dincolo de carcasă, va avea nişte recipiente speciale pe care le voi încărca cu soluţii de curăţenie, apă, un aspirator, un uscător, un colector de praf, iar atunci când voi iniţia comanda să ştie exact cu ce să înceapă şi cu ce să termine şi cât timp să dureze totul.

Un astfel de robot va fi clar mai mult decât un aspirator şi mai mult decât orice altă maşinărie, pentru că va mai avea în plus şi faptul că va recunoaşte suprafeţele murdare şi va şti care au fost curăţaţe astfel încât să nu revină la ele şi nu în ultimul rând, va putea fi lăsat nesupravegheat, deci poţi pleca oriunde în timpul acesta, iar când revii acasă găseşti totul curat, fără probleme.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015, proba nr. 8


miercuri, 18 martie 2015

Când visul prinde viaţă

Ziua de 20 iulie 2014 mi s-a părut ireală. Eu, Alexandra, nu credeam că acel moment chiar se întâmpla şi făceam parte din el împreună cu el, Alexandru şi împreună cu o mulţime de invitaţi foarte apropiaţi nouă: familie, prieteni, colegi.

Din dorinţa evenimentelor perfecte, Alexandru şi cu mine am căutat, evident, locul perfect în care să desfăşurăm dragul nostru eveniment, astfel încât toată lumea să fie fericită, nu numai noi doi.

În apropiere de Braşov, am descoperit un loc minunat, animat de natură. Asta mi-am dorit mereu: să am nunta într-un cadru natural, să fiu înconjurată de copaci, de flori, de multă verdeaţă şi să fie în plină vară, când ploaia dacă e să fie, începe să-ţi fie dragă, căci nu strică, ba chiar te răcoreşte şi unde mai pui şi faptul că atunci când îţi plouă la nuntă înseamnă belşug. Noi am avut şi soare şi ploaie...

Ştiu că mă repet, dar ziua aceea mi s-a părut ireal de frumoasă. Poate că am trăit multă vreme în vise şi cum multe dintre ele nu mi s-au îndeplinit, lăsându-mi de cele mai multe ori o părere de rău, nunta de aceea îmi venea greu să cred că se întâmplă, că este a mea. Dar cu fiecare clipă care trecea, mi se confirma tot mai mult faptul că nu visam, ci trăiam cu adevărat totul, era real, era un vis împlinit. Totuşi, mi-a luat un pic până să realizez asta...

Alexandru nu prea era emoţionat sau cel puţin îi mai trecuse, însă eu eram emoţionată peste măsură, eram un amalgam de trăiri. Mă bucura enorm faptul că îmi era alături aşa cum îmi fusese de la început şi mereu ştia cum să echilibreze situaţiile intense în care mă aflam.
Fiindu-ne alături şi cei 3 stejari grandioşi, specifici complexului turistic cu acelaşi nume, dar şi cerul cu nori imaculaţi şi toată verdeaţa aceea, eu simţeam că pluteam. Dispărând tiptil câteva clipe din mijlocul invitaţilor care dansau, se veseleau şi se îndestulau cu bucate alese, îmi priveam rochia peste care se plimbau razele soarelui, îl priveam pe el, apoi inelul, în timp ce stăteam la rădăcina unuia dintre stejari. Şi într-un moment perfect, ce a venit de la sine, ne-am promis iubire eternă şi în faţa naturii pure.

Şi tocmai când credeam că aveam parte de un moment de intimitate, câţiva dintre invitaţi au venit către noi cu un tort mare şi cu o pătură ca să ne îndulcească şi mai mult momentul. A fost atât de drăguţ... Apoi el mi-a scos uşor pantofii albi, ne-am aşezat pe pătura fină îmbrăţisându-ne, amintindu-ne de copilărie şi de dragostea care s-a înfiripat între noi.

Da, parcă mai înainte visam cu ochii deschişi, ca orice copilă, la nunta pe care o voi avea deşi o vedeam mereu încă foarte departe. Nu m-am gândit că timpul a trecut atât de repede. Parcă a trecut doar o fracţiune de secundă de la starea de visare la starea faptului împlinit, trăit. Şi am avut grijă nu doar ca specialul eveniment să fie imortalizat foto/video, ci am şi scris în jurnalul meu despre ziua în care eu şi Alexandru am spus "Da!". Şi în fond, e benefic să rememorăm ceea ce-i frumos din viaţa noastră. Iar pentru mine, 3 Stejari nu este un simplu loc de cazare în Braşov sau un simplu loc pentru nunţi în Braşov, este locul care face posibile evenimentele dorite la cel mai înalt nivel, este locul în care te bucuri, te distrezi, te emoţionezi, eu trăind toate acestea la maximum şi mai vreau... curând!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015, proba nr. 7

luni, 16 martie 2015

Gândeşte şi trăieşte frumos!


Timeea de când se ştie a fost curioasă, a dorit să înglobeze cât mai multă informaţie, să fie ea însăşi o bibliotecă, pentru a se desăvârşi ca fiinţă umană. Prin urmare, a citit mult, a gândit mult, a analizat mult, a şi aplicat ceea ce a gândit şi toate acestea reprezentau viaţa ei şi se simţea foarte bine făcând ceea ce-i place.

Totul a pornit de aici: din moment ce suntem înzestraţi cu conştiinţa, putem gândi, avem puterea de a alege. Putem vizualiza, putem analiza, putem reacţiona. Desigur, contează cum, cât de bine realizăm toate acestea. Dar constienţi fiind de alegerile noastre, putem trăi fericirea adevărată, iar Timeea voia să o simtă, să o trăiască. Fericirea adevărată, pentru că există şi o falsă fericire dată de cele mai multe ori de lucrurile trecătoare şi goale, fără esenţă. Iar fericirea se ştie că nu este egală sau sinonimă cu a zâmbi, cu a râde tot timpul, de parcă am fi într-o stare care mai degrabă ne-ar trimite cu gândul la problemele psihice, ci fericirea înseamnă a ne bucura de viaţă, a trăi cu toată fiinţa, a ne hrăni cu lucruri benefice, compatibile cu sistemul propriu de gândire, în armonie cu noi înşine. A arăta că eşti fericit la comandă (ataşarea unei măşti), de dragul de a fi văzut aşa, de a creşte în ochii unora sau din orice alte motive ascunse, începi să sădeşti un rău interior. Şi dacă la început nu-ţi dai seama de gravitatea pe care ţi-o produci, cu timpul începi să simţi consecinţele, dar să nu mai ştii de la ce a pornit totul, trăind într-o atât de groasă ceaţă.

Astfel, Timeea, alegând conştient şi punând în practică ce şi-a dorit, cu claritate, sinceritate, bunătate, a trăit la început fericirea cu sine însăşi, căci fericirea ei nu trebuia să depindă de cineva anume. Pentru a putea fi fericit trebuie să îţi dai tu singur voie, pentru că în fond, nu te opreşte nimeni, şi în plus, vei fi un exemplu pentru cei din jurul tău, arătându-le că se poate. Dar de câţiva ani, fericirea nu s-a mai rezumat doar la ea, pentru că nu mai era doar a ei, era a lor.

Silviu este sufletul ei pereche. Au fost colegi şi au absolvit împreună Facultatea de Filosofie. Evident, filosofiile asemănătoare de viaţă i-au apropiat. Mergeau amândoi în biblioteca universitară, citeau în acelaşi timp cărţile, le analizau, expunându-şi apoi fiecare ideile şi astfel anii de studenţie parcă treceau ceva mai uşor. Când ai un prieten bun, care te sprijină, care îţi este alături şi la rândul tău procedezi şi tu la fel cu acesta, nu se poate atinge decât succesul.

Ieri s-au împlinit 3 ani de când cei doi sunt căsătoriţi, căci după facultate şi-au dat seama nu doar că sunt foarte buni prieteni, ci se şi iubesc sincer, neputând sta departe unul de celălalt. Aşa că şi-au unit sufletele, inimile, filosofiile în faţa ofiţerului stării civile şi în faţa naturii. Şi pentru că Timeea a considerat mereu că nu doar femeile trebuie să primească cadouri atunci când sunt evenimentele speciale din viaţă şi care ţin de cuplu, s-a gândit să caute un cadou special, potrivit soţului său. De-a lungul timpului, în mare parte cadourile fuseseră cărţi, dar acum a încercat să mai schimbe registrul şi a ales cu încredere dintre atâtea cadouri pentru bărbaţi, obiecte de artă. Când i-a oferit cadoul, Silviu a fost de-a dreptul surprins de alegerile rafinate ale soţiei sale: binecunoscuta statuetă de bronz "Gânditorul" a lui Auguste Rodin, pentru că în fond de aici a pornit totul şi le va aduce mereu aminte de ei, alături de un set de scris cu pană, suport şi călimară, numai bune pentru a doua carte pe care Silviu o va publica şi la care încă mai lucrează, dar şi pentru viitoarele cărţi. Da, obiecte care rămân pentru totdeauna, iar Timeea a ştiut că n-ar fi reuşit atât de bine fără MyMan.ro cu ale sale diverse cadouri de artă şi nu numai.


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015, proba nr. 6


sâmbătă, 14 martie 2015

Îţi pune-n valoare casa!

Un bloc va fi bine,
Când toţi locuitorii lui
Sunt deschişi la minte
Şi trăiesc ca o mare familie.

Dar ce te faci când n-ai
Uşă de termopan la casa scării,
Nici măcar una mai de-acătării
Şi nici izolaţie exterioară n-ai,
Decât pe ici - pe colo?!

Iarna simţi cum nervos bate viforul,
Fluieră prin balcon, pe la ferestre,
Şi căldură acum e, acum nu mai e,
Se pierde...
Ce faci? Îţi spui că asta e?!

Nu! Îţi aduni vecinii toţi la o şedinţă,
Le arăţi că eşti de bună-credinţă,
Le arăţi posibila problemă sau problemele
Şi începeţi imediat să faceţi schimbările.

Dacă nu toţi sunt de acord
- se mai întâmplă –
Tu mergi mai departe însă,
Ocupă-te de-al tău apartament,
Nu sta aşa, de parca-i locui
Doar într-o grămadă de cărămizi
Şi de ciment.

Şi pas cu pas pui plăci de polistiren,
Pui uşi, ferestre de termopan,
Şi uite-aşa mai salvezi la facturi un ban,
Confortul pe termen lung e un excelent plan.

Prin urmare, cu-n apartament bine reabilitat,
Îţi faci un trai mai adecvat,
Nu te mai plângi de mucegai, de frig şi ger,
Nu te mai simţi iarna ca-ntr-un frigider.

Şi cu-atât mai bine ai făcut
Dacă pe viitor apartamentul vrei
Să-l vinzi ori să-l închiriezi.

Acum, trebuie să fii
Cu informaţiile la zi,
Şi trebuie şi tu să ştii
Că îţi trebuie musai un certificat energetic
Şi pentru 10 ani
Performanţa energetică a apartamentului
E avizată,
N-ai problemă.
 
Cum faci?
Chemi pe domnul expert în termografie
Şi el imediat acasă la tine vine,
Face o scanare a blocului, el cel mai bine ştie,
Şi-apoi, după o amănunţită analiză,
Gradul de confort începe culoare să prindă:
Roşu, galben, portocaliu,
Verde, albastru…
Dar nu-i chiar un curcubeu
Şi-n plus mai primeşte şi-o literă.

Dintre toate culorile însă,
Albastru cât mai mult trebuie să se vadă
Şi-aşa ştii că totu-i în regulă
Şi eşti bine, ai în casă căldură.

Dar mai bine priveşte
În alăturatele imagini,
Căci tot ce descriu aici,
Nu-i doar poezie
Sau simplă poveste.

Un bloc nereabilitat
E plin de culori
De zici că nu-i adevărat.

Un bloc reabilitat
Are doar o culoare,
Albastru curat.

Ai văzut diferenţa?! Bun!
Acum ai aflat,
Că nu puteai vedea cu ochii tăi
Căldura cum se pierde,
Ştiai doar că la buzunar te arde.

Şi-astfel, cu certificatul energetic
Pe care-l ai în maximum 24 de ore,
Omul care doreşte să se mute, ştie,
Dacă merită să cumpere
Ori să închirieze.
Cu alte cuvinte...
Dacă are încredere.


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015, proba nr. 5


joi, 12 martie 2015

CND îndeplineşte visele!


  • Codrin


Codru-i frate cu românu', iar Codrin parcă a avut un nume predestinat. Copacul l-a fascinat de când îşi petrecea vacanţele de vară la bunici, ei având o frumoasă livadă de pomi fructiferi în spatele casei de chirpici. Îi plăcea enorm să privească, să contemple copacii, înfrunziţi, desfrunziţi, să se lase învăluit de parfumul fructelor bine coapte. Şi fie ziua, fie noaptea, le asculta calmul dat de lipsa vântului, dar şi agitaţia melodioasă, de parcă se delecta cu Anotimpurile lui Vivaldi. Sub copaci citea, scria poezii ca un mic Eminescu, iar cu timpul, a reuşit să intre şi în pădurea din comuna bunicilor, o pădurea deasă, de foioase, remarcând înălţimea copacilor, dar şi grosimea scoarţei lor, ceea ce-i indica un număr mare de ani, aşa cum aflase din cărţi.

Pădurile din ţară le-a descoperit pas cu pas, dar într-o bună zi s-a gândit şi la pădurile tropicale din Asia, aşa că a apelat cu încredere la CND Turism şi a ales o vacanţă în Maldive. A atins palmierii, cocotierii, s-a lăsat atins de ploile specifice locului, adică musonii şi a stat în baldachine şi hamacuri speciale. Dar n-a călătorit singur, ci a mers împreună cu iubita lui, omul ce i-a pătruns în inimă şi-n suflet, căci Maldive este şi un loc foarte romantic, destinat îndrăgostiţilor, proaspeţilor miri. Şi uite-aşa Codrin n-a avut parte doar de o destinaţie turistică inedită, ci şi de o vacanţă de vis în doi, în preajma fiinţei iubite.

  • Nicuţa


Femeie născută la ţară, într-un sătuc din Muntenia, Nicuţa n-a fost niciodată într-o vacanţă adevărată, palpitantă, în afara ţării, dar acum câteva zile a avut prilejul, datorită fiului său, devenit director al unei firme cu prestigiu, care a plecat din obârşie nu pentru a da totul uitării, ci pentru un trai mai bun.

Totul a început într-o zi splendidă de primăvară când fiul ei iubit i-a făcut cadou o vacanţă în Asia, mai exact pe insula Bali, cunoscută pentru calităţile balneo-climaterice, căci dintre atâtea oferte turistice de la CND Turism, aceasta i s-a părut cu adevărat fascinantă şi potrivită pentru mama lui ajunsă la o vârstă remarcabilă. Şi a surprins-o până la lacrimi pe mama Nicuţa, căci aceasta n-a fost cu pasul şi cu gândul decât prin împrejurimi, iar excursie numea doar drumeţia prin pădure după ciuperci, toporaşi şi viorele, aşa cum obişnuia din copilărie şi n-avea idee deloc unde se află Bali, ştia doar că e foarte departe de căsuţa ei.

Lăsându-i timp suficient pentru a se obişnui cu ideea unei destinaţii exotice, fix de ziua mamei, pe 8 Martie, au pornit în vacanţă. Deşi a avut mari emoţii, gândindu-se la destinaţia atât de îndepărtată, n-a regretat că a văzut şi o altă faţă a lumii, ce-i drept, mai diferită, dar frumoasă şi cu siguranţă de neuitat. Mama Nicuţa şi-a strâns în braţe odorul, nemaiştiind cum să-şi exprime bucuria şi aprecierea pentru că a putut avea prilejul de a călători şi de a întâlni noi forme de emoţii pozitive, benefice minţii, trupului şi sufletului.


  • Daniela


De mică a avut o deschidere către geografie, descoperind harta ţării natale, apoi harta lumii, iar părinţii i-au cumpărat chiar şi un glob pământesc, învârtindu-l de zor, învăţând continentele. Descoperise serialele şi filmele chinezeşti şi de atunci s-a îndrăgostit de ţara celor cu ochii migdalaţi…

Vara trecută, Daniela, proaspătă absolventă de liceu, cu notă mare la bacalaureat şi printre primii intrată la Facultatea de Geografie, şi-a dorit foarte mult să ajungă în China, propunându-şi asta încă de când a început liceul. Astfel, vacanţa asiatică să-i fi fost un fel de recompensă pentru tot ce-a muncit şi reuşit, dar n-a avut toţi banii, bani strânşi din ce a lucrat pe timp de vară şi din produsele handmade pe care le confecţiona. Şi a crezut că visul ei încă nu va prinde aripi prea curând către China, dar tocmai atunci când s-a gândit că totul s-a năruit şi când credea cel mai puţin, a fost surprinsă de către colegii săi de liceu şi de către părinţi, oferindu-i un bilet către China. Şi văzând că pe biletul de călătorie scria şi CND Turism, adică agenţia de turism care pune la dispoziţie şi face posibile vacanţele speciale, s-a gândit că CND înseamnă pentru ea : China Nu-i Departe şi nici n-a fost nicio clipă departe de visul ei. Astfel, vacanţa la care a sperat şi a visat, a început să prindă contur şi nu numai contur, ci chiar viaţă. Daniela s-a încărcat bine de tot cu energia ţării, pentru a avea destulă pentru la facultate şi până la următoarea călătorie.


Aşadar, nu contează de unde provii, dacă ai fost sau nu în vreo vacanţă specială, dacă eşti tânăr ori cu ceva ani buni la bord, niciodată nu-i târziu şi, desigur, nu trebuie neapărat să ai un motiv ca să călătoreşti undeva în Asia, doar trebuie să vrei să mergi şi vei descoperi ce poate niciodată nu ţi-ai imaginat. Şi încă un lucru foarte important: niciodată să nu-ţi laşi visele să piară !!!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2015, proba nr. 4