sâmbătă, 18 aprilie 2015

Umbra unei iubiri

Pielea ta e plină de raze... Pielea mea s-a uscat şi a uitat atingerea. Nu mai ştiu ce s-a-ntâmplat, cred că-i din cauza scutului protector. Ce spui? Împotriva a ce-i? Aaa, nu, mai bine las-o baltă, nu vreau să-mi amintesc... De fapt, de ce să mint, tocmai mi-am amintit, acum a fost inevitabil, dar nu vreau să spun cu voce tare. Sunt de ajuns cuvintele care-s în mine, nu vreau să le aud şi exterior, m-ar înghiţi cu totul, ar fi prea mult. Şi-aşa-s multe. O tonă. Cred...

Mai şopteşte-mi versurile poeziei vechi, pe care-ai scris-o într-o noapte ploioasă de toamnă. Mai şopteşte-mi cum vrei să mă săruţi tot într-o noapte, la graniţa dintre două anotimpuri. Mai şopteşte-mi despre flori, despre copaci, despre soare şi stele, poate despre iubire...

Da, se face cum se face şi se ajunge tot la iubire. De ce? De ce? De ce? Nu că ar fi ceva odios, nu că ar fi ceva de care ar trebui să te fereşti, nu... Dar mie îmi piere glasul la auzul, la vederea ei. Zâmbetele mele se înfricoşează dintr-odată, inima n-o mai simt bătând normal, sunetele şi mişcările din jurul meu se blochează. Şi nu, asta nu-i de bine. Te-nşeli dacă aşa crezi. Priveşte mai bine! Iată! Iată scutul sau cel puţin o parte din el... efectul său asupra mea. Da, mi-e frică, de aceea port un scut.

Şopteşte-mi... Mai şopteşte-mi cum te-ai îmbrăţişat cu poezia, cum ai gândit doar în tăcere în acea noapte ploioasă, la lumina lumânării, cum ai dorit să te naşti sperând că vei găsi îmbrăţişarea Ei. Mai şopteşte-mi la infinit dacă ai putea, o poveste frumoasă, REALĂ, cu noi, cu visurile noastre puse deja-n aplicare. Crezi că-i o prostie? Nu-i, pentru mine nu-i, pentru că vocea şi cuvintele tale sunt ca ceva magic pentru mine, funcţionează, mă resuscitează, mă scoate din palidele, recile poveşti întâlnite mult prea des. Exact, eu nu vreau să fac parte dintr-o poveste fără culoare, fără îmbrăţişare, fără dorinţă, fără pas...

Nu sta în umbra iubirii lăsând-o crudă, neatinsă, neavută, deşi se-aprindea. Uneori, căutând prea mult, aşteptând prea mult, pierzi timpul, pierzi şansa... te pierzi, pierzi iubirea.

Ah, nu mai ştiu... Fraza asta-i pentru mine sau pentru tine?

Ce spui? Pentru amândoi?



luni, 13 aprilie 2015

Îţi aminteşti


Când spui primăvară,
îţi aminteşti brusc de fericire,
de femei şi mame de pretutindeni,
de flori
şi de draga de ea,
inima.

Îţi aminteşti şi de-o carte deschisă
la jumătate pe noptieră,
ce purta pe coperte o dulce culoare
din acea noapte desăvârşită,
de-o frumuseţe deloc ruginită,
ce-avea-n centru prima dragoste
dincolo de trup,
dincolo de cuvinte,
învăluită-n parfum de chihlimbar
ce mai ştergea dintr-un amar.



Stare de spirit


Alb, albastru,
roşu scânteind.
Lumini.

Degete cu unghii roşii
se plimbă deasupra
petalelor florii.

Tălpi goale
mângâie verdele ierbii;
uitarea recelui.

Colţurile rochiei
dansează-n mersul plutitor;
gându-i plin.

Îmbrăţişarea soarelui cuprinde
pielea, ochii, aura;
captarea energiei pozitive.

Un nor pufos
stă nemişcat pe-azur.
E frumos!

Sângele-i pompat,
irumpe dragostea;
nu te mai simţi puţin.


marți, 7 aprilie 2015

Noapte de aprilie

În noaptea asta
plouă rece afară
şi cald în sufletul
care-aştepta
o atingere lipsită
de gri.

Totuşi există
o contradicţie,
ceva înţeapă,
zgârie,
pare-a fi o neputinţă
ori poate o dorinţă...
oprită.

Aprilie,
noapte,
ploaie
şi gânduri ce roiesc
zgomotos în întunericul
alunecos.

Amintirea dimineţii
se va naşte mâine
când noaptea-şi
va dezbrăca negrul,
poate şi ploaia.