duminică, 31 mai 2015

De vară

Cu buzele îi picta incolor forme duble, triple, parcă infinite. Ele deveneau incognoscibile după un timp... Dar gustul dorinţelor era mai puternic decât gustul ce-i rămăsese pe buze de la linguriţa de miere ce obişnuia să o ia în fiecare dimineaţă pe stomacul gol. Luna care se oglindea în iaz le aprindea chipurile ca nişte veioze în noapte. Stelele însă storceau prea puţină lumină pentru a mai fi observate. Luna era plină, îşi părăsise coarnele, dar evident, nu pentru totdeauna. Astăzi doar avea o altă stare. Starea lunii...

Nu. Ei doi nu se mai puteau dezlipi din îmbrăţisări şi mângâieri când mai strânse, când mai largi, mai catifelate, precum eşarfa ei albastră pe care o aşeza astfel încât să-i acopere bine umerii bronzaţi. Şi, desigur, nu se mai puteau dezlipi din sărutări. Amândoi pluteau, iar plutirea era aproape indescriptibilă. Doar simţeau şi asta le era de ajuns.

Ar fi vrut ca ea să-i mai cânte la pian Chopin sau orice îi dorea inima, dar numai să o mai vadă cum îşi mişcă suav degetele lungi şi subţiri, iar boarea care ar fi pătruns fantomatic pe fereastra larg deschisă, să-i fi dansat în valuri colţurile rochiei înflorate, specifică verii. Îşi dorea să tot stea să o privească, până când ultima pleoapă i-ar fi căzut greoaie, ca un pietroi, şi n-ar mai fi putut să o ridice. Iar când s-ar fi trezit, pe ea să o fi găsit tot acolo, aşezată pe taburetul de la pian, cântând enigmatic cu acele degete la fel de firave care însufleţeau claviatura, privind din nou şi din nou la filmul real ce se desfăşura în faţa ochilor lui fără vreo greutate sau apăsare. 

Însă acum se aflau în iarbă, ea aşezată pe cămaşa lui, pentru a nu-şi înverzi rochia, el imediat lângă ea, sorbind-o din priviri. Sărutările lui o îndepărta de locul în care se afla, şi parcă pătrundea cu toată fiinţa ei în fiinţa lui şi deveneau o singură fiinţă, iar simţămintele lor se apropiau de divin, şi atunci, chiar atunci îşi dădeau seama de starea ce n-au mai întâlnit-o vreodată şi nici nu o vor mai întâlni dacă se vor despărţi...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Te ascult! :)